Ducem copiii la schi? 6 argumente PRO

ducem sau nu copiii la schi

Schiul nu este cel mai popular sport în România, dar câștigă teren de la an la an, atât în rândul adulților cât și al copiilor. Pârtiile devin tot mai aglomerate, stațiunile în care se poate schia, tot mai căutate. Și, pe lângă cei care practică deja schi, mai sunt și cei care sunt tentați cumva, dar încă nu au avut curaj să încerce sau să-și lase copiii să experimenteze în acest domeniu. Costurile și teama de accidentări grave cred că sunt principalele motive. Merită să investim în echipament și să ne lăsăm copiii la schi? Da, din cel puțin 6 motive.

Este sănătos

Din toate punctele de vedere! Aerul rece, curat, de munte, le face bine la plămâni și sinusuri și le crește imunitatea. Nu e prea frig să stea toată ziua pe pârtie? Generația mea știe cum stătea treaba cu tăvălitul ore întregi prin zăpadă, la minus câteva grade bune. Atâta vreme cât sunt echipați corespunzător, din cap până în picioare, de la căciulă (găsești aici căciuli potrivite pentru munte) până la șosete, frigul nu-i afectează. Rolul unui astfel de costum ski copii este să-i protejeze de umezeală, vânt, ger, fiind în același timp ușor și neîngrădindu-le mișcările.

Este bine pentru copii să facă sport cât mai des. Mișcarea le prinde bine la întărirea musculaturii, îmbunătățirea flexibilității, antrenarea articulațiilor. Prin schi își testează și stimulează coordonarea mișcărilor, orientarea în spațiu, flexibilitatea și reflexele.

Este distractiv

Pe lângă beneficiile pentru sănătate, schiul este și unul dintre cele mai distractive sporturi pentru copii. Dacă, pentru un adult, pierderea echilibrului și o căzătură pe pârtie pot fi motive de stres, pentru cei mici ele sunt distractive. Copiii sunt mai curajoși și mai dispuși la a se face de râs (cam de asta ne temem noi) în încercarea de a învăța ceva nou.

Îi face fericiți

Nu doar pe moment se distrează și râd cu poftă de gafele proprii sau ale altora, de glumele făcute în familie sau de poantele trântite de noii lor prieteni. Vor fi mai fericiți și după ce se retrag de pe pârtie. Exercițiile fizice de orice fel, inclusiv pe schiuri, cresc producția de endorfine, cele responsabile de starea noastră de bine. Astfel, starea de spirit va fi mereu net mai bună după o astfel de ieșire.

Îi ajută să socializeze

De când cu gadgeturile pe care pun mâna de la doi ani și cu școala online, socializarea în viața reală are de suferit. Un alt beneficiu al mersului cu copiii la schi este că pârtia este un loc excelent pentru socializare. Interacțiunea umană ne face bine tuturor. Pe primul plan, socializarea în familie, timp de calitate petrecut împreună. Apoi, este aproape imposibil să treacă o zi de ski fără a-și face câțiva amici noi. Cei mici sunt destul de deschiși când ocazia le scoate în cale noi oportunități.

Benefic la nivel psihic

Bucuria de a încerca ceva nou, magia de a pluti pe schiuri, orele petrecute departe de tablete, televizoare și telefoane, la aer curat, lumină naturală, toate sunt beneficii majore pentru psihicul unui copil. Genul acesta de activitate în aer liber îi umple de energie pozitivă, îi eliberează de emoțiile negative, le permite să se exteriorizeze. Stima de sine și încrederea în sine sunt stimulate de reușitele în acest domeniu nou pentru ei. Capacitatea de concentrare de după câteva zile petrecute la schi este mult mai bună.

Crește apetitul

Dacă sunt probleme cu pofta de mâncare, duceți copiii câteva ore la ski și să vedeți minune! Nu va mai trebui să vă rugați de ei să mănânce. Vor cere singuri. Și nici nu vor mai lăsa trei sferturi din mâncare pe farfurie sub pretextul că s-au săturat. Mișcarea, aerul curat, frigul, toate se fac vinovate de un apetit mai crescut.

Nu e periculos să ducem copiii la schi dacă sunt echipați corespunzător, îi învățăm să fie disciplinați, să bage la cap și să pună în aplicare tot ce le-a spus instructorul de ski. Dacă stăm s-o luăm așa, să ne gândim la ce îi poate pune în pericol, ar trebui să nu-i mai lăsăm nici să se dea jos din pat. Apoi, dacă ne gândim la câte beneficii atrage după ea genul acestea de activitate outdoor, merită să ne asumăm acele mici riscuri, nu credeți?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Bojana Tihan
    • 13/12/2022
    Răspunde

    Eu as lăsa copii să încerce să schieze.

    • Valeria Chertes
    • 13/12/2022
    Răspunde

    Noi nu schiem dar s-ar putea sa încerc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares