5 greșeli pe care le faci zilnic și care-ți strâmbă coloana

poziții care îți strâmbă coloana

Stiai că foarte multe dintre durerile de spate și de cap sunt date de deviații ale coloanei vertebrale? În funcție de natura și poziționarea lor, acestor simptome se pot adăuga altele precum zgomotele în urechi, dificultăți de respirație, probleme urinare, amorțeli, slăbiciune musculară. Odată instalate afecțiuni precum lordoza, scifoza sau scolioza, este destul de greu să le tratăm. Este nevoie de timp, de masaje, exerciții medicale, poate chiar operații. Fizioterapia și kinetoterapia sunt de bază. Să nu uităm că ele tratează inclusiv tetrapareza-spastica!

Principalele afecțiuni date de modificarea axului coloanei vertebrale sunt cele menționate mai sus: scolioza, cifoza și lordoza. Cifoza este cocoașa. Scolioza este curbura care se vede clar din fața sau din spatele pacientului. Coloana se curbează spre dreapta sau spre stânga, luând forma literei C sau chiar S. Pentru cea de-a treia afecțiune, poți citi articolul lordoza ca să înțelegi exact ce este, cum arată și de ce apare.

Cum ajungi la asemenea probleme? Cel mai adesea, pozițiile incorecte ale corpului ne strâmbă coloana. Cel puțin, în cazul lordozei și cifozei. Și sunt destule greșeli pe care le facem zilnic și care ne pot conduce spre aceste diagnostice. Uite doar cinci dintre ele, cele mai frecvente, cele pe care nici nu ne dăm seama că le facem!

Nu ne schimbăm poziția corpului destul de des

Cât de des? Cam la 30 de minute, spun specialiștii că ar trebuie. Indiferent că stăm la birou, aplecați deasupra unei mese de lucru, așezați confortabil într-un fotoliu sau chiar întinși, la un film, poziția corpului trebuie schimbată la fiecare jumătate de oră. Chiar și o poziție corectă a corpului, păstrată pentru prea mult timp, devine nocivă. Apar dureri și disconfort. Coloana și mușchii spatelui sunt făcute să se miște, nu să stea ca la muzeu. Experții o spun, nu eu. Acum, sincer, tu faci asta?

Ținem picioarele încrucișate, sub scaun

Mâna sus cine face asta! Stăm pe scaunul de la birou, aparent într-o poziție comodă. Ne ducem picioarele sub scaun și le încrucișăm sprijinindu-le mai mult pe vârfuri. Corpul nostru se duce automat în față și coloana se arcuiește. Nici inversul, întinderea picioarelor în față și sprijinirea spatelui de spătar doar la nivelul superior, nu e recomandat. Spatele trebuie lipit de spătar, iar picioarele sprijinite pe toată talpa, cu tibia perpendiculară pe podea. Doar așa putem spune că avem o poziție corectă care nu ne strâmbă coloana. Și să nu uităm că, chiar și așa, avem nevoie de pauze de stretching de mai multe ori pe zi.

Sprijinul pe un picior sau căratul copilului pe șold

Intră tot la categoria rele pentru coloana vertebrală. Prea puțini dintre noi păstrăm o poziție corectă a corpului și membrelor atunci când stăm mult în picioare. O greșeală frecventă este sprijinirea corpului pe un singur picior, în vreme ce încercăm să-i dăm celuilalt un repaus. Nu e o problemă să facem asta pentru 3 minute, dar nu e bine să menținem poziția pentru prea mult timp. Coloana se strâmbă, punem prea mare presiune pe ea și pe șolduri. Același lucru se întâmplă și în cazul mămicilor care sprijină des și pentru timp îndelungat copiii pe unul dintre șolduri.

Dormitul pe burtă

Te străduiești să adopți poziții corecte toată ziua? Felicitări! Dar noaptea, cum e? Dormi în poziții la fel de corecte? Dacă obișnuiești să dormi pe burtă sau cu coloana contorsionată în fel și chip, îți spun sigur că nu e bine. Pozițiile ghemuite nu sunt de dorit. Cel mai bine este să dormim pe spate, cu o perna sub genunchi, sau pe o parte, cu o pernă între genunchi.

Ținutul telefonului cu umărul

Cam toată lumea face asta. Ținem telefonul între umăr și ureche și vorbim în timp ce ne vedem de treabă, dar aceasta este o altă greșeală care ne strâmbă coloana. Testează puțin poziția! Simți cum încordarea gâtului și poziția umerilor pun presiune pe coloană? Ar fi bine să găsim alte metode a vorbi la telefon fără a ne ține o mână ocupată (speaker, căști).

Câte dintre aceste greșeli faci zilnic? Ai mai multă grijă de coloana ta! Deformările ei nu sunt doar inestetice. Devin dureroase, de la un anumit punct încolo, și pot afecta calitatea vieții. De ce să ajungem la recuperare sau operații, când putem preveni?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Mihaela Curea
    • 14/03/2022
    Răspunde

    Doar primele 2 le fac, dar muncesc sa le corectez. Coloana mea îmi da semne când e prea mult.

      • Cristina Dragomir
      • 20/03/2022
      Răspunde

      cred ca avem nevoie de mai mult sport.

    • Valeria Chertes
    • 14/03/2022
    Răspunde

    Eu cred ca toate le fac drept dovada ma doare coloana groaznic.

      • Cristina Dragomir
      • 20/03/2022
      Răspunde

      Si eu fac trei dintre ele, dar inca nu am asa mari probleme. Ma mai doare capul cateodata.

  1. Răspunde

    Plus poshetele mari si incarcate purtate zilnic (una mica cu 2 carduri si un telefon si o batista si cheie ajunge – la mine m-am trezit ca am portofel mare in care mai aveam si chitante, si 7 carduri de reduceri si o punga de monezi si un set intreg de servetele si incarcator la telefon si cheile toate cu tot cu breloc din care unele chei nu le-am mai folosit de 3 ani plus alta cu o yala ce a fost schimbata intre timp) etc. Intelegeti voi,
    La fel, rucsacul dus pe un singur umar.

    Si nu in ultimul rand, lipsa de elasticitate si forta in musculatura si in ligamente. Asta se mentine cu miscare zilnic. Am job static asa ca imi aduc mers pe jos zilnic, miscari de streching, spal geamuri, curat lucrurile de sus, ma intind la birou etc toate invatate de la kinetoterapeut si ce raman zilnic in viata mea.
    Si inca una invatata tot de la kinetoterapeut: sa port esarfe. Ca deseori de frig, mai ales la metrou dimineata, trageam de umeri si bagam capul intre omoplati de frig,si de fapt trageam asa in sus umerii si toata coloana.

      • Cristina Dragomir
      • 20/03/2022
      Răspunde

      Ca de obicei, avem multe de invatat de la tine. Nu mi-ar fi dat prin gand ca bagatul capului in geaca afecteaza coloana, dar are logica…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares