Laguna by Salvador Dali, apa de toaletă cu aere de parfum

Laguna by Salvador Dali

Nu scriu eu prea des despre parfumuri, dar când îmi iese în cale unul care mă face cu adevărat să mă îndrăgostesc, simt că e musai să povestesc despre el. Mai ales când este și ieftin, cum este cazul parfumului de astăzi. De fapt, este vorba despre o apă de toaletă. Una pe care am ajuns să o cumpăr cam la întâmplare. Blind-buy, cum zice românul. Nu aveam nici cea mai vagă idee despre cum miroase sau cum se comportă odată aplicată. Pur și simplu, din grămada cu parfumuri la reducere, el mi-a atras atenție prin ambalaj. Apoi, prin descrierea notelor. În final, m-au convins recenziile. Este vorba despre Laguna by Salvador Dali.

Laguna by Salvador Dali parfum

Îl luasem să-l ofer premiu la un concurs și, când l-am deschis pentru poze, fără să fi dat măcar un puf, doar deschizându-i capacul, m-a învăluit un miros care a anulat ședința foto în care ar fi trebuit să intre în vederea realizării vizualului de concurs. Am știut că îl vreau pentru mine, oricât de egoist ar suna asta. Nu mă criticați prea tare pentru că la următoarea comandă am mai luat unul, să fie și pentru planurile mele inițiale, pentru concurs. Cât de curând, unul dintre urmăritorii mei de pe Facebook sau Instagram îl va avea.

O pereche de buze și un nas turnate într-o sticluță albastru verzui, așa arară recipientul care mi-a furat ochii. Cum educația mea în materie de artă este mai mult decât limitată, abia din descriere aveam să aflu că designul este inspirat din pictura lui Salvador Dali care o întruchipează pe Afrodita, zeița iubirii și a frumuseții. Mai bine de atât nu cred să se putea. Gura e recipientul, nasul e capacul.

parfum Salvador Dali Laguna

Nici nu e nevoie să ridici capacul ca să-ți dai seama că Laguna by Salvador Dali e un parfum de vară. Însăși nuanța aceasta superbă a sticluței te trimite cu gândul spre o mare limpede, spre un cer senin, un loc exotic în care relaxarea și senzualitate merg mână în mână. La primul puf, deja simți valurile pe pielea ta, simți briza parfumată, o energie aparte și o libertate după care tânjeai de mult.

Este o apă de toaletă floral-fructată, nu prea dulce, ci mai degrabă fresh, cu arome perfect echilibrate, din punctul meu de vedere. Ca și note, avem cocos, lemn de santal, lăcrămioare, mosc, trandafir, galbanum, ananas, grepfrut, piersică, zmeură, prună, iris, iasomie, tonka, vanilie. Și mai sunt. Practic, o mulțime de arome din care mi se pare că nu se distinge niciuna clar în produsul finit, dar rezultatul este de-a dreptul magic.

apă de toaletă Laguna by Salvador Dali

Vă vine să credeți că parfumul ăsta a fost creat în 1991 și eu abia acum îl descopăr?

Dincolo de mirosul care mie îmi dă o stare foarte bună, Laguna m-a surprins și ca persistență. Cât ar putea să reziste o biată apă de toaletă pe care am dat doar 100 RON/100 ml (eu l-am găsit aici în varianta de 100 ml la preț de 50 ml)? Foarte mult. Mai mult decât ape de parfum de 3-4 ori mai scumpe. Cel puțin, pe pielea mea. Am avut surpriza să-l simt încă pe piele și după 6-7 ore de la aplicare, fără să fi făcut exces de pufuri. Dar asta cu persistența știți deja că depinde de multe variabile.

Îl iubesc. Îl folosesc de două săptămâni și simt că nu mă mai satur de el. Prospețime mi se pare că este cuvântul cheie în ceea ce-l privește. Laguna by Salvador Dali este surprinzător (atât ca preț, cât și ca aromă), unic, relaxant și revigorant în același timp. Dacă nu l-ai încercat încă, merită să o faci. Este un parfum light, persistent, perfect pentru vară și primăvară.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 10/08/2022
    Răspunde

    Mulțumim pentru recomandare!

    1. Răspunde

      Nu îl știu, dar categoric m-ai făcut curioasă. Sticluța chiar arată genial. Și eu cumpăr adeseori parfumuri doar pentru că îmi place sticluța ori vreun detaliu aparte, nu pentru că știu cum miroase. În general am avut surprize plăcute când am ales bazându-mă pe intuiția de moment.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: