Complicațiile miopiei – 4 motive serioase să nu mai eviți ochelarii de vedere

optica medicală ochelari de vedere

Deși ochelarii nu mai sunt de mult acel bau-bau care să ne sperie, ba chiar au devenit un accesoriu la modă, încă sunt suficient persoane care refuză să îi poarte. Motivele sunt diverse: nu se pot obișnui cu ei, se aburesc lentilele, nu-i suportă pe nas, etc. Din păcate, nepurtarea lor înseamnă mai mult decât dureri de cap și vedere încețoșată. Să luăm exemplul miopiei! Iată ce se întâmplă dacă nu tratezi miopia, dacă nu mergi medic sau eviți ochelarii de vedere.

Cresc dioptriile

Nu sună așa grav, nu? Unii își spun că mai merge 2-3 ani și fără ochelari, că îi vor purta mai încolo. Din păcate, dacă nu tratezi miopia la timp, dioptriile cresc. Mai bine porți acum un -2 și speri ca într-un an sau doi să ajungi la -1, decât să te trezești cu dioptrie și mai mare. Mult mai greu de corectat o dioptrie mare, te asigur.

Dacă nu vrei și nu vrei să porți ochelari sau lentile, poți apela la operația de reducere a dioptriilor. Află mai multe despre ea din articolul Miopia.

Ajungi la tratamente mai scumpe

Nu puțini sunt cei care nu își tratează miopia la timp, motivând că nu au bani de oftalmolog și ochelari. Când ajung la dioptrii prea mari și greu de corectat, poate găsesc bani chiar și de operația de care vorbeam mai sus. Este bine că există, dar ar putea fi evitată. E ca atunci când nu mergem la dentist pentru că nu avem bani de o plombă, dar peste 3-4 ani vom avea bani de pivot și coroană dentară.

Crește riscul de a dezvolta afecțiuni mai grave

Nici când ajungi la -3 nu înțelegi gravitate problemei și încă eviți ochelarii de vedere? Află că asta crește riscul apariției glaucomului. Ce mai este și asta? Vezi articolul Glaucomul! Nu sună deloc bine ce scrie acolo, nu? Din câte vezi, miopia este unul din factorii de risc pentru această afecțiune care duce la scăderea și chiar pierderea ireversibilă a vederii. Evoluția este lentă, tăcută, dar sigură. Cu cât mai mare dioptria, cu atât mai mare riscul de a dezvolta glaucom.

La fel de bine, miopia netratată poate crește riscul de apariție a cataractei, a desprinderii de retină sau a degenerării maculare. Sunt afecțiuni grave care pot duce și ele la orbire.

Nu vei putea naște natural

Ce treabă are miopia cu sarcina și cu nașterea? Nu ar avea dacă am vorbi despre o miopie mică (sub 3 dioptrii, maxim 4). De la -5 în sus, este contraindicată trecerea prin ceea ce înseamnă o naștere naturală. Nu sunt medic, nu știu să vă explic prea bine, dar se pare că o gravidă cu miopie medie sau severă are mari șanse să sufere o dezlipire de retină în timpul unei nașteri naturale. Atenție și la creșterea dioptriilor în timpul sarcinii! Din informațiile mele, dioptriile se pot modifica în această perioadă. Menționați medicului ginecolog de la început dacă suferiți de miopie!

Miopia nu este o tragedie. Nici purtatul ochelarilor nu este. În schimb, problemele care vin odată cu netratarea miopiei la timp sunt destul de grave. Nu ai motive să eviți ochelarii de vedere. Așa cum spuneam, în zilele noastre, ei sunt chiar la modă. Nu mai sunt ochelarii de altă dată, cu lentile ciudate, pe care unii le comparau cu ochiurile aragazului, și cu rame urâte. Nu sunt nici atât de scumpi, să nu ți-i poți permite. Alege o pereche care să-ți vină bine și să fie confortabili și poartă-i zilnic! Din toc nu te pot ajuta cu nimic.

Etichete:
Previous Post Next Post

Comments

  1. Sunt mioapa si port ochelari de 35 de ani. Cea mai mare dioptrie a fost de -3 iar acum am -2, cu cilindru, la ambii ochi. Imi este greu sa cred ca exista oameni care sa ajunga la -6 si sa nu mearga la medic. Nu inteleg cum se descurca. Eu sunt dependeta de ochelari. Am chiar si ochelarii de soare cu dioptrii.
    Legat de nasterea naturala, dioptria poate creste chiar si de la -0,25, prin urmare nu este recomandat. Am cazuri inrudite.
    Insa, e asa o placere sa nu poti merge liber pe strada… cu ochelari si masca… Daca pui masca, se aburesc ochelarii, daca dai ochelarii jos, nu mai vezi din cauza miopiei. Oricum ai da-o, nu vezi :))) Am incercat pana acum, trei solutii anti aburire, nici una buna…
    Oricum ar fi, sunt de acord cu tine. Miopia trebuie tinuta sub control.

    • Valeria Chertes
    • 26/03/2021
    Răspunde

    Multumim pentru informatii.

  2. Bine de stiut

    • Anghelina Irina
    • 28/03/2021
    Răspunde

    Mulțumim pentru sfaturi!Nu ma pricep la acest domeniu deși am purtat și eu ochelari de vedere in copilărie, însă eram prea mică sa imi amintesc

  3. Răspunde

    Foarte bun articolul. Oamenii de știință leagă apariția miopiei și de timpul petrecut în interior, dar în cele mai multe cazuri, miopia este genetică. Dacă în cazul generației bunicilor noștri miopia apare în cazuri foarte rare, astăzi comunitățile urbane care petrec majoritatea timpului înăuntru au un risc mai mare de a dezvolta miopie. Boala odată instalată va avansa mai repede la femei decât în cazul bărbaților.

  4. Eu am purtat ochelari cat am fost mica, noroc ca totul s-a corectat si acum sunt bine.

  5. Si eu am miopie, insa un -0.5 maxim. Totusi, port ochelarii la munca

    • Oana
    • 04/04/2021
    Răspunde

    Si eu sunt ochelarista de cativa ani, deocamdata doar pentru citit.

  6. Of, de ceva timp am inceput si eu sa am probleme cu vederea. Drept e ca multi ani nu am fost sa mi-o verific. Poate ar fi fost bine sa fac asta mai din timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: