4 produse cu protecție solară ridicată care pot înlocui fondul de ten

ce folosesc pentru a înlocui fondul de ten vara

Nu mă pot plânge de defecte majore, dar nici nu mă pot lăuda cu un ten perfect. Așa se face că, de-a lungul timpului, am devenit cumva dependentă de fondul de ten. Vara, e greu cu el. Mai ales dacă nu ești genul care se pricepe cu adevărat la machiaj, care pune straturi peste straturi și investește în multe produse care să asigure un look acceptabil pentru ore întregi în condiții de caniculă, umiditate, transpirație. Totuși, de câțiva ani, am renunțat la a-l mai aplica vara. Am înțeles că pot înlocui fondul de ten cu ceva mai bun.

Am descoperit că pot masca micile defecte și uniformizând nuanța tenului beneficiind în același timp de o protecție solară mult mai bună. Am un fluid și o cremă cu spf 50, ambele cu pigment, colorate și colorante, dar și două BB cream care fac treabă grozavă. Toate sunt de fapt produse de protecție solară nuanțatoare, care pot fi folosite și ca produse de makeup.

produse pigmentate protecție solară în loc de fond de ten

Le folosesc în loc de fond de ten, mai ales că am devenit conștientă că în felul acesta tenul meu este mai bine protejat de soare. Una este fond de ten cu SPF 30, alta cremă cu factor de protecție 30. Scopul primordial al celor două produse este diferit, trebuie să înțelegem asta. Hai să vezi care sunt înlocuitorii mei pentru fond de ten!

Bioderma Photoderm Aquafluid pigmentat

Bioderma rămâne unul dintre brandurile mele preferate de cosmetice, inclusiv când vine vorba de produse cu protecție solară. Anul trecut am testat Photoderm Cover Touch care mi-a mers bine deși mi se părea că se întinde cam greu și mă plângem că, la contactul cu transpirația, tindea să se albească pe față. Anul acesta am descoperit acest fluid care îmi place mult mai mult.

Se aplică foarte ușor, dă o nuanță plăcută tenului, nu-l usucă, nu-l încarcă, nu-l lasă gras, nu lasă urme albe sau lipicioase. Îmi place mult. Acoperă mai puțin decât Cover Touch, dar este mult mai lejer. Este un produs dermatocosmetic pe bază de apă, potrivit chiar și celor mai sensibile tenuri și are SPF 50. Poate fi folosit chiar și de către cei care au alergie la soare.

Bioderma Photoderm Aquafluid pigmentat

Crema de față colorată Uriage Bariésun

Bună pentru a înlocui fondul de ten este și această cremă, tot cu SPF 50, de la Uriage. Se aplică simplu, acoperă binișor roșeața și alte mici imperfecțiuni (dar mai slab decât Bioderma), se comportă excelent pe pielea sensibilă, doar că este mai grasă decât fluidul de la Bioderma (care vă reamintesc că este pe bază de apă). Pielea rămâne ușor uleioasă și lipicioasă după Bariésun. Pentru tenul gras mi se pare mult mai potrivit produsul Bioderma.

Crema de față colorată Uriage Bariésun

Produsele de la Uriage și Bioderma sunt disponibile în două nuanțe fiecare, una mai deschisă și una mai închisă. Țineți totuși cont că Bariésun este ceva mai pigmentată.

BB cream Missha M Perfect Cover

După ce m-am îndrăgostit iremediabil de măștile în 3 pași de la Missha, am prins curaj și am zis să mai încerc și alte produse ale brandului. Printre ele, un rimel și un BB cream. A fost prima dată când am zis wow după aplicarea unui BB cream. Mai folosisem vreo 2-3 înainte, dar mi se părea că nu dau mai deloc culoare, că sunt prea lichide, prea uleioase, etc.

BB cream-ul de la Missha arată grozav pe ten. Acoperă super bine pentru un BB cream, are o lejeritate adorabilă, dă tenului o super nuanță și luminozitate și are SPF 42, deci și protejează foarte bine pielea de radiații. Nu știu cum acționează pe tenul uscat (este recomandat tuturor tipurilor de piele), dar pe cel mixt/gras vă pot spune că se potrivește de minune. Este disponibil pe notino.ro în 4 nuanțe și două variante de gramaj. Poți înlocui fondul de ten cu acoperire medie fără probleme cu acest produs.

BB cream Missha M Perfect Cover

BB Cream cu efect de iluminare Holika Holika

Încă un înlocuitor bun pentru fondul de ten! Are SPF 45, textură cremoasă și este la fel de ușor de aplicat ca cel de la Missha. Acoperirea este mai mică decât a produsului prezentat anterior. Totuși, dacă nu vorbim de cicatrici vizibile din avion sau alte imperfecțiuni majore, face treabă bună pe partea de uniformizare a culorii și iluminare. Hidratează bine, lasă tenul neted și catifelat, dar puțin lipicios. Să nu ziceți că nu v-am spus! E nevoie de puțină pudră peste el.

BB Cream cu efect de iluminare Holika Holika

Nu acoperă ca un fond de ten, dar nici nu încarcă tenul la fel ca el. Din păcate, BB cream-ul Holika Holika este disponibil într-o singură nuanță universală, care nu se potrivește tenurilor prea albe sau prea bronzate. Însă pentru segmentul său de preț, este un produs care merită atenția ta.

Îmi plac toate cele patru produse pe care ți le-am prezentat. Sunt diferite, dar fiecare bun în felul său. Cel mai mișto pe tenul meu se simt Bioderma Aquafluid și Missha Perfect Cover, ele fiind și cele cu cea mai bună acoperire, cam pe picior de egalitate. Pe locul doi, ca și putere de acoperire și capacitatea de uniformizare a culorii, pun Uriage Bariesun, iar pe ultimul loc, cel mai light produs din punctul acesta de vedere, BB cream-ul Holika Holika. Jonglez cu ele în funcție de starea tenului meu (în perioada știm noi care sunt mai multe probleme de acoperit, de pildă), de destinație (una port când mă duc în vacanță la munte, alta când merg în parc sau la un suc la o terasă.

La capitolul aspect al tenului după aplicare, tot Bioderma și Missha sunt câștigătoare. La fel și la rezistență. Holika Holika se remarcă prin prețul mult mai mic și, raportat la el, efectele sale sunt destul de bune. Bariesun l-aș recomanda mai degrabă celor cu ten uscat.

De ce ai înlocui fondul de ten cu produse cu protecție solară nuanțatoare?

  • protecție ridicată împotriva radiațiilor;
  • machiaj mai lejer, potrivit pentru vară;
  • look mult mai natural;
  • ten mai sănătos, mai puțin expus riscului de apariție a coșurilor și punctelor negre;
  • machiaj mai rapid de făcut și de dat jos;
  • machiaj mai rapid de făcut și de dat jos;
  • protecție, hidratare și machiaj într-un singur pas, cu un singur produs;

Tenul arată bine și e bine protejat. Nu-mi mai fac griji pentru roșeața și micile pete pe care crema obișnuită cu SPF nu reușește să le mascheze, dar nici pentru aspectul de fantomiță, dat de urmele albe lăsate de cele mai multe dintre produsele cu protecție solară cu adevărat eficiente. Am 2 în 1, protecție și machiaj. Cam așa arată fața machiată cu Uriage Bariesun.

machiaj cu Photoderm Aquafluide Bioderma

Potrivit studiilor, produsele cu protecție solară pigmentate sunt mai eficiente decât cele clasice. Se pare că ingredientele care le dau culoare le ajută să ne protejeze nu doar de radiațiile UV, ci și de lumina albastră care este cunoscută pentru efectele sale negative asupra sănătății și aspectului pielii și numai.

Toate cele 4 produse recomandate, care pot fi folosite în loc de fond de ten, sunt disponibile pe notino.ro.

Etichete: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 05/08/2022
    Răspunde

    Mulțumim pentru recomandari.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: