Machiaj natural no-makeup look cu doar 6 produse. Perfect pentru primăvară

Spring makeup

Nu mă întrebați care sunt tendințele de anul acesta în machiajul de primăvară pentru că nu le știu. Niciodată nu m-am machiat în funcție de ce se poartă, ci cum mi se pare mie că îmi stă mai bine. Pentru sezonul cald, cel mai potrivit mi se pare un look no-makeup makeup, un machiaj no-makeup sau, pe românește, un machiaj natural, cu aspect de „nemachiat”. Un look cât mai natural, în culori deschise și luminoase, la fel ca zilele însorite în care îl vom purta, cu un aspect fresh, ca al florilor pe care le adorăm. Un look pe care îl poți obține cu doar șase produse de machiaj.

CC Cream Bourjois 123 Perfect

Nu, nu vi se pare, ci chiar am sărit peste baza de machiaj de data asta. Pur și simplu aplic înainte crema mea preferată matifiantă (Vichy Normaderm Phytosolution) și peste ea vin direct cu acest CC Cream pe care, sincer, abia acum vreo lună l-am descoperit, după ce multă vreme am crezut că nu pot trăi fără fond de ten. Sigur că nu am acoperirea perfectă, dar camuflează binișor cele câteva pete și cicatrici pe care le am și uniformizează perfect culoarea pielii, pe care o face mai luminoasă. Este o cremuță lejeră, ușor de aplicat, care nu doar arată bine, ci este și confortabilă pentru piele, nefiind deloc grasă (eu am tenul gras) și oferindu-i o textură catifelată. În plus, are și SPF. Doar 15, dar e bine și așa.

CC Cream Bourjois 123 Perfect

Să fie machiaj natural, dar din păcate, sub ochi, eu am nevoie de corector. Nu pot renunța la el, chiar dacă mi-aș dori. Nici măcar fondul de ten nu acoperă minunatele mele cearcăne. Cum ar putea face asta un CC cream? Niciun machiaj fără corectorul meu L’Oréal Paris True Match The One! Doar în cazul meu, așa că nu pun corectorul pe lista produselor necesare.

Fard de obraz Essence The Blush

Nu sunt neapărat fan fard de obraz, dar zău că pe machiajul acesta natural, primăvăratic, chiar dă bine și accentuează luminozitatea și efectul de prospețime. Am ales un blush tip pudră de la Essence, ghidându-mă după review-urile de pe Notino.ro. Arată mai bine decât m-aș fi așteptat, pentru prețul lui. Și nu este deloc prima surpriză plăcută din partea acestui brand. Poate puțin cam prea pigmentat pentru gustul meu, dar aplic puțin și întind bine.

Fard de obraz Essence The Blush

Iluminator Rimmel Kate

Iluminatorul eu l-am descoperit târziu, încă nu sunt foarte sigură pe mine când îl aplic, dar îmi place aspectul pe care îl dă tenului (luminos, sănătos), așa că am început să mă joc mai des cu el. Am ales această paletă iluminatoare cu trei nuanțe de la Rimmel London, care mi mi se pare că își face bine treaba. Menționez că eu îl aplic doar pe pomeți, foarte puțin pe nas și pe arcul lui Cupidon. Nu îmi plac deloc look-urile în care se face abuz de iluminator și fața seamănă cu un glob de Crăciun.

Iluminator Rimmel Kate

Paleta cu farduri de ochi Makeup Obsession Be In Love With

Paleta asta am descoperit-o acum vreun an. Nu pe cea din poză, evident! A mea nu mai arată deloc așa?. Cea din poză este nouă. Dincolo de faptul că oferă farduri pigmentate, ușor de aplicat și destul de rezistente la un super preț, are și nuanțe perfecte pentru mine. Le folosesc pe toate. Nu este una care să nu-mi placă sau pe care să o port doar de două ori pe an, deci nu fac risipă. Are și culori mai închise și/sau sidefate, dar cel puțin jumătate din ele sunt perfecte pentru un machiaj natural. Nu am folosit bază pentru machiajul ochilor deloc de data aceasta.

Paleta cu farduri de ochi Makeup Obsession Be In Love With

Mascara Catrice Glam & Doll Curl & Volume

La capitolul sprâncene stau bine, dar la gene natura nu a fost prea bună cu mine. Am gene scurte și nici prea dese, așa că de mascara nu mă pot lipsi. De data aceasta am folosit un rimel Catrice pentru volum și curbare. Nu face genele să pară cu mult mai lungi (e drept că nici nu aplic mult produs sau mai multe straturi), dar mi se pare că le face să pară mai dese, așa că mie îmi place. Oricum, pentru un look natural nu cred că ne dorim gene prea lungi sau ireal de dese și negre.

Mascara Catrice Glam & Doll Curl & Volume

Ruj Catrice Clean ID Ultra High Shine

Deși în mod normal eu înclin mai mult spre rujurile mate, spiritul primăverii mi se pare că se asortează mult mai bine cu un ruj hidratant și cu efect de strălucire. Ceva într-o nuanță apropiată de cea a buzelor, cu un luciu discret. Exclus un gloss mega-sclipicios și alunecos. Din punctul acesta de vedere, rujul Clean ID Ultra High Shine de la Catrice s-a dovedit a fi o alegere perfectă. Este un nude superb, cremos, care oferă buzelor hidratare, puțin volum și o doză mică de strălucire. Nimic exagerat.

Ruj Catrice Clean ID Ultra High Shine

Nu sunt vreo expertă în machiaj și nu încerc să par ce nu sunt. Pur și simplu, este un tip de machiaj pe care eu mi-l fac des primăvara și vara, un machiaj natural, zic eu, care s-ar putea să vă placă sau nu. Pentru cele cărora le va plăcea, am făcut o listă cu produsele folosite de mine și impresii despre ele. Sper să fie utilă.

Pentru produsele Bourjois Paris am și un cod de reducere valabil până pe 25 aprilie pe Notino.ro. Aveți 15% reducere, folosind codul b15 în coșul de cumpărături.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 21/04/2021
    Răspunde

    Imi place machiajul tău.

  1. Cel mai frumos simplu și natural

  2. Și eu prefer machiajul natural.

  3. Fondul de ten si pudra le folosesc constant, la zile importante aplic si blush, iluminator roz, iar cand am timp, imi place mult sa imi machiez ochii.

  4. la mine e in functie de stare, uneori ma machiez colorat, alteori foarte usor. si eu am un rimel de la catrice si e fain, dar si paleta iluminatoare de la rimmel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares