Nici eu nu știu de ce au început să-mi placă aceste cărți despre sinucidere. Zău că nu am niciun gând! 50 de zile înainte de sinucidere este o carte aparte, despre adolescență și dramele ei. Ba chiar a fost scrisă de o adolescentă. Stace Kramer a scris-o la vârsta de 16 ani. Cartea a apărut […]
Se apropie cu pași tot mai rapizi toamna, un anotimp plăcut, în care putem asorta nenumărate ținute astfel ca, zi de zi, la serviciu, să arătăm și să ne simțim cât mai bine. Cred că orice femeie este preocupată de problema vestimentației, mai ales în condițiile în care locul de muncă impune un anumit dress […]
Unul dintre primele lucruri pe care părinții le cumpără, atunci când află că familia lor se va mări cu un mic membru adus de barză, este pătuțul. Piața abundă de pătuțuri pentru copii. Se poate opta pentru un produs din lemn sau din plastic, fix sau pe rotițe, reglabil pe înălțime sau nu și așa […]
Dacă tot am redescoperit gustul lecturii, de ce n-aș fi ajuns și la cărțile pe care mi-ar fi plăcut tare mult să le am la dispoziție în 2006, când mi-am susținut licența pe probleme de terorism? Nu-mi place fenomenul, dar îmi place să mă informez pe acest subiect, drept urmare, am comandat cartea despre care […]














