Iată-ne ajunși și la episodul 3 din seria de articole Cititorii m-au întrebat. Ca și în dățile trecute, cititorii mi-au pus întrebări, pe Facebook, și azi răspund. Au fost 30 de întrebări adunate la postare și dintre ele am ales 10 care mi s-au părut mai interesante. Iată întrebările prietenilor paginii și răspunsurile mele!
1. Îți place mai mult această lume a virtualului sau lumea reală?
Ambele lumi au farmecul lor. În mediul virtual îmi place mai mult să interacționez cu sponsorii și colegii din blogosfera. De ce? Pentru că puși față în față, eu risc să nu mai fiu la fel de sigură pe mine din cauza complexelor mele. Asta e minunat la mediul virtual, ca te poți ascunde. Dar și lumea reală este frumoasă, dacă vorbim de oameni apropiați, dragi sufletului meu, cei în fața cărora mă simt bine și în largul meu. De fapt, poate ați remarcat și voi că în ultima vreme sunt ceva mai absenta din online și prefer să-mi petrec 2-3 ore pe zi în compania unei pitice care nu mai contenește să mă uimească.
2. Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
Cea mai frumoasă amintire din copilărie nu e un episod anume. Zilele și nopțile petrecute în compania unei mătuși de-a tatălui meu rămân cele mai frumoase amintiri ale copilăriei mele. O femeie săracă, locuind într-o casă de pământ, fără curent electric, dar o femeie care m-a răsfățat mai mult decât orice pe lume, o femeie care mi-a hrănit imaginația, spunându-mi în fiecare seară basme, oricât de obosită ar fi fost. Nu m-a certat niciodată, nu m-a pedepsit niciodată, mi-a făcut toate poftele. Nu mă obliga să fac nimic din ce nu-mi doream, nu mă repezea niciodată, vorbea mereu calm, tot timpul făcea glume. Mi-e dor de tot ce mi-a oferit ea.
3. De ce te-ai retras din competiția Superblog?
M-am retras din competiție tocmai pentru că nu am mai putut sta numai în lumea virtuală, așa cum am explicat și la prima întrebare. Vine un moment când statul 12 ore pe zi la PC nu te mai face să te simți împlinit. Și știam că a scrie la SuperBlog însemna multă muncă, la fel cum o știu majoritatea participanților. Nu e genul de competiție la care să scoți un articol în 30 de minute și gata. E un lucru pe care îl faci bine sau nu-l mai faci deloc. A decis că nu pot să-l fac bine fără să sacrific orele de fericire petrecute în compania nepoatei mele. O pitică de 1 an și șase luni a câștigat.
4. Ai putea ierta pe cineva care ți-ar face rău voit?
Cu siguranță da, dacă ar avea puterea să recunoască greșeală și să simt că îi pare rău cu adevărat pentru ce a făcut. Deși sunt rea de gură, iert destul de ușor când văd că omului îi pare rău. În schimb, nici nu iert și nici nu uit pe cine mi-a făcut un rău și s-a mândrit și s-a hrănit cu suferința mea. Bine, să fim serioși, că depinde și ce mi-a făcut. Adică una e să îmi zică ceva de rău sau îmi fure ceva, alta ar fi să dea cu mașina peste mine și să mă lase nenorocită pe viață. Așa ceva nu cred că aș putea să iert.
5. Ai prins peștișorul de aur… ce dorințe ai?
N-am eu norocul asta. Nu cu peștișorul de aur, dar nu se mai prinde pește deloc pe bălțile de la noi. Fie! Să zicem că l-am prins totuși și e în toane bune și dispus să-mi îndeplinească trei dorințe! Care ar fi acelea? Prima ar fi să mă transforme în zână peste noapte, adică să slăbesc fără niciun efort. A doua ar fi o casă mică pe un teren mare (că asta mi-e cel mai ciudă, că nu am spațiu pentru flori, gazon, pomi și pitici de grădină). Ultima ar fi să dea timpul înapoi cu 12 ani, să recuperez astfel timpul pierdut în izolare din cauza tulburărilor de panică. Acuma întrebarea mea e unde crezi că găsesc peștișorul ăsta.
6. Ce te-a dezamăgit mai mult în viață?
Oamenii nerecunoscători. Nu sunt genul de om căruia să-i placă să îi spui de 10 ori mulțumesc pentru ceva. De fapt, chiar mă simt prost dacă cineva face asta. Nu asta e ideea, să mi-o spui zilnic, dar mi se pare frumos și o dovadă de bună creștere să spui un mulțumesc când cineva îți dăruiește ceva, indiferent că este un obiect, un zâmbet sau timpul lui. Sunt unii care-și imaginează că, dacă au vreo funcție de conducere la muncă, pot da ordine peste tot și oamenii să execute fără ca ei să spună un amărât de mulțumesc. Oamenii care cred că li se cuvine totul, că din orice lucru trebuie să câștige doar ei, sunt cei pe care-i agreez cel mai puțin.
7. Care e defectul de care nu ai vrea să scapi sub nicio formă?
Să zicem că ai avea magica ocazie de a scăpa de toate defectele tale. Mai puțin de UNUL singur. Care e defectul de care nu ai vrea să scapi sub nicio formă? Asta era întrebarea completă. Destul de greu de răspuns. Nu că nu aș avea defecte, dar nu știu care din ele mi-e cel mai drag. Cred că e vorba de defectul-calitate de a fi direct, de nu a folosi diplomația doar ca să dai bine. Întotdeauna am zis direct și sincer ce-am simțit și ce-am gândit. Nu că nu îmi pasă de ce cred oamenii despre mine sau poate tocmai de aceea. Prefer să fiu urâtă pentru cum sunt, decât iubită pentru că sunt falsă.
8. Ți-ai dori să ai un copil?
Nu știu. Este cel mai sincer răspuns pe care ți-l pot da. Din unele puncte de vedere, mi l-aș dori; din altele nu. Nu vreau să intru prea mult în detalii, dar cred că este vorba de puțin egoism după atâția ani de stat izolată și făcut față cu greu atacurilor de panică, cred că mai am nevoie puțină libertate pentru a mă bucura puțin de viața asta pe care am ratat-o atâta timp. Pe de altă parte, nu știu dacă mediul din casă este potrivit pentru creșterea unui copil (din nou nu voi intra în detalii și îmi cer scuze, dar unele lucruri rămân în casă) și dacă nu cumva este prea târziu, la 34 de ani, când deja mi-a dispărut și bruma de răbdare pe care am avut-o cândva.
9. Ce ai vrea să schimbi la tine?
Sunt prea îngâmfată dacă zic nimic? Nu vreau să schimb nimic. Bine, ca personalitate mă refer. Altfel, aș vrea să-mi schimb aspectul fizic, să slăbesc, dar uite că nu pot. Pentru că mănânc destul de mult și destul de nesănătos și pentru că nu fac mișcare cât ar trebui pentru că activitatea mea este online, pe scaun. Dar, ca fel de a fi, nu vreau sa schimb nimic. Ceea ce sunt și cum sunt m-a adus la oamenii pe care îi am alături azi. Ei mă iubesc așa și sunt fericiți cu mine așa. De ce să fiu altfel. E cineva perfect? Toată lumea e judecată pentru ceva mai devreme sau mai târziu.
10. Ai regrete? Dacă da, care este cel mai mare dintre ele?
Nu avem toți regrete? Eu am două mai mari. Primul este acela al anilor pierduți crezând că singurul loc în care sunt în siguranță este casa. Sunt ani pe care nu mi-i va mai da nimeni înapoi, ani în care aș fi putut ieși mai des, călători mai mult. Al doilea regret este că nu l-am cunoscut pe soțul meu mai devreme. Dacă la 17 ani aș fi știut că există oameni ca el, poate ar fi fost mai bine. Poate aș fi fost scutită de suferință. Sau poate nu? Poate a fost nevoie să trec prin rău ca să apreciez ce aveam să primesc bun mai târziu? Numai Dumnezeu știe.
Cam asta ar fi despre mine în răspunsurile de azi. Că vă place sau nu, alta mama nu mai face! Aveți de ales: să mă acceptați așa cum sunt sau mă ignorați. Asta-i minunat la lumea virtuală, că poți bloca pagini și oameni care nu-ți plac. În viața reală nu ai opțiunea asta.
Frumoase raspunsuri.
Multumesc.
Ce frumos!!! Întrebri şi răspunsuri pe măsură ? .
Multumesc.
Ce frumos Cris, poate reusim sa ne vedem sa stam la povesti mai mult 🙂
Multumesc, Oana. Poate reusim pe vara, ca mie imi place la aer.
Mie imi.place mult de tine!! Spui lucrurilor pe nume si nu te fofilezi doar pentru a nu stârni discutii. Recunosc ca as vrea sa fiu si eu la fel de directă ca tine si zău că tare mi.ar place sa te cunosc personal.
Important e ca ai gasit in cele din urmă persoana potrivita tie si care te face fericita.
Multumesc, Cris. Nu am nimic de castigat daca tac, desi am multe de pierdut daca deschid gura. Dar asta sunt.
Esti o persoana minunata, Cristina. Spui ceea ce te deranjeaza, chiar daca stii ca asta ar putea sa supere. Esti directa, iar asta este o calitate, din punctul meu de vedere.
Iti doresc ca de acum inainte sa te bucuri de tot ceea ce iti ofera „afara”, iar sotul tau sa continue sa te respecte si sa te iubeasca ca si pana acum!
Multumesc pentru ca ma acceptati asa cum sunt!
Ce interesante intrebari si ce frumoase raspunsuri 🙂
M-am intrebat si eu de ce ai renuntat la SuperBlog dar acum cand am ajuns la jumatatea competitiei iti dau dreptate. E un efort foarte, foarte mare. Sincera sa fiu nici eu nu stiu daca voi avea puterea sa merg pana la capat.
SuperBlog era prea mult pentru mine. Am si alte obligatii contractuale si ar fi insemnat sa nu mai traiesc in astea 2 luni.
Desi nu ti-am pus nicio intrebare, am savurat fiecare raspuns pe care l-ai dat, si tare mult mi-au mai placut, directe si sincere. Chiar daca sunt zile in care nu dau niciun semn, ( lucru care se datoreaza starii mele de sanatate care m-a facut si mai mult o persoana introvertita) vreau sa stii ca zilnic trec pe la tine pentru simplu fapt ca imi face placere. Te iubesc in felul meu, Zuza mea, si-ti doresc sa ai parte numai de bine.
Mie imi pare rau doar ca nu te pot ajuta sa iesi cumva din starea asta. Inca mai sper ca vei gasi puterea sa zambesti din nou.
Cred ca la unele raspunsuri ma regasesc si eu ..in felul meu. In altele te descopar cum nu te stiam si-mi placi mai mult 🙂
Ma bucur ca nu te-am convins sa ma parasesti.
Sincer, îmi pare rău că te-ai retras din SuperBlog. Poate la primăvară, când e ediția mai scurtă. Cred cu tărie că ți-ar prinde bine un parcurs cap-coadă, de fapt ar fi folositor oricărui blogger.
Și nu-i atât de greu și de obositor, cum ai sugerat. Nu mai speria oamenii! 🙂 Pentru mine, cel puțin ediția asta, a fost pură distracție.
Pai tu scrii doar pentru ei… Pentru mine e prea mult sa ma ocup si de pagina si de Insta si de articole pentru claboratori si de ne-advertoriale…
Yey, numarul 7, al meu.
Iar acel -defect- al tau, asa cum il consideri tu, te va ajuta mult in viata. Si zic asta fiindca am observat nu de putine ori ca daca taci, te abtii si nu exprimi ferm ce simti si ce vrei si ce nu iti place lumea va tinde sa te ia de prostut, de naiv. Asta-i firea umana!
🙂
Mie asta mi-e felul. Nu ma pot schimba.
Imi place aceasta idee a ta, am posibilitatea sa te cunosc mai bine și să aflu lucruri interesante din viata ta.
Probabil ca, la un moment dat, o sa se intoarca impotriva mea atata informatie, dar imi asum.
zuzi, sa stii ca orice are un motiv pe lumea asta! niciodata sa nu te minunezi de ce se intampla, in general sunt lucruri care se intampla pentru a ne face mai puternici. si eu am trecut prin multe, dar zau ca imi place omul care am devenit – cu mici exceptii
exact la asta ma gandesc. daca nu as fi trecut prin etapele astea, cine stie ce superficiala as fi fost la ora asta.
Ma crezi sau nu, daca iti doresti cu adevarat ceva, la un moment dat vei primi. Dar te rog nu iti mai dori sa slabesti peste noapte fara efort pt ca asta se intapla doar cu oamenii bolnavi. Nu e tarziu niciodata pt bebe. Si noi o lalaiam cu asteptatul, cu bla cu la. Irina a venit ca o surpriza, surpriza vietii mele, cel mai frumos dar. De cand a venit ea, ne traim viata mult mai intes si facem lucruri pe care nu le faceam pana acum. Avem timp pentru toate si pentru toti.
Te felicit pentru toate raspunsurile, in special pt cel de la punctul 9.
Sa traiasca Irinuca sa fie sanatoasa si fericita! Vom vedea si noi ce ne rezerva urmatorii ani. Cu slabitul ai dreptate. Doamne fereste sa de vreo boala.
Ti-am mai zis, te admir foarte mult pt curajul de a te expune public si raspunde cu atata onestitate. Eu inca nu am ajuns la gradul asta de maturitate :). Si acest articol il simt la fel de sincer si onest, direct.
Asa cum scrie Delia mai sus, iti confirm parerea/experienta mea: ai grija ce iti doresti, ti se va indeplini – e nevoie sa doresti din suflet, sa fii convinsa ca vei reusi si sa actionezi adecvat tie, pt ca viata ofera informatiile si pasii dar noi nu stim uneori sa ascultam si sa intelegem.
Multumesc pentru sfaturi! Eu am stat mult si m-am gandit daca sa scriu genul asta de articol, si am decis ca vreau sa fiu deschisa si imi asum decizia.
Ce mult imi plac raspunsurile pe care le-ai oferit la intrebarea cu pestisorul de aur. In gand, inainte sa citesc raspunsul tau, mi-am raspuns si eu, ca pentru mine… si ale mele 3 dorinte erau niste chestii superficiale. Citindu-le pe ale tale mi-am dat seama ca tu le-ai ales mult mai bine. Si mie mi-ar placea tare mult sa am o casa mica + teren mare. Si, desigur, si eu as da timpul inapoi, pentru ca am fost tot timpul o fata cuminte si la locul ei, nu mi-am trait deloc asa numitii cei mai frumosi ani din viata.
Ioana, cine zice ca, daca am fost cuminti, nu ne-am trait anii aia? I-am trait frumos in felul nostru!
Imi place sinceritatea ta si mereu te admir. Stii ca esti un exemplu pentru mine si …. ar trebui sa faci un copil pentru ca puteti copilari impreuna si nu este chiar asa greu pe cat crezi 😀
Nu cred ca va mai veni. Momentan copilaresc cu nepotica mea, cea care sta cu mine in curte.