Fetița pierdută, Emily Gunnis

Fetița pierdută, Emily Gunnis

Vă mai amintiți de Emily Gunnis., cea care m-a fermecat cu primul ei roman, Fetița din scrisoare? Azi vă prezint cea de-a doua carte semnată de ea, apărută în 2021 la noi, la editura Litera, Fetița pierdută. Este inclusă în celebra colecție Buzz Books, din care mi-au plăcut cam toate cărțile pe care le-am citit până acum. Dacă mi-a plăcut la fel de mult ca prima ei carte, te invit să afli în rândurile de mai jos.

Fetița pierdută – scurt rezumat

Rebecca are 13 ani când rămâne singură pe lume, în urma a ceea ce pare să fi fost o crimă urmată de sinucidere. Tatăl ei, veteran de război cu probleme psihice, i-a ucis mama, apoi și-a pus capăt zilelor. Rebeccăi i-au mai rămas doar Harvey, tânărul ei prieten, de care sigur o leagă sentimente și mai puternice, și tatăl lui.

Peste aproape jumătate de veac, îl regăsim pe Harvey, îmbătrânit, în postura de tată al unei tinere care tocmai a născut și se luptă cu psihoza. Jessie este fiica lui și a Rebeccăi. Din păcate, din motive încă neștiute, Jessie n-a fost crescută de Rebecca și nu are o relație prea bună cu mama ei naturală.

Convinsă că medicii vor să-i facă rău bebelușului, Jessie fuge din spital împreună cu fiica ei, care are grave probleme de sănătate și poate muri dacă trec douăsprezece ore fără să-i fie administrate antibiotice. Nimeni nu știe unde s-ar fi putut duce. Toată lumea începe căutarea, inclusiv sora ei vitregă, Iris, care este ziaristă.

Fix când un nou capitol te duce pe o plajă, unde o femeie este găsită aproape înghețată și îngrozită la gândul că ea a fosta salvată, dar fiica ei a rămas în grotă, și crezi că femeia găsită este Jessie, povestea devine și mai complicată. Nu este ea. Este o femeie trecută de 80 de ani, care își trăiește ultimele clipe de viață dorindu-și să își vadă fiica pierdută și să-i spună adevărul. Nu, nu e Rebecca, dacă la ea te-ai gândit.

Mergând pe urmele surorii sale, Iris descoperă că sora ei, Jessie, îi făcuse de curând o vizită Rebeccăi, încercând să scoată de la ea niște răspunsuri la întrebări cheie despre trecutul familiei lor. Totul are legătură cu trecutul și cu noaptea în care Rebecca și-a găsit părinții morți. Povestea începe mult mai devreme de acel moment. Trebuie să o descoperi pe toată. Doar așa vei înțelege de ce trece Jessie prin ceea ce trece, de ce Rebecca și-a abandonat fiica, de ce a ajuns Harvey să o urască și cine este bătrâna care își caută fetița.

Poți comanda cartea de aici, cu transport gratuit la peste 75 de lei, sau de pe acest site.

Fetița pierdută – gânduri de după

Probabil că ți se pare o poveste puțin încurcată, dar crede-mă că maniera lui Emily Gunnis de a o reda o face mai mult decât ușor de citit. Ca să-ți răspund rapid la întrebarea din primul paragraf, Fetița pierdută mi-a plăcut chiar mai mult decât Fetița din scrisoare. Ambele cărți folosesc aceeași rețetă, cea trecutului care revine și revine, influențând viața mai multor generații, a psihozei post-natale și a relației puternice mamă-fiică, doar că mi se pare că în Fetița pierdută se întâmplă mai multe. Este o lectură plăcută.

Secretele vechi de familie sunt cheia tuturor lucrurilor. Secrete pe care le-a păstrat ani de zile un jurnal scris cu lacrimi în ochi și cu sufletul frânt, într-o vreme în care statutul femeii și problemele ei erau mult diferite de cele din zilele noastre.

Cu siguranță vei sta lipit de paginile cărții până la final și vei avea parte de multe surprize. Unele lucruri sunt clare ca lumina zilei, altele ușor de intuit, dar pe unele nu le-aș fi bănuit niciodată. Nu vor lipsi emoțiile puternice, poate chiar câteva lacrimi, dacă ești genul mai sensibil. Vei judeca pe unul și pe altul, vei admira și vei vrea să cerți, dar dincolo de toate vei învăța câteva lecții importante de viață. N-am să-ți spun care sunt acelea, te las să le descoperi singur.

Povestea curge lin, perfect construită prin tehnica perspectivelor multiple. Puțin greu de urmărit la început, când nu știi foarte clar cine și despre cine vorbește, dar cu siguranță provocatoare. Intriga este strălucită, iar ritmul poveștii este destul de alert ca să nu lase loc de plictiseală. Trecutul și prezentul se aleargă pentru o vreme, apoi se întâlnesc și se completează frumos, dar dureros, iar personajele sunt absolut delicioase, din punctul meu de vedere.

Peste toate, este vorba despre relații de familie, despre probleme medicale care se moștenesc și despre sacrificiile pe care toate mamele le fac sau ar trebui să le facă pentru ca copiii lor să fie în siguranță și fericiți. Dar poate fi un copil fericit în lipsa mamei sale?

Cu siguranță, Fetița pierdută este cea mai bună carte citită de mine anul acesta și aștept cu mare nerăbdare următorul roman au autoarei, care sper să fie cel puțin la fel de bun.

Etichete:
Previous Post Next Post
0 shares
%d blogeri au apreciat: