Fenomenul de bullying. Toți părinții se tem de el. Mulți copii ajung să-i cadă victime. Bullyingul este o formă de a teroriza, o agresiune, indiferent că este verbală sau fizică. Pentru că unii copii vor să se impună, să se dea șmecheri pentru a impresiona, ajung să adopte un comportament huliganic, să-i intimideze pe ceilalți punându-le porecle, să țipe la ei, să-i lovească.
De ce este atribuirea poreclelor un act de hărțuire, de agresiune? Pentru că poreclele nu sunt alea drăgălașe pe care și le dau doi prieteni buni între ei, sunt porecle menite să jignească. Să zicem că ai un copil mai plinuț. Prietenul lui bun îl numește gogoșică. Asta e ceva simpatic. Copiilor le plac gogoșile și râd împreună la porecla asta pentru că poreclitul nu se simte jignit, ci mai degrabă alintat. Se simte acceptat, respectat de prietenul lui, gogoșică fiind doar o formulă de alint. Cu totul altfel stă treaba când cineva îi spune butoi, îl arată cu degetul, râde și îi provoacă și pe alții să râdă și să i se adreseze astfel.
Într-o lume perfectă, toți părinții ar trebui să-și învețe copiii să respecte, să nu jignească, să nu pună porecle, să nu lovească. Dar perfecțiunea nu există. Unii părinți uită să-i învețe asta pe cei mici. Alții îi învață, dar degeaba, pentru că cel mic învață să hărțuiască de la cei care nu au primit lecția respectivă acasă. Unii spun că pur și simplu există copii răi. Eu nu cred asta. Există copii cu un comportament răutăcios care pornește de undeva. Nu sunt răi, doar fac ce-au văzut sau ce-au înțeles ei de la părinți, de la rude, vecini, din filme că e bine, că îi poate feri pe ei de jignirile altora, că îi face să pară mai puternici și mai apreciați de restul copiilor.
Nu depinde de noi să educăm toți copii să nu facă rău, să nu vorbească urât, dar stă în puterea noastră să ne ferim copiii de cei care fac asta. Cheia nu este să-i ținem în casă, sub un glob de sticlă, ci să-i învățăm cum să răspundă și cum să descurajeze un astfel de comportament.
Pentru a putea face asta, trebuie în primul rând să avem o relație foarte strânsă cu cel mic, să știe că se poate baza pe noi, că ne poate spune orice i se întâmplă. De fapt poate că asta este prima mare problemă – că părinții nici nu știu, de multe ori, când copii lor sunt agresați. A doua problemă ar fi aceea că părinții care află despre astfel de incidente, nu știu ei înșiși cum să reacționeze. Unii aleg să-și învețe copilul să pună și el porecle, să jignească și să lovească și el pentru a se apăra. Alții sar ca arși și se duc direct la școală sau la locul de joacă pentru a-l certa pe copilul-problemă.
Și-atunci care este soluția? Invățăm de la specialiști, de la psihologi. Și nici măcar nu trebuie să mergem la psiholog pentru asta. Există o mulțime de cărți psihoeducaționale care ne vin în ajutor. Pe site-ul Cutiuța cu Povești am găsit câteva astfel de cărticele mai mult decât utile pentru a ne educa frumos copiii. Sunt povestiri scurte, gândite de psihologul Diana Mihaele Tenciu pentru a transmite prin poveste cum trebuie să se comporte părinții copiilor care devin victime, copiii jigniți sau prietenii din grupul în care un copil a fost jignit, direct sau prin atribuirea unei porecle, sau poate chiar lovit.
Fără porecle este o cărticică de doar câteva pagini, cu o scurtă poveste bine gândită și excelent ilustrată. Filip le povestește părinților săi despre un băiețel mutat proaspăt în cartier, Vlad. Vlad a venit în grupul lor de prieteni și a început să-i pună porecle unuia dintre băieți, lui Nico. Nico e un băiat cuminte, aproape că a plâns când a fost numit Nico-Frico.
Prietenilor lui nu le-a plăcut atitudinea noului venit, dar nu au știut cum să reacționeze.
Ce credeți că vor face părinții lui Filip? Nu, nu-și vor ține copilul acasă pentru a evita contactul cu Vlad poreclitorul, nu-l vor îndemna să poreclească și el la rândul lui, nu-l vor certa pe Vlad, nu-i vor suna părinții pentru a le spune ce face copilul lor, nu-i vor învăța pe copii să-l excludă direct din grup. Doar îl vor învăța pe Filip și, prin intermediul lui, și pe prietenii lui cum să reacționeze data viitoare când Vlad va veni să-l supere pe Nico.
Nu vă spun cum au rezolvat problema, ci doar că au rezolvat-o. Când Vlad l-a numit din nou Nico-Frico, Nico n-a mai fost trist. Ceilalți băieți n-au mai privit neputincioși, ci au luat atitudine și i-au arătat lui Vlad că sunt alături de Nico. Vlad a avut de ales dacă să rămână să se joace cu ei fără porecle sau să continue să se comporte așa, dar departe de grupul lor.
Pe lângă cărticica Fără porecle, veți mai primi și un set de 8 palete cu chipuri (utile pentru a exersa pe roluri lecția învățată) și un puzzle cu 16 piese.
Este un pachet complet psiho-educațional, o lecție amplă de integrare socială din care nu vor avea de învățat doar cei mici, ci și părinții. Copiii vor învăța să fie uniți împotriva comportamentelor pe care le recunosc ca fiind greșite, să respecte și să ceară respect, să-și apere prietenii fără a răspunde cu agresivitate agresivității.
Poreclele nu sunt simplă joacă între copii. Ele îi afectează și nu doar pe moment. Pregătiți-i pentru a le face față!
Foarte frumos si educativ! Cei mici au nevoie de astfel de jocuri pentru ca in ultimul timp suntem tot mai asaltati de limbaj neadecavt in jurul copiilor.
Mie mi se spunea in scoala primara ” butoi” fiindca eram grasa. Sufeream foarte mult si pe cei mai slabi( in general baieti) ii bateam. Tin minte ca l-am impins pe un baiat in perete de a bubuit, bine ca nu a patit nimic. Nu cred ca se gandesc multi parinti sa-si educe copii in acest sens, dar, uite ca daca si-ar da interesul, intr-un mod frumos, s-ar putea face si educatie in acest sens.
Un articol foarte util, nu știam de existența acestei cărticele dar mi se pare foarte utilă.
Eu nu am avut porecle din pacate insa stiu ca aveam colegi ce erau porecliti si tare se mai necajeau. Inainte sa porti ochelari era oarecum ceva ciudat si se spune aragaz cu patru ochi, cred ca era cea mai des intalnita porecla.
Eu as vrea ca piciul meu sa nu puna porecle, o sa incerc sa ii explic astfel incat sa inteleaga ca nu trebuie sa raneasca pe cei din jur nici prin fapte nici prin cuvinte. Toti parintii ar trebui sa faca asta, pentru ca ei fiind mici chiar daca eu il invat acasa si la gradi sunt copii care poreclesc, automat vor lua unii de la atii.
Aceasta carticica mi se pare ideala pentru a-i invata pe cei mici intr-un mod distractiv.
Am avut porecla Pistruiata, asta pentru ca aveam pistrui cand eram mica. Daca la inceput chiar nu imi placea, dupa am vazut ca era un film Pistruiatul si le multumeam celor care ma striga dupa porecla, ca ma considera o actrita si s-au potolit. La parinti nu am mers niciodata sa le spun, pe vremea mea se considera ca mergi cu para. Acum sunt convinsa ca fetita mea mi-ar spune absolut orice..avem o relatie deosebita
Ce carticele educative! Nu am mai vazut in asa format, dar m-ar tenta sa le parcurg. De luni incepem gradi’ si…na, socializari, chestii.
Cat despre porecle, un subiect bun! Sunt convinsa ca pe cei mai sensibili ii afecteaza poate nu intotdeauna pe moment si constient, dar pe viitor cu siguranta. Subconstientul nu doarme niciodata!
din pacate, in ziua de azi, am observat ca cei mici sunt din ce in ce mai rai. pe langa porecle, au darul de a-i provoca pe ceilalti si de a rade de ei daca le e teama de ceva. nu stiu ce sa zic, dar generatiile care vin din urma… nu cred ca sunt ok. imi e teama ca cei mari nu mai au chef sa educe copiii asa cum ar trebui! pentru ca de la parinti si de acasa pleaca totul
De cele mai multe, porecla vine din familie. Multi parinti gresesc si le dau porecle urate, copilul afectat va merge la scoala si va face la fel din razbunare.
Un articol interesant,din pacate in ziua de astazi unii fac acest lucru din rautate,aceasta moda intre ghilimele se mai poarta si cei mai sensibili sufera,asta e viata,si eu am suferit in copilarie dar in timp aceasta problema a disparut ,un lucru e cert,educatia conteaza mult.
Pentru mine a fost destul de greu atat in ciclul primar, cat si in cel gimnazial, ambele fiind perioade marcate de porecle. Ma inchisesem foarte mult in mine din cauza rautatilor de acest fel si, desi eram un copil cu note bune, ajunsesem sa urasc sa merg la scoala gandindu-ma ca urmeaza sa fiu strigata in anumite feluri. Ca urmare, nici in prezent nu stiu sa tratez cu zambet apelativele deplasate si sfarsesc prin a ma supara (chiar daca, la o privire mai atenta, realizez ca oamenii au vrut sa glumeasca cu mine, eu nu pot sa trec de chestia asta, de experienta avuta in copilarie pe acest segment).
O carte foarte potrivita pentru copii. Mai ales pentru cei care acum intra la scoala sau sunt in clasele primare si care apeleaza la porecle