4 lucruri pe care trebuie să le schimbi rapid în alimentație dacă ai colesterolul mărit

sfaturi pentru cei care au colesterolul mărit

La ultimele analize medicul ți-a spus că valorile colesterolului sunt mai mari decât cele normale? Bine ai venit în club! La mine valoarea nu este foarte mare, dar semnalul de alarmă s-a tras. Trebuie să recunosc că o vreme am vrut să trișez, să iau un supliment care să mă ajute, apoi am înțeles că cel mai important este să am mai multă grijă ce și cum mănânc. Nu e ușor, mai ales pentru o grasă și o pofticioasă ca mine, dar știu că trebuie dacă vreau să scap de colesterolul mărit. Următoarele 4 schimbări sunt obligatorii, credeți-mă!

1. Renunță la mezeluri

N-am să vă mint că nu-mi plac mezelurile. Chiar poftesc mereu la ele, deși știu ce au în compoziție (am rude care au lucrat în industria asta) – piele de pui, slănină, șorici și multe resturi. Plus E-uri. Sănătate curată! Avem și proteină și multă grăsime și compuși chimici greu de prelucrat de către ficat. Nu vă pot recomanda să renunțați definitiv la ele, atâta vreme cât nici eu nu am reușit, dar consumați mezeluri mai rar, mai puțin și produse cât mai puțin prelucrate (mușchiuleț, de exemplu).

2. Consumă mai puțină carne

Carnea este dușmanul omului modern. Omul peșterii consuma doar carne, dar toată ziua alerga. Noi mâncăm carne și stăm pe scaun. Bunicii noștri vedeau carnea pe masă de 2-3 ori pe săptămână și atunci în cantitate mică. Noi am ajuns să consumăm carne aproape zilnic. Legumele sunt mult mai sănătoase. Chiar dacă nu vă puteți abține de la carne, reduceți cantitatea, puneți-vă o bucată mică și restul farfuriei umpleți-o cu salată și/sau legume. În plus, încercați să vă axați cât mai mult pe carnea albă.

Nu vă mințiți singuri spunând că legume mâncăm vara, dar iarna nu prea avem! Găsim acum legume congelate peste tot sau le putem congela chiar noi, acasă, ca să fim siguri că sunt produse de calitate. Avantajele legumelor congelate sunt numeroase: prin congelare legumele își păstrează vitaminele și mineralele și chiar aroma. Sigur că puteți cumpăra și legume proaspete din supermarket, dar între un ardei gras adus din Turcia, lipsit de gust, la 15 lei/kilogram, și ardei românesc congelat de cu toamna, la 3 lei kilogramul, eu aș alege a doua variantă.

3. Spune NU prăjelii

Aici pentru mine a fost ușor pentru că nu eram dependentă de prăjeli, dar știu că pentru mulți poate fi dificil. Nu este imposibil însă. Se poate găti și fără ulei aproape orice. Poți face ouă ochiuri cu o linguriță de ulei, folosind o tigaie non-aderentă. Legumele și carnea se pot consuma fierte (varianta preferată fiind cea la aburi) sau la cuptor. Mie nu-mi plac fierte, așa că le prepar în cuptor. Tot acolo gătesc și carnea, fără pic de ulei. Am optat pentru un cuptor electric și sunt foarte mulțumită pentru că nu usucă preparatele și le gătește uniform. Pot să mă laud că fac cel mai bun piept de curcan a cuptor. Mai mult despre avantajele gătirii în cuptorul electric poți citi aici.

4. Înlocuiește dulciurile cu fructe

Și dulciurile sunt periculoase când vine vorba de colesterolul mărit. Prăjiturile care conțin cantități mari de unt, ulei, margarină (în speciale cele cu cremă) sunt bombe pentru ficat. Ideal ar fi să le înlocuim cu fructe, dar nici asta nu mi-a ieșit 100%. În schimb, am început să prepar în casă diverse dulciuri care nu au multe grăsimi în compoziție și chiar am modificat rețete. La chec, de exemplu, pun doar un sfert din cantitatea de ulei și restul înlocuiesc cu lapte degresat. Și prăjiturile cu fructe și legume sunt o alegere bună (de exemplu tortul de morcovi).

Atenție însă! Chit că nu conțin grăsimi, dulciurile trebuie evitate pe cât de mult, dacă persoana care le consumă are un surplus de kilograme pentru că dulciurile îngrașă, iar supraponderabilitatea și obezitatea nu fac deloc casă bună cu nivelul normal de LDL.

Sunt schimbări pe care trebuie să le faci cât mai curând dacă ai colesterolul mărit. Știu că suntem oameni și că mai călcăm strâmb, că vom simți uneori nevoia de o shaorma sau de un sanviș cu salam, de o amandină sau de o aripioară picantă prăjită, dar acestea trebuie consumate rar și în cantitate mică. Mai puțină carne și mai puține dulciuri, asta e regula. De bază trebuie să rămână preparatele pe bază de legume, fără prăjeală sau adaos de ulei.

Pentru rezultate bune și rapide, va trebui să faci și mișcare, să renunți la fumat sau să fumezi mai puțin, să dormi suficient, să nu iei medicamente după ureche și să înveți să lupți cu stresul.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Popa Oana-Gabriela
    • 15/09/2017
    Răspunde

    Ar trebui sa respectăm aceste recomandări indiferent dacă avem sau nu colesterolul mărit ca sa fim mai sănătoși, nu? ?

    1. Multe ar trebui sa respectam, dar e greu.

  1. Acestea sunt reguli de baza pentru un stil de viata sanatos!
    Stau bine cu analizele, dar am grijă mare la alimentatie, odihna, ore de somn, apa, relaxare!

    1. Am remarcat ca esti atenta ce si cum mananci, sa stii.

    • Valeria Chertes
    • 15/09/2017
    Răspunde

    Eu fac parte din cei cu colsterolul marit dar ce sa fac daca eu as manca carne cu carne?

    1. Nu te judec ca am si eu un personaj la fel, pe sotul meu.

  2. Răspunde

    Deocamdata nu am probleme cu colesterolul, analizele mi-au iesit bune. Recunosc ca nu ma pot abtine la dulciuri, insa incerc sa duc un stil de viata cat mai sanatos!

    1. Toti avem viciile noaste.

  3. ”încercați să vă axați cât mai mult pe carnea albă” – asta sună bine, mușchiulețul de porc, de exemplu, este considerat carne albă! 🙂

    La ardeiul congelat (3 lei/kg) ar trebui să adaugi și costul curentului și să ții cont de deshidratare, bașca alte efecte ale congelatorului casnic, asta ca să fiu hater, un pic. 😉

    1. Oricum as da-o, mie mai ieftin mi s-ar parea sa mi le pun eu la congelator, sa stii.

  4. Răspunde

    De cand nu prea mai pot sa mananc ceva pe baza de carne, sa stii ca ma simt mult mai bine. A trebuit sa renunt la cafea pentru ca nu o mai toleram. Am trecut la ceai verde si ma simt foarte bine.
    Fructe si legume crude recunosc …nu prea mananc zilnic.

    1. Ceaiul verde imi place si mie (chiar m-am bucurat mult de ceaiurile primite de la tine).

  5. Răspunde

    Eu n-am probleme, dar o sa-i trimit articolul tau mamei mele.
    😀 Mai nou am invatat-o si pe mama sa feisbuceasca, asa ca ii trimit link pe facebook sa citeasca 🙂

    • ghelbere elena
    • 17/09/2017
    Răspunde

    Colesterolul cand l-am avut marit nu mi-a scazut cu tot regimul drastic tinut. Acum il tin sub control cu un medicament care este si pentru a tine si tensiunea in frau.

  6. Răspunde

    Nu mananc prajeli, consum carne destul de putina si sunt prietena cu fructele. Sunt bine, da? ^_^ Ma bucur cand gasesc articole despre stil de viata sanatos. Mi-ar placea sa existe pe net cat mai multe astfel de materiale.

    1. Ioana, nici nu ma asteptam la altceva de la tine.

  7. Răspunde

    Mda, e greu cu colesterolul asta. Mie mi-a spus cineva ca ar trebui sa fac zilnic 6 kilometri ca sa il pot tine sub control. De unde?!?! Ca eu mai mult stau 🙁

    1. si eu la fel. Mereu zic ca de maine fac mai multa miscare si mereu uit.

  8. Răspunde

    Bine ai facut: nu medicamente! Au tot felul de efecte adverse.
    Cui slabeste, ii scade si colesterolul 🙂

    1. si cine tine regim de colesterol slabeste, sa stii. Desi am mancat suficient si nu am facut miscare mai deloc, in ultima luna am dat jos 2 kg.

  9. Răspunde

    Eu n-am probleme cu colesterolul si sper sa nu am, dar tatal meu are. Carnea este pusa la loc de cinste. Decat sa manance niste mezel, mai bine o bucata de sunca alba de tara si ce-i mai bun decat cartoful prajit.

    Nu stiu daca voi reusi sa-i schimb stilul alimentar. Greu cu oamenii astia mai in varsta. Am sa-i iau si lui un gratar electric

    1. mai ales daca este in varsta, e greu sa ii schimb obiceiurile si mentalitatea

  10. Răspunde

    Se poate rezolva si gratis, doar vointa sa fie. Si pana nu o patii, nu stiui ce e aia!!
    Sotul a ajuns cu colesterol marit la 230 dar mai nasol era ca transaminazele erau crescute de 3 ori mai mari (trecute de 400 ).
    Dr i-a dat regim strict 3 luni si apoi conduita pe restul vietii. Cele 3 luni le-a respectat strict si a consumat doar: iaurt degresat, piept de pui sau peste sau vita la gratar la abur), ulei numai la salate (nu tratat termic) – si asa consumam si acum, la cuptor doar la capac (sa nu se arda deasupra, si evident multe cruditati si ciorbe, fara limita, deserturi fructe. In 3 luni a avut analize impecabile. Dr a apreciat ca a vazut poate 2-3 pacienti care au tinut atata disciplina, semn ca in Romania nu e asa obisnuit …
    De atras atentia ca si inainte facea miscare iar mezel nu cumparam cu anii pt ca nu consumam.
    La carne in continuare e constient ca 100gr de portie e suficient, 2-3 portii pe saptamana. Si se pregateste de marathon.

    Astazi in continuare evit sa tratez termic uleiul, carnea e un ingredient (nu respectam regula de 2-3 portii pe sapt. ca sotul mananca ceva mai mult si eu mai putin dar nu avem cam 1 kg pe sapt. de familie), dar consumam lactate grase de ferma. Dulciuri in weekend fac o tava si mancam tot si cand se termina, se termina.
    Dar avui o data cand am ajuns cu colesterol 230: in timpul discutiei de dr am constientizat ca faceam prajituri de 2 ori pe sapt. si asa consumam 500gr unt pe sapt, si fiind iarna faceam putina miscare. Am oprit prajitureala si smantana si imediat rezolvai tot.

    1. Pare al naibii de simplu, dar nu e deloc asa. As vrea sa am vointa voastra, dar nu se gaseste vointa de cumparat :(. Chiar si mezeluri mai mancam. Ce e mai nasol e ca noi stam cu mama, bunica, unchiul si matusa si se gateste la comun…

  11. Răspunde

    De la prajeli ma abtin atat de greu, dar inca perseverez.

    1. si eu suravietuiesc greu fara ele, dar trebuie…

  12. Răspunde

    Noroc ca nu ma supara colesterolul ca plangeam cu asa regim… Ce e drept, mezelurilor nu le-as duce lipsa ca si-asa le consum de la foarte rar la aproape deloc. Dar carnita prajita? Cartofiori prajiti? Dulciuri? Sa ma tina Dumnezeu sanatoasa sa ma mai pot bucura de ele.

    1. Sa te tina! Cartofii prajiti si carnea por supravietui fara ele. la mine problema e cu dulciurile.

    • Aluculesei Brindusa
    • 21/09/2018
    Răspunde

    frica te poate face sa renunti la tot si in 40 de zile sa ai analizele unui nou nascut,fara colesterol si alte cele,va spun din proprie experienta!

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 22/09/2018
    Răspunde

    A treia o respect,restul nu pot,vorba aia- dintre toate legumele carnita e cea mai buna,si dulciurile imi plac,asta e !

    • Nicolae Claudiq
    • 22/09/2018
    Răspunde

    Eu nu am probleme cu colesterolul. Eu dulciuri nu prea mai mananc de mult. De cand am nascut fetita, am inlocuit dulciurile cu fructele. Cred ca ultima patratica de ciocolata am mancat-o acum mai bine de jumatate de an.

  13. Răspunde

    am mai citit lista o data.
    Doamna, vezi ca e mica pacaleala in articol: oul prajit si cu o lingura ulei tot e ulei prajit (tratat termic uleiul ajunge la 15-170 gr, arsurile fiind, cica, o problema pt ficat). Incearca ou fiert moale sau ou poché (noroc cu Jamie Oliver).

    La mezeluri incercati sa le faceti voi. Noi nu am luat nimic de multi ani, nu am facut niciodata dar stiu ca se pot face piept de pui la cuptor in condimente, sau carnati.

    Si amintesc despre suplimente sau medicamente: ia Nobelul cel care inventeaza medicamentul sa ne faca sanatosi si noi sa mancam mult dar prost. Dar nu e. Si nici nu e vreun medicament sa inlocuiasca lipsa somnului. Echilibrul e cheia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

186 shares