Efecte adverse ale consumului de ceai verde

fata care bea ceai

Am mai vorbit despre ceaiul verde și mereu de bine. Ba chiar pot spune că sunt consumatoare, chiar dacă nu fidelă. Ceaiul verde e benefic, în principiu. Dar, dincolo de beneficii, există și efecte adverse ale consumului de ceai verde. De aceea, nici măcar ceaiul verde nu ar trebui consumat fără a vă sfătui cu medicul care vă știe problemele și știe pe unde ar putea dăuna o ceașcă de ceai în plus. Ce ar putea merge prost din cauza ceaiului verde?

Aciditate crescută la stomac

Am experimentat-o pe pielea mea. Dacă fac ceaiul verde mai concentrat sau beau mai mult de o cană pe zi, am arsuri la stomac. Prin urmare, dacă vă știți sensibili pe zona aceasta, limitați consumul de ceai verde și apelați la doze puțin mai mici la o cană. La unele persoane pot apărea chiar dureri de stomac și diaree.

Insomnie

Ceaiul verde poate fi un substitut bun al cafelei pentru că dă energie și ne face mai activi. Consumat după-amiaza sau în cantitate prea mare, dă probleme cu somnul. Și asta vă pot spune că este adevărat. Tot testat pe pielea mea! Eu beau ceai verde doar dimineața.

Urinări frecvente

Printre altele, ceaiul verde, bun aliat în cazul infecțiilor urinare, este și un bun diuretic. Ceea ce nu este de rău, atâta vreme cât consumăm suficientă apă. Ai în vedere că vei fi nevoit să mergi mai des la toaletă atunci când îl consumi! Problemele mai mari pot apărea la cei care nu beau apă suficientă.

Crește tensiunea arterială

Mare atenție cu ceaiul verde dacă știți că aveți probleme cu inima, tensiunea arterială. La capitolul efecte adverse ale consumului de ceai verde avem și palpitații, creșteri ale tensiunii arteriale și accelerarea ritmului cardiac. Conține o cantitate mare de cafeină, chiar dacă nu e cafea. Dacă medicul trage un semnal de alarmă, dar vreți totuși să vă bucurați de beneficiile lui, aveți grijă să alegeți o variantă decofeinizată!

Probleme cu ficatul și rinichii

E un simplu ceai. E natural. Ce poate face rău? Să nu uităm că și mătrăguna e naturală și poate fi servită sub formă de ceai! Când este consumat în exces, ceaiul verde poate deveni toxic pentru organism. Chiar dacă ești sănătos. Ficatul și rinichii vor fi primele afectate și sigur nu îți dorești să ajungi acolo.

Scade absorbția calciului

Cumva, într-un fel știut doar de el și de cei care l-au studiat atent, ceaiul verde reușește să reducă absorbția calciului în organism. Asta nu e de bine pentru cei care au boli sau predispoziție la boli asociate deficitului de calciu. Exemplu, persoanele cu osteoporoză.

Alte efecte adverse ale consumului de ceai verde ar fi infertilitatea, probleme cu glanda tiroidă și cu diabetul. Studiile se bat cumva cap în cap la aceste capitole, așa că nu e sigur dacă ceaiul verde chiar face rău, dar mai bine să știți.

Treaba este că aceste informații nu ar trebui să vă trimită în bucătărie să aruncați rezerva de ceai verde. Dacă suferiți de anumite afecțiuni, trebuie să vă consultați cu medicul, să vedeți dacă este ok să îl folosiți și în ce cantitate. Cei care vă știți sănătoși, nu ar trebui să vă faceți griji dacă nu consumați mai mult de 2-3 cești de ceai verde pe zi.

Dacă vă plac ceaiurile verzi, negre sau rooibos și amatori de blend-urile de ceai organic (bio) de pe fartoogood.ro, cu ingrediente gustoase și sănătoase, puteți beneficia de un discount de 25% la prima comandă cu cod promo: caietulcristinei.


Tu cât de des și cât de mult ceai verde consumi?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Aciditate crescută la stomac
    Insomnie
    Urinări frecvente
    Crește tensiunea arterială
    Scade absorbția calciului
    Toate astea sunt efectele secundare ale cafeinei/teinei. Cine consuma cafea are aceleasi probleme. Cantitatea mare pot fi problema, dar si individualitatea – cum deja sunt persoanne si istoric eu de tensiune in familie, cu carente de calciu, cu probleme de somn, mai bine nu si la cafea si la ceai verde- apa mi-e suficient.
    Am impresia ca noi, oamenii moderni, nici nu mai stim sa ascultam corpul cand zice: asta nu e bine pt mine si bagam in noi in nestire…abia la boala (si poate nici acolo) ne trezim ca bagam prea multe in noi – deseori e suficient sa bagam mai putin si sa ne fie mult mai bine.

    1. Într-adevăr, cafeină din ceai este cea răspunzătoare de cele mai multe efecte adverse, însă trebuie să ținem cont că în cafea găsim mult mai multă cafeină decât în ceai. Important este să nu facem excese. Numeroase studii indică că ceaiul verde consumat zilnic poate aduce doar beneficii.

      Dacă vă plac ceaiurile verzi, negre sau rooibos, vă recomandăm cu drag blend-urile de ceai organic (bio) far too good, cu ingrediente gustoase și sănătoase.

      @Cristina – Dacă ne dai voie, le oferim cititorilor tăi un discount de 25% la prima comandă cu cod promo: caietulcristinei

        • Cristina Dragomir
        • 17/02/2019
        Răspunde

        Exact asta am zis. De consumat, dar cu atentie la cantitate si concentratie! Multumim pentru discountul acordat. Am adaugat un update articolului, in cazul in care iubitorii de ceai vor ajunge pe aici.

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2019
      Răspunde

      Poate si pentru ca nimeni nu ne educa in acest sens. Nici macar medicii. Majoritatea merg pe pastile si tratamente si nu bat apa in piua pe posibilitatea de a ne vindeca de la sine daca schimbam obiceiuri alimentare si stil de viata.

    • Anda Stanciu
    • 14/02/2019
    Răspunde

    Multumim de sfaturi

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2019
      Răspunde

      Cu drag.

    • Anghelina Irina
    • 14/02/2019
    Răspunde

    Nu prea consum ceai de fel, doar când mă paste câte o răceală, și atunci beau de lamaie îndulcit cu miere.Mi-e dor în schimb de un ceai de tei ❤

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2019
      Răspunde

      ce mai beam ceai de tei in copilarie, cu o felie de paine cu unt! Acum numai tampenii la micul dejun.

    • Valeria Chertes
    • 15/02/2019
    Răspunde

    Nu prea consum ceai verde .

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2019
      Răspunde

      Tu esti pe cafea, nu?

  2. Eu nu prea beau ceai, doar in ceainarii, cand e foarte frig si daca nu am cu ce sa-l inlocuiesc, altfel nu. O cana de cafea pe zi e suficienta pentru mine si chiar daca am auzit de beneficiile ceaiului verde nu ma tenteaza.

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2019
      Răspunde

      Hai ca te invit eu la un ceai verde cu iasomie si o sa vezi ca iti place.

  3. nu ma omor dupa ceaiul verde neam…prefer sa beau cafea 😀 ce sa-mi faci…nu-s prietena cu ceaiurile si pace

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2019
      Răspunde

      Te iert. Fiecare cu pacatele lui.

  4. Era o perioada cand beam destul de des, apoi am renuntat la el si vad ca bine am facut.

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2019
      Răspunde

      Bine sau rau, depinde de afectiunile preexistente si de cantitatea consumata.

  5. Consum ceai verde destul de des, mai ales cand ma apuca obsesia. Am o predispozitie catre un tranzit lent spre foarte lent, iar cu un ceai verde merge brici totul. Nu e el foarte placut la gust, insa facandu-mi bine, nu renunt. Atata ca am perioade si perioade de consum, nu sunt prea constanta. Sper sa nu apara palpitatii mai tarziu.

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2019
      Răspunde

      la un consum moderat, nu trebuie sa ne facem griji. Si pe mine ma ajuta pe partea de tranzit.

  6. Răspunde

    Eu nu prea beau ceaiuri doar ca ma gandeam intr-un timp sa incerc sa mai renunt la cola si sa ma trec pe ceai verde pentru ca am auzit ca multe persoane au slabit. Inca ma gandesc daca este mutare buna pentru ca se pare ca ar trebui sa beau destul de putin ceai verde pentru a nu avea altfel de probleme

      • Cristina Dragomir
      • 24/02/2019
      Răspunde

      Depinde de la organism la organism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: