Vrei o vacanță relaxantă? 3 griji care TREBUIE lăsate acasă

vacanță relaxantă la mare

Vacanțele sunt rare și scurte. N-am auzit pe nimeni să se plângă de ieșiri prea dese sau pe durată prea mare. Ca și cum nu ar fi de ajuns, de cele mai multe ori luăm cu noi în bagaj și grijile. Doar nu o să le lăsăm acasă! Sunt atâtea lucruri la care ne stă capul, că uneori nici nu ne mai simțim ca în vacanță. Singuri ne facem asta, singuri ne compromitem zilele și așa puține de relaxare. Cine vrea să aibă o vacanță relaxantă, trebuie să lase grijile acasă. Dar care sunt principalele motive de stres ale românilor în concediu?

Sarcinile de serviciu

Majoritatea oamenilor sunt conștienți că nu rezolvă nimic dacă stau cu gândul la teancul de dosare de pe birou în timpul celor 5-6 zile de vacanță, dar nu se pot abține. Ajung să sacrifice minute bune vorbind la telefon cu colegii de birou despre diverse probleme, să adoarmă greu pentru că refac calcule în gând, să-și ignore familia pentru că gândul le este la detaliile unui proiect. Practic, nici nu muncesc, nici nu se relaxează. Bani dați ca să-ți duci stresul în concediu, cam așa ar veni treaba.

Impune-ți să uiți de tot ce ține de job pentru câteva zile! Meriți o vacanță relaxantă. Poate chiar ar trebui să-ți lași telefonul de serviciu acasă. Niciun job nu poate fi suficient de bine plătit cât să pună monopol pe viața ta.

Nici patronii sau administratorii de afaceri nu sunt mai relaxați, cu atât mai puțin dacă nu au angajați de încredere și nu știu să-și delege sarcinile. La ce bun să faci bani, dacă nu ai niciodată timp să te bucuri de ei? Ar trebui să fie conștienți că au trecut vremurile când prezența lor în firmă era obligatorie zilnic. Semnătura personală este înlocuită cu semnătura electronică. Aceasta este chiar mai sigură și utilizabilă de oriunde. Poți să faci plajă în Thailanda și să rezolvi 2-3 acte urgente în pauza de prânz.

Cheltuielile

Nici de grija banilor nu scapă românii în concediu. Oamenii ar trebui să fie mai realiști și să nu cheltuiască fără număr, în ideea că e vacanță. Trebuie făcut un buget, alese destinații pe care ni le permitem, documentat totul dinainte, pe internet, pentru a alege unitățile de cazare și locurile de luat masa mai accesibile, etc. Grijile le lăsăm acasă, dar nu uităm să fim responsabili.

Degeaba te stresezi în vacanță. E ca și cum ai intra la datorii ca să te duci undeva să plângi de grija banilor. Bucură-te de cele câteva zile de relaxare, permite-ți mici bucurii, dar fii realist și puțin rezervat. Nu este interzisă întoarcerea în țară cu bani pe card. Amintește-ți că ai pus pe el ca să fie, nu ca să-i spargi pe toți!

O mare problemă este și cea a costurilor ascunse ale conversiilor valutare efectuate de bănci atunci când plătim cu cardul. Mersul în vacanță cu borseta plină de cash sigur nu este o soluție. Banii cash pierduți nu vor mai fi recuperați. Un card pierdut poate fi blocat rapid și banii salvați. O soluție salvatoare în acest sens ar fi cardul Revolut, un serviciu de banking digital utilizat în peste 150 de țări. Acesta îți permite să faci plăți și transferuri fără taxe și comisioane. Mai multe despre el poți afla din articolul Ce este Revolut.

Pericolele de acasă

Ai plecat de acasă, dar gândul tău se întoarce adesea la ea. Câte nu se pot întâmpla în lipsa ta! Hoții pot pătrunde în locuință. Un vecin neglijent v-ar putea inunda. Un scurtcircuit ar putea produce un incendiu. Unele situații pot fi prevenite, împotriva altora ne putem asigura.

Un sistem de alarmă, o cameră de supraveghere, ba chiar un banal simulator TV te pot feri de hoți. De asemenea, ar fi bine să evitați postatul de poze și materiale video din vacanță pe rețelele de socializare. Acestea nu sunt altceva decât invitații pentru hoți.

Pe partea de pericol de inundații sau incendiu, o asigurare este mai mult decât binevenită pentru casă. Și nu mă refer aici doar la cea obligatorie, pe care se presupune că toată lumea o are, mai ales că ea nu acoperă și pagubele produse de incendii. Și nu doar pentru o vacanță relaxantă ar trebui să o faci, ci pentru siguranța zilei de mâine.

Gândurile sunt făcute să zboare și asta e de bine câteodată. Nu și atunci când avem nevoie de o stare de relaxare și ele fug la problemele de la muncă, la ce s-ar putea întâmpla acasă în lipsa noastră sau la cât vom plăti comision pentru conversia leu-dolar la plata prânzului. Și pentru că gândurile sunt atât de greu de controlat, cel mai bine este să nu le dăm motive să o ia pe căi greșite.

Și tu iei grijile cu tine în vacanță? Nu crezi că ar trebui lăsate acasă?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Catalina Sora
    • 15/03/2019
    Răspunde

    Eu chiar asa fac, cand sunt in concediu ma intereseaza doar sa ma simt bine si sa ma relaxez

      • Balan Roxana
      • 15/03/2019
      Răspunde

      Mie îmi place în vacanță să merg în zone fără semnal să stau în natură să aud vântul să văd cum curge apa din izvoare.

    • Lamiita Petre
    • 15/03/2019
    Răspunde

    Nu stiam de cardul Revolut, nici nu aveam de unde sa stiu, la cate vacante fac eu… Dar e bine de impartasit aceasta stire cu altii mai norocosi, care isi pemit macar din cand in cand o vacanta.

      • Anghelina Irina
      • 15/03/2019
      Răspunde

      Atunci când plec intr-o vacanta las toate grijile acasă , încerc sa mă deconectez și sa mă relaxez

  1. Răspunde

    Eu nu iau decat copilul si bagajele cu mine in vacanta, restul raman unde sunt. 🙂 De obicei imi fac un buget pe zile si nu prea il depasesc, mi se intampla de multe ori sa ma intorc si cu bani acasa. La mine concediu e concediu, ma deconectez total de lumea reala, de facturi, griji, probleme care pot fi amanate pana ma intorc.

  2. Răspunde

    eu le-am invatat pe astea, greu.
    Vara asta plecam iar cu cortul la munte. Mi se pare modul cel mai „relaxant” pt noi- telefon descarcat, aer curat, miscare, mancam simplu si local deci ieftin, etc.

    • Valeria Chertes
    • 15/03/2019
    Răspunde

    Hoții pătrund în locuința și când ești acasă ,eu așa am pățit .Mulțumim pentru recomandări!

    • Trandafir Mihaela Anabela
    • 15/03/2019
    Răspunde

    offff daca ar fi asa de simplu…dar nu e…ca sa am o vacanta intai trebuie sa am bani,ca sa am bani imi trebuie servici..ca sa am servici ini trebuir cineva sa stea cu fata…si tot asa…deci vacanta mea e la sapa pe camp….dar sper si eu ca cand va creste fata sa fie altfel treaba…

    • Nicolae Claudia
    • 15/03/2019
    Răspunde

    La mine e o problema cu vorbitul la telefon..cand lipsesc de la birou, parca l-am luat in telefon..pana la urma, cred ca o sa raman fara telefon..mi-l arunca sotul ?

      • Cristina Dragomir
      • 25/03/2019
      Răspunde

      Macar sa ti-l confiste, sa nu-l arunce, sa fie nevoit sa cumpere altul!

  3. Incerc sa ma organizez din timp cu toata teraba ca sa ma pot bucura de vacanta, casa o lasam in grija socrilor care trebuie sa se ocupe de catel, vacanta e doar pentru relaxare și munca :))

      • Cristina Dragomir
      • 25/03/2019
      Răspunde

      Ce bine de noi, cei care avem pe cine lasa sa aiba grija de casa!

  4. ba zau, ar trebui sa lasam si telefonul acasa, daca ma intrebi pe mine. grijile nu au ce sa caute in vacanta deloc,. iti strica tot feng shuiul. si dup-aia constati ca nici nu te-ai odihnit, nici nu te-ai gandit la ce ai vazut/ce ai facut

      • Cristina Dragomir
      • 25/03/2019
      Răspunde

      Exact asta nu inteleg eu, ca nici nu te relaxezi, nici nu rezolvi problemele omenirii, ce rost are sa dai banii pe vacanta degeaba?

    • Ramona Gheorghe
    • 05/04/2019
    Răspunde

    Sa stii ca ma incadrez perfect in tiparul de persoana care iau cu mine toate prostiile si imi vin in minte toate prostiile in vacanta. Primele zile este ok, dupa care ma activez

      • Cristina Dragomir
      • 07/04/2019
      Răspunde

      Si eu ma mai las furata de ganduri, dar mai rar.

  5. Este utila o camera de supraveghere atunci cand animalul de companie ramane singur acasa. Chiar daca vin prietenii in vizita la el, tot verific de cateva ori pe zi ca totul este ok.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares