Bazarul visurilor, Jojo Moyes (rezumat și impresii)

Bazarul visurilor, Jojo Moyes

Jojo Moyes este un nume mare pentru unii, dar unul care pe mine n-a reușit să mă dea gata cu cea mai cunoscută și mai apreciată carte a sa, Înainte să te cunosc. Nu zic nici că sunt defecți cei cărora le-a plăcut, nici că am eu vreo problemă. Pur și simplu, nu mi s-a părut a fi acea lectură grozavă despre care se tot vorbea în recenzii. Am zis să-i mai dau totuși o șansă autoarei și, când mi-a picat în mână Bazarul visurilor, m-am apucat să o citesc. Să-mi fi schimbat impresia despre Jojo Moyes?

Bazarul visurilor – scurt rezumat

Suzanna Peacock și soțul ei tocmai s-au mutat în localitate ei natală. Financiar, lucrurile n-au mers bine pentru ei. De nevoie, au făcut acest pas. Ea nu și-a dorit niciun moment să se întoarcă aici. Relația cu tatăl și cu frații vitregi nu este deloc roz. Și căsnicia scârțâie. Trebuie să facă ceva. Dar ce?

Decide să deschidă un magazin. Un concept nou pentru un orășel mic, un bazar cu de toate și nimic, dacă mă întrebi pe mine. Culmea e că ideea ei este bine primită și atrage clienți. Nu e doar meritul ei. Și-a făcut prieteni care cred în ea și o ajută.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Printre clienți, și o moașă. Una de sex masculin, venind din Brazilia. Pe nume Alejandro. S-ar cam lega ceva între ei, doar dacă și-ar da frâu liber sentimentelor. Dar niciunul nu o face prea curând. Chit că Suzanna e conștientă că nu-i poate oferi soțului ei copilul pe care el și-l dorește cu disperare, încă mai speră că va readuce căsnicia pe drumul cel bun. Dacă o fi fost vreodată pe drumul ăsta…

De ce nu vrea să fie mamă? Pentru că ea nu și-a cunoscut niciodată mama, pe femeia care știe că a dezamăgit pe mulți și al cărei nume rar este rostit în familie. Se numea Athene. S-a iubit nebunește cu tatăl ei. S-au căsătorit, apoi ea a dispărut…

Unde? De ce? Când a apărut Suzanna în peisaj? Cine este femeia care i-a luat locul mamei sale? De ce bunica a urât-o atât de mult pe Athene? De ce tatăl ei nu pare a o iubi și prețui la fel ca pe fratele și sora ei mai mici? Sunt ceva secrete în familia asta. Trebuie descoperite.

Eu am citit cartea în format electronic, pe ebook-ul meu, descărcată de pe acest site. Pentru varianta tipărită cel mai bun preț îl găsești pe Litera.ro.

Bazarul visurilor – gânduri de după

Foarte scurt: a fost ultima șansă pentru Jojo Moyes. Nu am de gând să mai pierd timpul cu o altă carte de-a sa, nici dacă o laudă Papa de la Roma. Sau de la Vatican. Sau de unde o fi el.

Pe cât de bine începuse, pe atât de plictisitoare a devenit rapid! Primele pagini, cele dedicate poveștii de la 1960, chiar m-au încântat. Ca să nu mai zic de capitolul în care facem cunoștință cu Alejandro, în care o fetiță nou-născută este smulsă din brațele mamei și date spre adopție! La ea am crezut că ne vom întoarce. Despre ea am crezut că este. Ar fi fost bine să fie așa.

O poveste lungă, dar cu atât de puține de spus, asta este Bazarul visurilor. Doi oameni s-au iubit în urmă cu vreo câteva decenii, doar că ea (Athene) nu era făcută să fie soție și mamă. Copilul a rămas în grija lui (Douglas), are o mamă vitregă (Vivi) care o iubește enorm, doi frați cărora chiar le pasă de ea și un soț suficient de dedicat. Copilul e Suzanna. Nu mai e copil de mult. Acum se așteaptă un copil de la ea. Dar pentru că n-a știut niciodată adevărul despre relația dintre părinții ei și dispariția mamei biologice, n-a reușit nici să-și găsească liniștea și fericirea până acum… Doar o scuză, după părerea mea.

Suzanna vrea ceva, dar nici ea nu știe ce vrea. E nevoie să intre o străină în viața ei (Jessie), una de care se va apropia enorm, pe nesimțite, de la care va învăța multe și pe care apoi o va pierde, ca să realizeze ce i-a lipsit de fapt în toți acești ani și încotro vrea să o ia de aici încolo.

Nu mi-a plăcut deloc de Suzanna. Eu înțeleg că ești nefericit într-o relație, căsnicie, dar nu pricep de ce îți ții partenerul blocat într-un joc în care știi sigur că va pierde. Uite că așchia nu sare departe de trunchi și, deși n-a fost crescută de Athene, are ceva din caracterul ei urât! Valsează cu viețile și sentimentele oamenilor după cum are chef. Inclusiv cu ale lui Alejandro, bărbatul-moașă de care se cam îndrăgostește, căruia îi dă speranțe și apoi îl trimite la plimbare.

N-am reușit să mă conectez cu niciunul dintre personajele principale. Mai faină poveste ar fi ieșit dacă romanul ar fi avut-o în centru pe Jessie. Ea chiar a fost un personaj interesant. Sau pe Vivi! O altă femeie care ar fi avut multe de spus. Cu Suzanna și tragedia ei forțată, am avut parte de o plictiseală de zile mari. Mi-era indiferent cum se termină povestea ei. Mai degrabă m-am întrebat ce s-a întâmplat cu soțul ei…

Autoarea scrie mult, dar are cam puține de spus. Nu mi-au plăcut nici frazele interminabile, întortocheate. Nu știu dacă aici este vina traducerii sau așa sună și originalul.

Nici când s-a ajuns la partea marilor dezvăluiri din trecut n-am simțit vreo îmbunătățire a ritmului sau a emoției produse de poveste. Nimic spectaculos, nimic care să merite transformat într-un mare secret în jurul căruia să roiască toate muștele familiei pentru mai multe decenii. Mi-am imaginat că s-au petrecut fel și fel de lucruri acolo unde a fost un mare NIMIC pe care Jojo Moyes și-a sprijinit povestea asta trasă de păr.

Nu vă luați după mine să credeți că Bazarul visurilor este o carte proastă! Aceasta este pur și simplu părerea cuiva care știa de la început că nu e fan al genului romance, dar a zis să mai încerce. Aici mă opresc cu lecturile în domeniul ăsta. Nu mă prind și pace.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Pingback: Frontul de acasă - Kristin Hannah (recenzie) - Caietul Cristinei

    • Valeria Chertes
    • 23/08/2023
    Răspunde

    Ma bucur ca ești sincera.

      • Cristina Dragomir
      • 23/08/2023
      Răspunde

      Asta cu sinceritatea este o promisiune pe care mi-am facut-o mie acum cativa ani.

    • Ionela Simona Monea
    • 28/08/2023
    Răspunde

    Mie imi plac foarte mult romanele romance…
    De la ea insa nu am citit nimic… Mersi pentru recenzie ☺️

      • Cristina Dragomir
      • 30/08/2023
      Răspunde

      Atunci, musai sa ii citesti cartile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares