Cum am petrecut de Valentine’s Day în 2018

Valentine's Day 2018

Mai țineți minte articolul de anul trecut, cel în care ziceam eu că nu-mi place Valentine’s Day și nu-l sărbătoresc? Nici anul acesta nu-l am prea tare la inimă. Mi-a rămas o sărbătoare la fel de antipatică și nici măcar nu fac parte dintre tradiționaliștii care-l susțin pe Dragobetele din popor în detrimentul catolicului Valentin. Pur și simplu nu cred că avem nevoie de o zi anume care să ne aducă aminte să iubim, să dăruim.

Nu s-a lăsat nici de data asta cu vreo ieșire în oraș, cu vreo cină specială (fie ea chiar și acasă), cu schimb de cadouri, declarații gândite cu 2 luni înainte sau partida de sex programată cu ocazia acestei magice sărbători. Cum am petrecut? Eu m-am iubit toată ziua cu batistele nazale, cu siropul de tuse, ceaiul cu miere și un tonic pentru sistemul imunitar.

El a avut o aventură cu o mașină de pompieri care a stat deasupra lui câteva ore bune. Ne-am întâlnit în jurul orei 17, pentru o cină cu ciorbă de găină rămasă de ieri și pâine de alaltăieri (treceți peste faptul că pâinea nu e bună oricum!). Nici măcar nu ne-am pupat pentru că eu sunt răcită și îl iubesc suficient de mult cât să nu-l vreau la pat.

bottegaverde.ro

După cina asta romantică, am ciocnit câte un pahar cu apă plată. Unul s-a dus să plimbe câinele prin ploaie, celălalt a spălat vasele. Ghiciți voi care și de ce! În loc de film siropos, am ales să ne uităm împreună la știri. 😀 În final, fiecare s-a retras în lumea lui virtuală. Eu cu blogurile mele, el cu tancurile lui. Acum el sforăie în camera de alături, iar eu îmi trag nasul în timp ce tastez. Ce poate fi mai romantic de-atâta?

Cu toate astea îndrăznim să spunem că ne iubim. Nu ca-n filme, nu ca-n basme. Ne certăm ca-n filmele horror uneori. Nu ne mai pupăm de mult de zece ori pe zi. Declarații ne facem rar la nivel verbal. Ne iubim prin fapte. Nu stăm niciodată supărați prea mult timp unul pe altul. N-am suporta niciunul dintre noi ca cineva să zică ceva de rău de celălalt. Ne susținem dintr-o privire. Poate că nu ne mai ținem de mână așa des și nu ne mai face cadouri la zile d-astea mari, ca acum 12 ani, dar bucuria și liniștea regăsirii la finalul zilei au rămas aceleași.

Eu sunt mai matură și, cu toate astea, mă alint mai mult ca atunci pentru că acum sunt mai sigură pe NOI. El s-a mai schimbat; nu mai e la fel de dispus să renunțe la WOT ca să petrecem o oră împreună, nu-mi mai spune la fel de des TE IUBESC, dar îmi transmite asta prin tot ceea ce face pentru mine și prin cum mă face să mă simt. Nu-s deloc o femeie frumoasă. Mai sunt și al naibii de temperamentală, dar el nu doar mă acceptă, ci mă și iubește așa cum sunt. N-am nicio îndoială.

Era să uit! Eu am primit totuși cadou – o orhidee în ghiveci;  nu e genul de eveniment pe care să simt nevoia să-l consemnez printr-o postare pe Facebook pentru că nu e ceva ieșit din comun să primesc mici dovezi de iubire sub formă de cadouri de la el. Primesc flori destul de des. Asta pe lângă alte cadouri pe care alți bărbați nu visează să le facă (ajutor la treburile casnice). Și el a primit ceva: un parfum pentru mașină.

Singurul mereu regret legat de ziua asta de Valentine’s Day este că nu mi-a permis răceala să stau în bucătărie pentru că aveam în plan o mămăligă decupată în formă de inimă cu trandafiri decorativi din cârnați despicați trași la tigaie. Dacă mai oprea și Enel curentul și aprindeam 2-3 lumânări, chiar ar fi fost senzație. Din păcate, ăștia preferă să ne lase fără energie electrică de Crăciun. Poate vom avea mai mult noroc de Dragobete.

Încă un Valentine’s Day ratat. Încă o sărbătoare a iubirii pe care nu am celebrat-o cum se cuvenea, înghesuiți într-un restaurant plin ochi de falși îndrăgostiți sau într-o sală de cinema unde toți se țin în brațe de parcă ar fi la un concurs de cine rezistă mai mult lipit de partener. Asta e… nimeni nu-i perfect.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Anda Stanciu
    • 15/02/2018
    Răspunde

    Eu nu am sărbătorit în nici un an aceasta zi

    1. Nu ai pierdut nimic, zau.

  1. Ooo, ce articol frumos!
    Nici noi nu tinem sarbatoarea asta, nu-mi trezeste niciun sentiment special.
    Cel mai important e sa fim unul langa altul atat la greu cat si la bine, sa avem incredere unul in altul si sa ne iubim. Restul e can-can. Sarbatori de dragoste si postari pe facebook-departe de mine!!

    1. Cel mai tare imi place de aia care se ignora 12 luni pe an si in ziua de Valentine’s sunt cei mai iubitori.

  2. Răspunde

    ??? am lesinat. esti super tare si imi place ca spui lucrurilor pe nume. Nici eu nu tin ziua asta si mi se pare ca toti sunt falsi, iubirea nu are nevoie de o zi, ea trebuie sarbatorita zilnic, daca exista.

    1. Sarbatorita zilnic, clar! Uneori cu o ciorba buna, alteori cu un film impreuna sau… cu o cearta.

    • Roman Nicoleta
    • 15/02/2018
    Răspunde

    Draga mea a fost o zi că toate celelalte,sărbătorim Dragobetele,dar ziua asta mă obosit?

    1. Eu nici de Dragobete nu primesc cadou.

    • ghelbere elena
    • 15/02/2018
    Răspunde

    Si eu sunt racita, si el e racit, si baiatul e racit. Iti dai seama ce muzica avem. Suntem fanfara militara cand incepem sa stranutam sau sa tusim.

    1. Sper ca v-ati facut bine intre timp 😀

    • Aluculesei Brindusa
    • 15/02/2018
    Răspunde

    am facut un tort mare asa petru cei din casa sa le arat ca ii iubesc <3

    1. Tu oricum mereu ii rasfeti cu mancaruri si prajituri bune, draga mea.

    • Valeria Chertes
    • 15/02/2018
    Răspunde

    Vai de capul meu ce mai bine dispus cu articolul tau,esti de milioane.

    1. Adica sunt milionra?

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 15/02/2018
    Răspunde

    Super articolul,mi-a placut la nebunie!Dragobetele e sarbatoarea pe care o tinem,asta e imprumutata ,deci nu ne dam in vant dupa asa ceva.

    1. Eu sunt o baba comunista. Nu sarbatoresc nimic :)))

    • Nicolae Claudia
    • 15/02/2018
    Răspunde

    Mie stii ce imi este ciuda? Ca am facut atatea declaratii pe la concursuri pentru sot, si nu am castigat nimic. La cate notificari a primit de la facebook, ieri nici ii mai trebuia sa le auda 🙂 nu am sarbatorit..nici nu am fi avut timp..am ajuns la 19 de la serviciu, copilul trebuia spalat, mancat, calcat..asa ca am servit cina ca de fiecare data, am primit un buchet de lalele, ne-am pupat inainte de culcare, si cam atat..eram prea obositi pentru altceva 🙂

    1. pe Fb si eu am mintit de au inghetat apele :)))

  3. Răspunde

    Super tare articolul, mi-a adus un zambet pe fata! 🙂

    1. Inseamna ca nici tu sarbatoresti valentains dei?

  4. Răspunde

    Noi am sarit peste Valentines Day pentru ca eu i-am zis ca vreau ca de data asta sa sarbatorim in 24 februarie, nu ca as fi eu vreo patrioata dar nu aveam nici o idee in tema cu romantismul gata ambalat si am zis ca asa mai castig timp. Iar daca nu o sa-mi vina nici o idee romantica o sa recurgem la shaorma cu dragoste. Oricum noi in ultimii doi ani am sarbatorit in 3 ca Dragos nu intelege conceptul de 2. 🙂 Aaaa…de fapt i-am facut totusi o surpriza, articolul de pe Catchy.

    1. Tu ii faci surprize mereu, te stiu eu. Nu ai nevoie de o ocazie anume.

    • Ailoae Larisa
    • 15/02/2018
    Răspunde

    Mi-am scos familia la o pizza, la un suc și desert.A fost super…nu s-au aprins lumânări la masa, am avut flori

    1. sa va fie de bine si sa mai iesiti si alta data!

  5. Noi ținem cont de sărbătoare doar ca să ne distrăm. Eu îi spun mereu să nu cumpere flori pentru că în această zi sunt aberant de scumpe, unde mai pui că a doua zi sunt ofilite… Dar ne place să vedem oameni îndrăgostiți imbracati frumos, servind un vin sau masa in oras.
    Noi am iesit ieri in oras sa luam masa cu finii nostri, dar asta nu neaparat de Ziua Îndrăgostiților.
    Ne iubim și ne susțim, asta cred că e tot ce contează. Darurile le primesc în fiecare zi, dacă nu primesc, îmi fac singură :)) Am convenit să nu ne facem cadouri surpriză, ci să ne cumpărăm ce avem nevoie când avem nevoie, nu să așteptăm o sărbătoare anume!
    Noi, după aproape 7 ani de relație, ne ținem de mână mereu, ne spunem Te iubesc la fiecare telefon, ieșit din casă, sfârșit de mesaj, așa ne place. Fiecare trebuie să-și manifeste dragostea în felul lui.

    1. Noi, dupa 12 ani, ne mai tinem uneori de mana, ne mai spunem Te iubesc obligat-fortat, dar tot ne iubim poate mai tare ca la inceput 😀

    • A.C.M.
    • 16/02/2018
    Răspunde

    Savuros articolul tau! 🙂
    Nu e nevoie de nici o sarbatoare ca sa ne facem cadouri sau sa ne manifestam iubirea. Eu personal apreciez mai mult un cadou pe care il primesc fara sa fie o zi speciala… sa te i-a prin surprindere. Si faptul ca e langa mine si ma sustine in tot ce fac e cea mai mare dovada de iubire.

    1. Foarte corect! Imi e mereu alaturi, ma incurajeaza, imi da putere, impartim banii, patul, ne certam, ne pupam – cadourile mai vin si ele cand sunt bani… cine are nevoie de ziua dragostelii?

  6. Răspunde

    Hahaha…ce tare ai fost! Noi am sarbatorit…mi-a facut sotul o frectie si m-am bagat in pat pe la 8…de mancat nu mai stiu ce am mancat…o supa parca. Iar el s-a dus la culcare cu fetele si s-a certat cu ele pana au adormit! Si am primit o cutie de bomboane, motiv pentru care Ante s-a suparat pe tati…si i-a spus ca ei ar fi trebuit sa i le aduca, nu mie ????

    1. Ce dovada mai mare de iubire vrei, decat faptul ca a avut grija de tine? Ai un sot de milioane.

  7. Răspunde

    Seamana cu ziua mea (mai putin partea mucoasa 🙂 si cainele ) – avui si supa si paine, am iesit si la plimbare. Cum e o perioada dificila pt portofele pana pe 8 martie, i-am declarat sus si tare ca daca il roade ideea de a cumpara vreo floare apai sa ia mai bine un ghiveci de patrunjel :)))

    In rest, prin gasca mea de americani pe care ii citesc in umbra (aia cu preocupatiuni financiari, zic), cadourile au fost handmade si minunate: carduri desenate si cu mesaje calde, inimioare decupate si colorate puse pe vreun marker/pix dorit, etc. chestii care nu imi mai par siropoase ci calde si minunate.

    1. Da, da, da. De-astea vreau si eu. Sa stii ca cel mai surprinzator cadou pe care mi l-a facut mie Dan a fost o lebada din hartie, cum facea un tip dintr-un film care imi placea mie. Inimiore si chestii din astea mi-ar placea sa primesc mai des.

  8. Răspunde

    Eu nu simt ca am nevoie de Valentine’s Day, dar nici nu-mi displace. Practic noi ne tinem de mana si acum, dupa atatia ani, dansam prin casa si ne demonstram unul altuia tot anul cat de mult ne respectam, apreciem si iubim. Suna siropos, dar ne comportam natural :D. De Valentine’s Day primesc un buchet in plus de flori, ca mai am unul primit pe 13 februarie, de ziua mea. E probabil singura perioada din an in care am doua buchete de flori in acelasi timp ^_^.

    1. Si noi mai dansam prin casa, sa stii 🙂

  9. Răspunde

    Si noi am sarbatorit pe cinste. Dar nu pe Valentin’s asta ci pe Ballentine’s. Glumesc. A fost miercuri, iar noi chiar am avut fasole in meniu. 😀

    1. S-a lasat cu baie cu bule? 😀

  10. Răspunde

    Vai de mina Criss … Cu tine moare pasiunea de tot. Sunt sigura ca flacara iubirii a licarit si in adancurile voastre ati simtit acea scanteie chiar daca ai fost racita si el obosit.
    Nici noi n-am facut nimic special. Sotul meu n-a fost si nici nu va fi un romantic incurabil asa ca …. eu am iesit cu copii cu nasi, cu prieteni si cu mare nebunie. Nici eu nu l-am privit in ochi. Eu ma pozam prin bar …. ca de … imi trebuiesc poze, el iesise cu baietii la o tigara … etc.
    Sa nu crezi ca la alte case este mai roz!
    Oricum ai timp sa sarbatoresti pe 24 februarie 😉

    1. Cine zice ca nu e roz? ce, daca nu v-ati giugiulit in vazul lumii, nu va pupati acasa?

  11. Răspunde

    Sotul meu a lucrat pana tarziu si la 8 seara a ajuns acasa. Si putin racit. Asa ca nici sa fi vrut nu mai era loc de petrecere… Oricum nu dam importanta acestei zile asa ca nu a mai contat.

    1. Voi sa fiti sanatosi! Ca de dragoste e timp oricand.

  12. Răspunde

    Eu am fost la serviciu. A fost Valentines Day? 🙂

    1. A fost. Anul asta l-ai ratat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares