Cum să alegi o geantă purtabilă oricând, oriunde și la orice. 5 criterii de analizat

sfaturi-alegere-genti

Geanta este un accesoriu aproape obligatoriu pentru o femeie. Sau ar fi cazul să vorbim la plural, despre genți? Se presupune că orice femeie ar trebui să aibă în garderobă mai multe tipuri de genți pe care să le poată asorta diferitelor ținute. În funcție de ținută, avem nevoie de o geantă de un anumit tip, de o anumită culoare sau mărime. Dar ce te faci când veniturile sunt mici, cheltuielile familiei mari și tu nu îți permiți să investești prea multe genți? Cum să alegi o geantă perfectă, aceea care să reziste bine în timp, să se preteze la diverse ținute, situații și locații? Uite care sunt caracteristicile pe care trebuie să le cauți la o geantă care să-și merite cu adevărat banii!

Materialul rezistent

Geanta din pielea este cea mai bună alegere. Tocmai pentru că dispui de bani puțini și nu își permiți să o schimbi foarte des. Dacă-ți imaginezi că nu-ți poți permite o geantă din piele, înseamnă că nu ai văzut gențile de aici. Am văzut genți din piele ecologică mai scumpe decât acestea. Și pielea ecologică nu rezistă cât rezistă pielea naturală. Sau, dacă rezistă, aspectul sigur se modifică în câteva luni. Nu ai nevoie de așa ceva.

Moduri diverse de a o purta

O geantă poate arăta diferit dacă este purtată într-un alt mod. De ce să alegi o geantă simplă care să poată fi purtată doar pe umăr sau una crossbody cu baretă fixă, când poți achiziționa o geantă transformabilă?

Mergi pe varianta unei genți de mărime medie care să aibă barete detașabile și ajustabile. Astfel, o vei putea purta în toate felurile posibile: clutch, geantă de mână, geantă de umăr, geantă crossbody. Dacă-ți plac rucsacii, la fel, poți alege un model jucăuș pe care să-l poți purta pe spate (când mergi în parc), pe umăr (când mergi la film) sau în mână (când mergi la muncă) și să arate bine și diferit în fiecare ipostază. Am văzut aici câteva modele de genul acesta.

Culoarea neutră

Mare atenție trebuie acordată și culorii atunci când vrei să cumperi geanta perfectă, purtabilă oriunde, oricând și la orice ținută. Cum să alegi o geantă perfectă din acest punct de vedere? Va trebui să te orientezi spre una în culori neutre. Nu neapărat neagră. Ne-am învățat să ne luăm negru pentru că negru merge la orice, dar mai sunt și alte culori care sunt ușor asortabile: alb, bej, gri, bleumarin.

Mărimea potrivită

Eu nu investesc niciodată în genți prea mici sau prea mari. Primele nu îmi asigură spațiu necesar pentru a căra după mine obiectele și produsele de care am nevoie zilnic. Cele din a doua categorie sunt genți care dau impresia că umbli cu bagajul făcut. O geantă de mărime medie, undeva la 20-30 de centimetri latura, este perfectă. Dar nu uita că trebuie să fie și bine compartimentată!

Forma potrivită constituției tale corporale

Probabil că nu te-ai gândit că trebuie să ții cont și de asta, dar acum, că am spus-o eu, ai realizat că ți s-a întâmplat să vezi la diverse persoane genți care arătau ciudat și nu ți-ai dat seama de ce. Îți spun eu – pentru că nu se potriveau ca formă sau mărime constituției acelui corp.

Care sunt regulile de care trebuie să ții cont din acest punct de vedere?

  • dacă ești înaltă și slabă, alege o geantă cu bretea scurtă, cu lățimea mai mare decât lungimea, sau una de mână. Gențile mai rotunde te prind de minune.
  • dacă ești minionă, sunt de evitat gențile mari sau cu bretele prea lungi. De preferat tot gențile de mână sau cele de umăr cu baretă scurtă și puțin mai lungi, mai înalte.
  • dacă ești plinuță, evită gențile foarte mici sau un aspect rotund, dolofan. Este ca la ochelari. Tu ai volum, geanta trebuie să vină cu unghiuri.
  • dacă ai silueta în formă de pară, alege genți care se opresc imediat sub zona bustului. Nu ai nevoie să-ți accentuezi și mai tare șoldurile. Rucsacii sunt de căutat.
  • dacă ai sâni mari și fund mai mic, mergi pe varianta unei genți ceva mai mari, cu baretă lungă, care să treacă de șolduri. Gențile poștaș sunt ideale.

Cam acestea sunt cele mai importante criterii de analizat când nu știi cum să alegi o geantă purtabilă oricând, oriunde și la orice. Nu te grăbi! Pornește de la material, analizează forma genții, apoi caută mărimea potrivită și culoarea pe care să o poți asorta cam la tot ce ai în garderobă! Verifică și dacă poate fi purtată în mai multe moduri. Dacă da, atunci ai găsit geanta perfectă pentru tine, geanta aceea de toate zilele în care merită să investești.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 10/06/2019
    Răspunde

    Mie îmi plac gențile mari deoarece tot timpul am multe de purtat cu mine.

      • Cristina Dragomir
      • 11/06/2019
      Răspunde

      Eu le-as alege pe cele de marime medie.

    • Anghelina Irina
    • 10/06/2019
    Răspunde

    La mine dacă e încăpătoare, nu mai contează altceva

      • Cristina Dragomir
      • 11/06/2019
      Răspunde

      Si eu vreau sa am loc, dar sa nu fie totusi o geanta imensa.

  1. Pana acum nu am aplicat sfaturile tale si ghici ce? nu prea port gentile :)))

      • Cristina Dragomir
      • 11/06/2019
      Răspunde

      nici rucsac? In ce porti de-ale bebelusului, mamico?

      1. in gentile ei speciale, cu ursuleti & stuff :))

          • Cristina Dragomir
          • 12/06/2019
          Răspunde

          Of, saraca, de la varsta asta are genti si trebuie sa le care 😛 🙂

          1. nuu, le cara carutul, are un compartiment special :))) Sau eu …daca nu port rochii si tocuri :))

            • Cristina Dragomir
            • 14/06/2019

            Iti dai seama ca glumeam, ca nu imi imaginam o bebelina purtand geanta in carut.

          2. stiu, stiu :))

    • Vâlcu Liliana
    • 11/06/2019
    Răspunde

    Daca nu am in geanta orice mi-ar putea trebui, am un sentiment de nesiguranta. De aceea, nu ma uit decat dupa genti mari si bine compartimentate.

      • Cristina Dragomir
      • 12/06/2019
      Răspunde

      Cred ca am acelasi sentiment si eu si nici nu stiam cum sa il definesc.

  2. Răspunde

    Imi cumpar foarte greu geanta…trebuie sa fie nici mica, nici mare…dar in acelasi timp incapatoare, o culoare nu tipatoare, dar nu imi place nici clasicul negru…sunt cam pretentioasa, stiu…

      • Cristina Dragomir
      • 12/06/2019
      Răspunde

      Nu esti pretentioasa, esti asa cum trebuie sa fim toate atunci cand dam banii pe ceva.

    • mihaelanistor
    • 11/06/2019
    Răspunde

    Eu am genti pentru toate ocaziile si momentele zilei 😀 sunt o mare impatimita de genti. Le prefer pe cele tip postas, dar incapatoare si colorate, la ocazii am plicuri din piele hand made deosebite pentru a scoate tinuta in evidenta.

      • Cristina Dragomir
      • 12/06/2019
      Răspunde

      Eu am doua plicuri de ocazie, mari si late, si acelea ieftine, maxim 100 de lei/bucata.

  3. Răspunde

    O geanta din piele va fi mereu o investitie buna. Ce crezi, la mine cea mai veche are deja 12 ani. Cele de pe site chiar au reduceri bune 🙂

      • Cristina Dragomir
      • 12/06/2019
      Răspunde

      Geanta pe care am purtat-o eu 2 ani de liceu o poarta si acum mama. Dar am dat ceva pe ea atunci…

  4. Răspunde

    Ce tare! Uite ca asta cu constitutia persoanei nu o stiam. Nu m-as fi gandit niciodata ca poate avea importanta si asta cand alege o geanta.

      • Cristina Dragomir
      • 14/06/2019
      Răspunde

      drept sa zic eu am vazut pe pielea mea, ca arat oribil cand port o geanta din aceea minuscula.

    • Maria Aghinitei
    • 12/06/2019
    Răspunde

    Si eu aleg geanta medie, ca sa incapa ceva, dar si o sacosa frumoasa in care sa pun eventualele cumparaturi! Prefer culoarea alba pt. vara si maro pt. iarna, neagra niciodata!

      • Cristina Dragomir
      • 14/06/2019
      Răspunde

      eu am mai mult negre, doar una bleumarin. Si sacosa am inceput sa am si eu mereu in geanta!

    • Lamiita Petre
    • 12/06/2019
    Răspunde

    Am vazut o geanta pe site pe gustul meu, exact ce-mi dorec de mult timp, doar ca e neagra, insa m-as consola cu gandul ca ” merge la orice” . Dimensiunile imi convin 33.3 cm x 22.5 cm x 16.5 cm. E drept, costa aproape cat pensia mea, o trec pe lista aia” cand voi creste eu mare”

      • Cristina Dragomir
      • 14/06/2019
      Răspunde

      Nu incurajez astfel de achizitii. Nu putem investi tot venitul lunar pe un produs. Cu siguranta vei gasi si genti mai ieftine.

    • Anda Stanciu
    • 12/06/2019
    Răspunde

    Eu daca am văzut una si imi place pe aceea o cumpăr

      • Cristina Dragomir
      • 14/06/2019
      Răspunde

      Nu te mai uiti la alte detalii?

  5. Eu aleg dupa model in primul rand si apoi dupa calitate 🙂

      • Cristina Dragomir
      • 14/06/2019
      Răspunde

      Sunt convinsa ca faci doar alegeri bune.

  6. Eu sunt miniona si in general aleg gentile mici tip postas sau rucsacurile. Pentru ca altfel risc sa nu ma mai vad de geanta. 🙂

      • Cristina Dragomir
      • 23/06/2019
      Răspunde

      Foarte bune alegerile, Mihaela.

  7. eu tot un rucsac aleg mereu! desi mi-am luat si o geanta maxi, si un set, si mai multe. parca genul asta de genti mi se pare cel mai comod

      • Cristina Dragomir
      • 23/06/2019
      Răspunde

      Eu recunosc ca nu prea sunt fan schimbat genti pentru ca am pitici pe creier si mi-e lene sa trambalez chestiile dintr-o geanta in alta..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: