Majoretele – Kara Thomas (recenzie)

Majoretele - Kara Thomas

TitluMajoretele (Titlu original – The Cheerleaders)
Anul apariției în România 2019
Editura Corint
Autor Kara Thomas
Traducere Daniel‑Silviu Bivol

Monica este sora mai mică a unei majorete care s-a sinucis în urmă cu cinci ani. Se pare că sora ei s-a hotărât să moară după ce și-a pierdut patru colege majorete și prietene foarte bune. Două au fost ucise, iar două au murit într-un accident de mașină. Monica nu se poate împăca cu gândul că sora ei s-a sinucis. Nu părea genul de om care să facă asta. Și mai sunt și celelalte patru majorete moarte… Dacă există cumva o legătură între crimă și accident? Dacă și sora ei a fost ucisă?

Tom, tatăl vitreg al Monicăi, este polițist. El l-a ucis pe presupusul criminal al primelor două fete, el a anchetat accidentul, dar nu a dat niciodată de urma unui vinovat. Acum, la cinci ani de la acele evenimente, Monica găsește într-un sertar încuiat de-al lui Tom telefonul surorii ei și niște scrisori anonime cu un mesaj cel puțin ciudat. Acum, cu atât mai mult, Monica știe că nu s-a descoperit și nu s-a spus tot adevărul și decide să facă unele cercetări pe cont propriu. Asta o pune în mare pericol.

Oare de ce a păstrat Tom telefonul lui Jen atâția ani? Cine a semnat scrisorile anonime? Al cui este ultimul număr care apare în lista de apeluri de pe telefonul surorii sale? De ce s-a grăbit Tom să-l împuște pe presupusul asasin al celor două majorete, de vreme ce în raport scrie că tipul nu era înarmat? În cine poate avea încredere Monica în drumul ei spre aflarea adevărului?

Încă un roman young-adult? Da, doar că de data aceasta avem de-a face cu și cu crime și investigație, ba chiar și elemente de thriller, așa că eu cataloghez Majoretele drept o carte destul de bună. Nu foarte bună, că la mine e greu cu young-adult, dar mai bună decât altele din categoria asta sigur.

Povestea din prezent se împletește cu cea din trecut. Evenimentele din urmă cu cinci ani le descoperi prin intermediul vocii autorului. Prezentul este relatat din punctul de vedere al Monicăi, personajul principal, o tipă de care mi-a plăcut mai mult decât de oricare altă adolescentă din romanele young adult pe care le-am mai bifat. Are și o doză de naivitate specifică vârstei, dar este destul de puternică și înțeleaptă pentru vârsta ei.

Nu e genul de carte polițistă. Monica nu are neapărat stofă de detectiv sau de eroină neînfricată. Și-a iubit mult sora și încă nu acceptă că ea s-ar fi sinucis, așa că trebuie să afle adevărul. Se teme de ce va afla sau de ce i s-ar putea întâmpla, dar orice certitudine e mai bună decât incertitudinea.

Nu doar ea, ci toți puștii de liceu cu care avem de-a face în acest roman sunt ceva mai maturi, cu probleme mai serioase. Sunt personaje destul de realiste și ușor de solidarizat cu ele. Poveștile siropoase de iubiri adolescentine tind spre zero, iar semnele de întrebare spre infinit. Nu prea ai timp să te plictisești pentru că apar des elemente noi în poveste și situațiile se răstoarnă. Tot ce-ai bănuit până atunci e greșit, totul trebuie reanalizat.

Nu e totul lapte și miere la Majoretele. Clișeul acesta, specific romanelor YA, al adolescenților capabili să dezlege mistere abandonate de adulți. nu mi-a plăcut niciodată. Nici tema relațiilor amoroase dintre elevi și profesori. Sunt și lucruri previzibile în ea, dar le ierți pentru că sunt și multe surprize, elemente neașteptate. Finalul încă nu m-am hotărât dacă mi-a plăcut sau nu. Depinde la ce te aștepți. Cert este că de la un punct încolo devine destul de previzibil și aș fi preferat să nu fie așa. Parte din el, cel puțin. Există și un element surpriză, dar îl vei descoperi singur.

Unii au vorbit și nu au fost ascultați. Unii nici nu s-au obosit să deschidă gura. Unii au ascuns gunoiul sub preș și vor să-l țină acolo. Aproape fiecare ascunde câte ceva. Misiunea Monicăi nu este deloc ușoară, dar o va duce la bun sfârșit. Nu te aștepta la prea multă acțiune sau la un ritm alert! Totuși, odată apăsat butonul intrigă, nu o vei putea lăsa din mână. Chit că s-ar putea să fie deranjante unele clișee, trebuie să mergi până la capăt pentru a afla exact cum și de ce a murit fiecare dintre cele cinci fete.

Majoretele abordează teme și probleme care adolescenților le vor plăcea foarte mult: viața la liceu, prietenie, dragoste, secrete, puterea social media, consum de droguri, sarcini nedorite, familii destrămate, părinți vitregi, etc. Citind-o vei afla unde poate duce consumul și traficul de droguri și la ce riscuri te expui când te bagi în relații interzise. Poate vei fi mai atent când îți alegi prietenii. Sigur vei înțelege că adevărul vindecă, deși nu e neapărat adevărul la care ai sperat, dar și că unele secrete vor rămâne veșnic secrete.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post
0 shares
%d blogeri au apreciat: