P.S.: Îmi placi – Kasie West (scurt rezumat și impresii)

P.S.: Îmi placi - Kasie West

Cu Kasie West  am făcut cunoștință anul trecut, prin intermediul cărții Distanța dintre noi. Nu m-a dat pe spate romanul, dar m-a prins cumva. Citind descrierea pentru P.S.: Îmi placi (roman al aceleiași autoare), de pe site-ul Corint, mi-am dat seama că sunt destule asemănări între cele două povești și personajele lor principale. Am intuit că e vorba de o nouă carte care ar putea sta la baza unui film cu și pentru adolescenți, genul ăla de comedie romantică după care eram înnebunită în adolescență, gen care nu mă mai atrage la fel de mult acum, dar am vrut să o citesc.

Poate că era momentul pentru o lectură ușoară, în timpul căreia să nu mi se scurtcircuiteze creierașul încercând să dezlege mistere. Și mai e ceva. La 34 de ani, deja încep să mă simt bătrână în anumite zile/perioade. Voiam ceva care să mă scoată din starea asta de adult obosit. Ce alegere mai bună decât un roman ca P.S.: Îmi placi? Iubire, emoții și probleme adolescentine, visuri, tachinări … reîntoarcere în timp, la vremea când erai ca ei…

P.S.: Îmi placi – scurt rezumat

Lily este elevă la liceu. Are o prietenă pe nume Isabel și o familie numeroasă (o soră mai mare și 2 frați mai mici) cu o situație materială deloc grozavă. La școală nu e chiar genul de fată populară. Mai toată lumea râde de felul în care se îmbracă și continuă să i se adreseze cu porecla pe care i-o pusese Cade (fostul iubit al prietenei sale) atunci când o dăduse în bară cu un exercițiu la ora de sport. Lily nu are prieten, nu iese prea des în oraș pentru că are alte preocupări și pentru că nu stă nici pe roze cu banii. Isabel vrea neapărat să o cupleze cu un tip pe nume David, dar ea nu are ochi de decât pentru Lucas, un coleg de școală pe care nu are curaj să-l abordeze.

Lily este pasionată de muzică, dar face mai mult decât să o asculte. Ea cântă la chitară, scrie versuri și chiar plănuiește să participe la un concurs de creație muzicală. La școală, ora de chimie este cea mai chinuitoare. Până în ziua în care Lily scrie un vers dintr-o melodie preferată pe bancă. A doua zi găsește versul următor scris de cineva, ca răspuns la mesajul ei. Conversația cu această colegă care-i împărtășește preferințele muzicale și cu care simte că are multe lucruri în comun continuă sub formă de bilețele lipite sub bancă. În scurt timp, Lily are parte de o mare surpriză – află că nu corespondează cu o fată, ci cu un băiat.

Biletele curg, se simte tot mai atrasă de acel băiat, dar nu știe cine e. Există șanse să fie Lucas? Ar putea fi chiar David, care pare destul de timid atunci când sunt față în față? Cine e tipul ăsta care îi vorbește atât de deschis despre viața și problemele lui, căruia îi plac aceleași melodii și are talent la scris versuri? Oare el știe cui îi scrie? Oare i-ar mai plăcea de ea și dacă s-ar întâlni?

P.S. Îmi placi – impresii de după

Este o lectură mai mult decât ușoară, o poveste previzibilă 100%, cu un final care nu are cum să te ia prin suprindere. Probabil că unii ar încadra-o strict la cărți pentru adolescenți, dar uite că merge citită și la 34 de ani, fără să ai regretul că ai pierdut 4-5 ore cu ea. Povestea lui Lily e prilej de întoarcere la vremea adolescenței. Retrăiești prin ea zilele de coșmar când el trecea pe lângă tine pe holul școlii și nici nu știa că ești și tu pe acolo, pauzele în care îi vedeai pe unul și pe altul râzând, în palme sau chiar în gura mare, de modul cum te-ai îmbrăcat, de poreclele și glumele facute pe seama ta, de mesajele pe care le scriai pe bancă.

Kasie West văd că are o predilecție către poveștile de dragoste înfiripate între Cenușăreasa (fata cu situație materială modestă, care se vede rățușca cea urâtă) și Prinț (tipul care are bani, vorbele mereu la el și pe care toate fetele îl vor). Evident că e un basm și că am trecut de mult de vârsta în care mai credeam în prinți, dar m-a prins jocul ăsta de-a îndrăgostitul pe neve (nevăzute). În schimb, cred în poveștile astea în care el și ea se plac fără să știe, ba chiar au senzația că se urăsc. Dulce tachinare! Dulce iubire!

El îi devine muză. Ea devine confidenta lui. În casa ei nu e niciodată liniște. În casa lui sunt mereu certuri. Părinții ei sunt prea băgăcioși. Pentru tatăl său, el nici nu există. Unul spune un vers, celălalt îl continuă. S-ar completa și s-ar echilibra perfect unul pe altul. Asta spune el. Oare o vor face?

Am zis că nu sunt o fire romantică? Am greșit. Sunt. Îmi place jocul ăsta, chiar dacă nu e prea probabil ca, în viața reală, fiecare posesor de mașină de fițe să se îndrăgostească de o tipă îmbrăcată în haine ciudate cumpărate la mâna a doua.

Dincolo de tachinări, e o carte din care cei aflați la vârsta asta, a frământărilor interioare, a descoperirii fiorilor dragostei, au câte ceva de învățat. Unii poate își vor aprecia mai mult părinții. Alții poate se vor înțelege mai bine cu frații. Poate chiar vor începe să scrie pe bănci mai des în speranța că cineva le va răspunde. Importat e să fie ca Lily: să fie ei înșiși, să nu fie lași, să nu dea bir cu fugiții când trebuie să spună lucrurilor pe nume.

Multe dialoguri, puține descrieri, replici pline de umor. La finalul unei astfel de lecturi nu ai cum să fii altfel decât binedispus. E cu happy ending și-ți dă o stare de bine.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Deja numele autoarei imi sugereaza o carte slabuta, asa ca am citit articolul sa vad daca într-adevăr intuitia mea a fost buna 🙂

    1. Daca ar fi venit in alt moment, poate nu mi-ar fi placut. Chiar e o carte slabuta, usurica, dar binevenita pentru cateva ore de evadare si reintoarcere la zilele in care traiam aceleasi emotii ca personajele.

    • Valeria Chertes
    • 05/07/2018
    Răspunde

    O carte interesanta.

    1. De relaxare…

    • Cristina Popescu
    • 06/07/2018
    Răspunde

    Acum citesc cartea, sunt pe la pagina 174.☺

    1. Deci te-a prins si pe tine. Ma bucur.

  2. Uneori, mai avem nevoie si de astfel de carti in care nu este nevoie sa fii foarte concentrat si consider ca din fiecare carte avem cate ceva de invatat. Si eu mai scap uneori la astfel de carti, cu voie sau de nevoie. 😀

    1. Mai am doar un pas pana la Sandra Brown, nu?

  3. Răspunde

    Si eu sunt de multe ori nevoia sa ”ma refugiez” in astfel de carti. Sa retraiesc adolescenta, sau sa evadez in alte lumi. Pur si simplu ma relaxez. Ce conteaza varsta din buletin? 😛

    1. care buletin? Eu nici nu am!

  4. Coperta m-a atras de la început, pare tipul de lectură de luat în vacanță.

    1. Pentru vacanta mi-am luat altceva, o carte despre Coco Chanel.

  5. mie imi plac carticelele de genul, vorba ta, parca ma intorc la adolescenta, cand inca mai credeam ca viata e roz si aveam fluturi in stomac!

    1. Vazusem o gluma tare pe FB: data viitoare cand o sa mai am fluturi in stomac, am sa iau naftalina.

  6. Răspunde

    Chiar daca este o carte care poate fi citita la orice varsta, cu siguranta adolescentii vad cu alti ochi intreaga poveste

    1. Daaa, la 17 ani probabil ca as fi si plans la asa poveste.

    • Barbalata Mirela
    • 25/07/2018
    Răspunde

    Chiar dacă este ușurică, merită citită. Este bine, din când în când să ne aducem aminte de anii adolescenței, cu nostalgie. Plus că relaxarea este binevenită! 🙂

    1. Si pentru vacanta mi-am luat una aseamanatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

36 shares