Suflete pereche este din cărțile pe care mi le-am achiziționat când am trecut pe la Bookfest, anul acesta, de la standul editurii ALL. Auzisem multe la laude la adresa cărților Ceceliei Ahern și mi-am cumpărat atunci 3 cărți de-ale ei.
Romanul începe cu perioada copilăriei personajelor principale, Rosie și Alex, de la primii anișori, în care fetele și băieții aveau voie să se joace împreună, trecând prin perioada în care Alex se apropie mai mult de băieți și Rosie suferă pentru că se simte ignorată și culminând adolescența, în care prietenia lor devine mai legată ca niciodată, dar și cu plecarea lui Alex peste ocean, în America. Erau cei mai buni prieteni, făceau totul împreună, își povesteau totul, își dădea sfaturi, dar orice cititor s-ar fi prins că se iubeau fără ca ei măcar s-o știe. Sau poate o știau?
Relația lor de prietenei strânsă durează o viață întreagă. Se văd rar, dar își scriu zilnic. De fapt, cartea așa se prezintă, sub forma unei culegeri de scrisori și mesaje pe e-mail pe care cei doi și le trimit. Cum au evoluat viețile lor? Ei bine, Rosie rămâne însărcinată la 18 ani și-și va crește copilul singură, renunțând la visul ei de a-și continua studiile și a ajunge să conducă un hotel. Alex reușește pe plan profesional și ajunge un medic renumit. În plan personal, are parte de un mariaj eșuat, din care apare un băiețel în viața lui.
Între timp Rosie se căsătorește cu un tip, pe care pe mine nu m-a convins că îl iubește, și va divorța de el când va afla că o înșela. Pentru moment sunt amândoi singuri, au tendința (fiecare dintre ei) de a-și mărturisi sentimentele pe care au devenit conștienți că le nutresc, dar nu ajung acolo. Rosie îi mai dă o șansă lui Greg, iar Alex se aruncă într-o nouă căsnicie, fiind convins (pentru a doua oară în viață) că a găsit femeia perfectă. Nici de data asta nu va fi cu noroc pentru ei.
Anii s-au scurs. Ambii au copii mari acum și nu au încetat niciodată să-și scrie și să se viziteze, chit că distanța și poate și statutul social i-au despărțit. Oare ce se va întâmpla mai departe? Vor rămâne suflete pereche prietene pe viață sau își va face vreunul din ei curaj să-și mărturisească sentimentele dându-și astfel șansa la o relație de iubire? Să fie prea târziu? 
Subiectul cărții Suflete Pereche mi-a plăcut, dar maniera de abordare nu prea. Adunătura asta de mesaje face povestea destul de rece, impersonală. Din cauza asta mi se pare că nici personajele nu sunt suficient de bine conturate și nu te atașezi prea tare de ele. Sunt multe pagini în care aflăm o serie de detalii (pe care eu le consider nesemnificative) despre familiile celor doi. Acele pagini ar fi putut fi folosite mult mai bine, în opinia mea. Mai multe știu despre mariajul surorii lui Rosie, care locuiește la Paris, decât despre căsnicia lui Alex cu Sally.
Finalul este și el cam grăbit, abrupt, de parcă scriitoarea se grăbea să ajungă undeva. Adică am așteptat atâta amar de pagini deznodământul ăsta care, între noi fie vorba, era destul de previzibil, am răbdat atâtea informații despre oameni care nu prea mă interesau, așteptând să văd dacă prietenia va lăsa loc iubirii, ca să am parte de un final în jumătate de pagină?
Dincolo de asta, povestea lor de viață e drăguță, mai ales că eu chiar cred în treaba asta cu jumătatea perfectă, în suflete pereche și-n destin. În schimb, nu cred în puterea cuiva de a aștepta 40 de ani să se întâmple asta fără să facă ceva, știind că fericirea lui e la câteva cuvinte distanță.
De apreciat și pasajele haioase. Când Katie (fiica lui Rosie) îi scrie lui Alex ca să îl invite la ziua mamei sale, îi spune că mătușa Stephanie nu poate veni pentru că naște luna viitoare și cred că pilotul nu o lasă să zboare pentru că e prea grea, sau cam așa ceva. Sunt destule pasaje amuzante în carte. Iată și o discuție între Katie și Rosie:
Katie: Vecinul nostru, Rupert spune „Greșelile sunt porțile descoperirii”.
Rosie: Nu Rupert a spus asta , ci James Joyce.
Katie: James și mai cum? Îl cunosc?
Rosie: A murit.
Katie: Vai, îmi pare rău. Erați prieteni?
Rosie: Ce naiba vă învață la școală?
Katie: Acum despre educația sexuală. E o plictiseală de moarte.
Nu e o carte rea, dar mă așteptam la mai mult. Este prea simplă și cam prea romantică. Oi crede eu în sufletul pereche, dar nu cred deloc în prietenia dintre o femeie și un bărbat care se iubesc și nu cred că cineva poate răbda zeci de ani fără să-și dea sentimentele pe față. Există și un film, ecranizarea acestei cărți, Love, Rosie, dacă sunteți interesați, dar eu nu am în plan să-l văd.
O am și eu, dar încă nu am citit-o! Curios este faptul că tot mai multe recenzii spun că această carte este sub așteptări… rămâne să citesc și eu, apoi revin cu păreri.
Nu citisem nicio recenzie inainte de carte tocmai pentru a nu ma lasa influentata. 😛
Sunt curioasa de aceasta carte.
Nici eu nu cred în prietenia dintre o femeie și un bărbat care se iubesc.. ?
Ma bucur ca nu sunt singura.
Mi-a placut cartea, insa nu a excelat. Am citit alte carti mult mai faine ale Ceceliei…
La mine asta a fost prima. Astept sa le vad pe urmatoarele.
Desi Cecelia Ahern este una dintre autoarele mele preferate, are carti care nu au fost tocmai pe gustul meu. Unele mi s-au parut trase de par ori prea simpliste.
Exact asta e expresia care transmite cel mai bine ce am vrut eu sa spun – trasa de par.
Mie mi-a placut mult cartea, desi stilul a fost un pic ciudat. Este prima si singura carte pe care am citit-o in acest stil.
Suntem diferiti, e normal sa ne placa lucruri diferite, chiar si in materie de lectura.
Am citit-o si mi-a placut mult.
Ma bucur ca nu te-a dezamagit.
Si eu am auzit multe lucruri bune despre cartile Ceceliei Ahern si planuiesc sadevorez cateva dintre ele. Ma bucur ca scrii despre lecturile care iti plac, asa stiu si eu exact spre care sa ma indrept :D.
Ma bucur ca iti sunt pe plac articolele mele despre carti, Ioana.
Am tot auzit si eu de cartea asta dar inca nu am citit-o. Pare draguta. Gen carte de vacanta din cate povestesti tu despre ea.
am citit-o si eu si chiar mi-a placut. da, e simpluta, dar are un vibe pozitiv
pe mine m-a cam obosit atata asteptare si teama de a da sentimentele pe fata.