Cititorii m-au întrebat

Cristina Dragomir blogger Caietul Cristinei

Azi încep o serie de articole despre mine. Am furat ideea de pe un blog din afară și am postat ieri pe pagina de Facebook o provocare pentru cititorii și urmăritorii care au anumite curiozități în ceea ce mă privește pe mine sau activitatea mea. Am strâns câteva întrebări de aseară până azi la prânz, iar acum e vremea să le răspund, într-un articol, după cum am promis. Iată și întrebările!

Cum l-ai cunoscut pe soțul tău?

Întrebare venită de la Mihaela de la Deweekend.ro.

L-am cunoscut pe domnul Dragomir acum 13 ani, când el avea doar 18 ani și eu eram cu 3 ani mai mare. Amândoi eram la început într-ale internetului. El a furat un ID de yahoo de la un vecin de calculator de la sala de internet și s-a băgat în seamă cu mine. Mi-a cerut numărul de telefon și nu i l-am dat. Mi l-a lăsat pe al lui, spunându-mi că el ajunge mai rar la internet cafe.

Într-o zi în care eram plictisită, l-am sunat. Am vorbit la telefon zi de zi mai bine de 3 luni. M-am îndrăgostit de un om, de o voce, nu de o față. Nu făcuserăm schimb de fotografii. Și în cazul lui a fost la fel, numai că eu nu aveam curaj să mă întâlnesc cu el față în față pentru că întotdeauna îmi fusese rușine cu mine, eu fiind mai grăsună (zic grăsună pentru că atunci nu aveam câte kilograme am acum). Totuși, am cedat. Pe 11 februarie 2006 ne-am întâlnit pentru prima dată. Restul… e poveste.

Care este filmul tău preferat?

Este un film pe care l-am văzut prima dată în liceu, în sala de audiovizual, la ora de latină – Gladiatorul. L-am văzut de peste 20 de ori de atunci până acum și de fiecare dată îl urmăresc cu același interes. De ce îmi place atâta? Îmi place foarte mult Russell Crowe, îmi place povestea, îmi place acțiunea, îmi plac costumele, decorurile. În afară de personajul negativ, nu e altceva care să nu-mi placă la fimul ăsta. De fiecare dată, la final, când Maximus rostește cuvintele Generalul care a devenit sclav. Sclavul care a devenit gladiator. Gladiatorul care a sfidat un împărat mă cuprinde aceeași emoție.

Ți-ai dorit să faci altceva decât faci acum? Care sunt dorințele nerealizate(încă) ale Cristinei?

Nu știu dacă mi-am dorit, dar am visat să fac altceva. Dacă îmi doream cu adevărat, poate aș fi făcut-o. Am terminat o facultate după care aș fi vrut să lucrez într-o instituție a statului în care să arăt oamenilor că statul îi poate trata și altfel. La 20 de ani chiar visam că aș putea vreodată să intru în politică și să contribui la o schimbare. În 2006 încă mai speram la asta, dar timid. În 2008, după mai multe interviuri rămase la stadiul de vă sunăm noi și acutizarea problemelor mele de anxietate, am renunțat să mai visez. Acum nu-mi mai doresc asta pentru că acum îmi doresc doar lucruri realizabile.

Cert este că nu mi-am dorit niciodată să fiu blogger. Nici nu știam ce e asta. Nici nu m-am considerat blogger mult timp. Eram doar un om care scria și o mai făcea și prost (asta spun acum, citindu-mi textele de atunci). Nu am dorințe nerealizate pentru că dorințele s-au schimbat după vârsta de 23 de ani. Până atunci îmi dorisem multe, fără să-mi dau seama că sănătatea este cea mai importantă. Când am simțit că lumea întreagă se prăbușește pentru că eu m-am izolat în casă de teama stărilor de rău, am înțeles că îmi căutasem fericirea în domeniul greșit.

Cum decurge o zi normală din viața ta?

La mine toate zilele sunt normale. În fiecare zi mă trezesc undeva în jur de ora 9 pentru că mă culc foarte târziu. În prima parte a zilei mă ocup de chestii casnice. Nu detaliez că știe toată lumea ce e de făcut într-o casă în care există și un câine tembel, în care se gătește aproape zilnic, etc. În jurul prânzului îmi iau o pauză pentru că trebuie să exist și online. Atunci postez pe Facebook și Instagram și îmi scriu un articol pe blog. Chestia asta îmi ia vreo 2 ore.

Când termin eu repriza de online de la prânz, se trezește nepoțica mea și nimeni nu poate sta în casă atunci când este ea afară. Cel puțin vreo 2 ore le stau/stăm (când vine și soțul meu de la muncă) pe afară cu ea. Urmează cina, spălat vase, văzut un serial sau un jurnal de știri împreună, plimbarea de seară a câinelui și apoi revin la treaba mea online: scris, editat fotografii, răspuns comentariilor de pe pagină și de pe blog, etc. Uite așa se face deja miezul nopții și atunci îmi iau o carte și mă pun în pat. Adorm în jur de 2-3 dimineața și a doua zi o iau de la capăt. Am o viață plictisitoare, știu.

De ce ai ales să faci ceea ce faci?

Eu nu am ales să fiu blogger, eu doar am încercat timid să fac ceva cu timpul meu liber și să îmi sprijin material familia. Până mi s-a urcat la cap și am devenit dependentă de scrisul pe blog. La început scriam doar dacă era o campanie din care puteam câștiga ceva. Apoi mi-am dat seama că nu mai puteam să stau departe de laptop, de blog, de online. Era confirmarea că mă duce capul să fac ceva, că nu mi-am luat diploma aia chiar pe ochi frumoși (chit că nu am ochi frumoși), că fac ceva bine și cu drag pentru prima dată în viață. Îmi place să cred că nu am ales eu, că Dumnezeu a ales pentru mine, că el mi-a arătat calea și eu doar am urmat-o.

Preferi marea sau muntele și de ce?

Prefer muntele de când mă știu, chit că prima dată l-am văzut la 25 de ani. Sună ciudat, nu? La mare am fost de două ori în adolescență și nu mi-a plăcut deloc. Oamenii zic că nu îmi place mie la mare că sunt grasă. Atunci nu eram grasă și nu mi-a plăcut. Mi se pare pierdere de vreme să stai pe plajă. Să mă bată soarele în cap pentru ce? Ca să fiu bronzată? Mai bine lasă. Eu mă plac și așa, mai nerumenită.

Să stau pe plajă să mă zgâiesc la oameni în chiloți și ei să de uite la mine? Să intru în apă să mă ia amețeala (asta pățesc din pricina valurilor, oricât de mici)? Nu există loc mai aglomerat decât plaja. Urăsc aglomerația, căldura, de-asta prefer muntele. Acolo e întotdeauna mai răcoare, mai liniște (depinde și unde te duci), ai o activitate (nu stai să te prăjești) și respiri aer curat.

Când bem o cafea la Iași?

Când ajung la Iași! Doar că nu știu când va fi asta. Nu merg des în vacanță, deși mi-aș dori să fie altfel. Sunt multe locuri din țară în care îmi doresc să ajung și Iași-ul se află printre ele, doar că nu știu când va veni ziua să-l bat la pas. Anul asta mai am programată o mică escapadă la mare (pentru soțul meu, nu pentru mine) și cam atâta că… nu ne lasă bugetul mai mult. Te anunț eu când e cazul să pui de cafea, promit!

Ce job ai? Cum te-ai apucat de blog și de unde îți vine inspirația?

Job nu am sau, mai bine zis, sunt casnico-blogger cu normă întreagă.

Am spus mai sus cum m-am apucat de blogging și de ce. A fost vorba de dorința de a arăta că n-am studiat ca să fiu casnică. Inspirația de unde vine? Vine din ceea ce fac, ceea ce văd, aud, miros, îmi aduc aminte. Vine de peste tot, când vrea ea sî vină. Alteori nu vine de niciunde. Cele mai bune idei sunt alea care-ți vin din senin, când nu te stresezi să le chemi. Treci pe lângă un om care-ți zâmbește și îți aduce aminte de bunica. Cumperi ceva care-ți place. Vezi ceva care te oripilează, asculți o știre care te enervează, urmărești jocul unui copil care se încântă.

Ce îți place ție cel mai mult să faci pentru a te simți fericită și liniștită?

Dacă m-ai fi întrebat asta acum 2 ani, ți-aș fi spus că cel mai mult îmi place să stau să mă uit la filme, dar niciodată singură, ci împreună cu soțul meu. Acum, deși pasiunea pentru filme, în special seriale, a rămas, mult mai mult mă liniștește cititul. In cursul saptămânii citesc doar noaptea, înainte să adorm. În weekend îmi rezerv mai mult timp pentru lectură și atunci mă simt și mai fericită. Fiecare carte pe care o închid mă învață ceva. Vacanța ideală pentru mine ar fi la mine la țară, în liniște absolută, la umbra nucului sub care am crescut jucându-mă pe preș, citind și respirând aer curat.

Cum încerci să te calmezi, atunci când ești nervoasă?

Întrebare lansată de Lămîița Petre de la Viatainculori.eu.

Ar fi dat bine să zic că fac exerciții de relaxare, că ascult muzică sau ies la plimbare, că desenez sau cos, nu? Nu fac niciunul din lucrurile astea. Eu nu sunt genul de om care face ce poate ca să se calmeze. Eu sunt ca o bombă. Odată activată, nu mai ai cum s-o oprești. Tot va exploda. Asta sunt eu. Prin urmare, eu nu încerc să mă calmez. Încerc doar să explodez fără a produce pagube prea mari.

Care sunt cele 3 lucruri care îți aduc zâmbetul pe buze îmtotdeauna ?

Am să mă rezum la 3, deși am mai multe motive de a zâmbi. Primul este nepoțica mea (una dintre ele, cea care stă în curte cu mine). Oricât ai fi de supărat, când o auzi sau o vezi, nu ai cum să nu zâmbești. Ea îmi aduce cele mai sincere bucurii. Al doilea este soțul meu. Sigur că avem și noi zile proaste, când mi se pune pateu din nimic și ne certăm, dar de obicei el este motivul meu de a zâmbi. Al treilea lucru, un desert bun.

Asta-s eu în răspunsuri sincere la prima serie de întrebări adresate de prietenii blogului. Mi-am propus să am un articol de genul acesta pe lună. Bineînțeles că el va exista doar dacă voi primi întrebări la postarea de pe Facebook care le cere. Dacă vreți să aflați ceva despre mine, vă aștept la începutul lunii viitoare pentru o nouă rundă de Cititorii au întrebat.

Nu am menționat alte nume în afara de numele celor două colege bloggerițe pentru că nu știu cum e cu protecția datelor, bănuiesc că nu am voie să le pun numele aici fără acordul lor. În schimb, aveți aici link spre postarea la care mi-au fost adresate aceste întrebări.

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 07/07/2018
    Răspunde

    Multumesc pentru raspuns Cristina!

    1. Multumesc si eu pentru intrebare.

  1. Răspunde

    Foarte tare ideea dar și articolul!
    Felicitări! Mi-a plăcut mult.

    1. Multumesc mult.

    • Filiz Mustafa
    • 07/07/2018
    Răspunde

    multumesc pentru raspuns , si mie imi place acest film

    1. Ma bucur ca avem ceva in comun.

    • Barbălată Mirela
    • 07/07/2018
    Răspunde

    Ce frumoase raspunsuri!!! <3 <3
    Multumesc! 🙂

    1. Nu le-am vrut frumoase, ci sincere. Multi ani m-am ascuns. Acum vreau sa ma dezvalui publicului asa cum sunt.

  2. Răspunde

    Foarte frumoasa aceasta rubrica. Imi aduc aminte ca in liceu am vorbit si eu cu un baiat din Oradea cateva luni fara sa ne vedem. Din pacate din cauza ca si eu eram complexata am reduzat sa ma intalnesc cu el atunci cand era in trecere prin orasul meu. Si nu numai ca am refuzat ci am „disparut” pur si simplu pentru ca nu stiam ce sa ii spun atunci cand avea sa ma intrebe de ce nu am vrut sa ne vedem. Nu stiu daca avea sa se lege apoi o relatie si care avea sa-mi fie soarta. Dar nu regret nimic din ce am in prezent. relatia cu sotul meu chiar e una construita in timp nu dragoste la prima vedere. Si cred ca e destul de solida. Sotul meu nu are timp de citit bloguri, asa ca pot sa il laud fara sa i se urce la cap. Am un sot minunat si un copilas adorabil. Si ii iubesc pe amandoi enorm.

    1. Sunteti o familie frumoasa! Dumnezeu alege pentru noi, sa stii.

  3. Răspunde

    Ce minunat ai raspuns, sincer si delicat! Mi se pare nemaipomenita ideea intrebari si raspunsuri, sa mai ne scrii !

    1. Daca va exista cerere, voi continua cu acest gen de articole.

    • Tatiana Sorina
    • 07/07/2018
    Răspunde

    Esti o draguta,imi placi.🤗Esti foarte sincera,un om cu suflet mare. Imi plac enorm oameni ca tine. Iti doresc tot binele din lume. 💐

    1. Ofer sinceritate pentru ca vreau sinceritate. E simplu, nu?

  4. Am citit cu mare drag articolul. Deși nu am vorbit prea mult imi pot sa seama ca esti o persoana tare sincera si sufletista. Din raspunsurile date am.mai aflat lucruri noi despre tine si imi place ideea aceasta de articol
    Promit că mă gândesc bine si revin si eu cu o intrebare pt următorul articol. Te pup cu drag!!

    1. Te astept, Cris. Vezi sa nu ma pui in dificultate!

  5. Asta a fost cel mai frumos si sincer articol pe care l-am citit in ultimul timp si sper sa pastrezi cat mai mult acest format. Eu nu am vazut postarea ta de facebook cu intrebarile ca m-as fi bagat si eu in seama. Imi pare rau ca nu ai ajuns intr-o institutie publica ca poate se schimba ceva in felul in care suntem tratati dar cred ca e la fel de important sa fi o voce in online, un om in care ceilalti au incredere, pentru ca si un blogger poate schimba ceva daca isi propune asta. In alta ordine de idei am o intrebare: Ai zburat vreodata cu avionul sau ti-ai dori? Eu sunt fascinata de avioane si de aia intreb. Stiu ca ai fost sa le vezi dar nu stiu daca ai zburat cu avionul.

    1. Multumesc. Esti o dulce. Nu m-as urca in avion nici daca mi-ai da in scris ca ramanem la sol. Am o frica teribila de ele. Si nici la aero show nu voi mai merge dupa ce am vazut weekend-ul trecut, un mig 21 prabusit la un astfel de eveniment, la doar 4 km de locul unde erau oamenii. Pilotul a murit carbonizat.

  6. Am citit pe nerasuflate articolul acesta…altfel. Mi-ar placea sa mai fie. Imi place franchetea si transparenta ta, ador umorul care transpare din anumite idei. Te auto-ironizezi pe alocuri, dar esti tare simpatica! Si te felicit pentru unde ai ajuns cu scrisul, sincer de tot.
    Cat despre ceea ce conteaza cel mai mult in viata: aceea este sanatatea si sa ai un umar alaturi, unul caruia sa ii pese de tine…omul cu care sa poti rade si sa te poti certa.

    1. Autoitonia m-a ajutat sa supravietuiesc, e parte din mine.

  7. Răspunde

    Ce dragut! Adica mi se pare un articol foarte interesant si sper sa continui sa mai faci genul asta de articole. Pe de o parte pentru ca asa aflam mai multe despre omul de dincolo de ecranul calculatorului si pe de alta pentru ca povestesti frumos 🙂

    1. Macar asa ma cunoasca lumea, daca pe la evenimente eu nu ies.

  8. Răspunde

    Ma bucur ca am avut ocazia sa te cunosc face to face :), candva imi era frica de tine :). Interesanta serie si abia sa citesc si alte articole.
    Pupici

    1. Alina, frica de mine? De ce? Pentru ca sunt mare? Mie imi e frica mereu cand ma intalnesc cu cineva sa nu ma priveasca cine-stie-cum… am complexele mele.

  9. Răspunde

    Felicitari, fain si sincer scris!
    Scuza ma că-ți dau un sfat: incearca sa te culci mai devreme: psihicul si somnul merg mana in mana.
    Eu iubesc marea…Nu trebuie sa te uiti la lumea de pe plaja deși poate fi o distractie. E de ajuns sa stai, sa te uiti la mare, sa dormi, sa citesti….La mare e atmosfera aia speciala, nu pot sa o explic. Muntele e altceva, tot fain, iar iarna la munte la zapada am exact senzatia pe care o am vara la mare.

    1. Nu te scuz, ca stiu si eu ca e grav sa pierd somnul ala 😛 . Nu pot dormi mai devreme pentru ca mare parte din activitatea mea pe blog o fac noaptea, cand e liniste in curte. Noi stam mai multi in curte si ziua e mereu galagie si nu pot face mai nimic.
      Referitor la mare, pe unde sa o privesc. Printre cracii altora?

  10. Răspunde

    Ce frumos si deschis ai raspuns la intrebarile primite. Mi-a placut sa aflu mai multe detalii despre tine ca si omul din spatele articolelor ce le scrii. Nu am vazut postarea pe pagina de fb, dar sper ca pt articolul viitor sa pot sa iti pun si eu o intrebare.

    1. Multumesc. te astept tura viitoare cu o intrebare.

  11. Multumesc pentru raspuns, eu ador marea, dar daca vii la Cluj iti promit ca te duc la munte!

    1. Din pacate, anul asta nu am mai ajuns la Cluj, asa cum imi propusesem. Poate ajungi tu la Bucuresti intre timp?

  12. Înțeleg că nici anul ăsta nu vă văd pe la Constanța! 🙂 Glumesc. Și eu prefer muntele. Interesantă serie de articole, presupun că acesta e doar începutul.

    1. Anul asta venim pe la mare 3 zile, Radu!

  13. imi place ideea asta! pot s-o preiau? 😀

  14. Răspunde

    Mi-a facut placere sa te cunosc si sa ne spui ceva mai multe depsre tine. Uneori este interesant sa cunosti si omul din spatele blogului. Mi-as dori ca odata si odata sa te pot intalni

  15. Răspunde

    Si eu sunt la fel cand sunt nervoasa, adica un fel de bomba :)) si incerc din rasputeri sa nu fac pagube in jurul meu (ceea ce nu-mi iese tot timpul, ca ajung sa mai sparg cate ceva ori chiar sa ranesc verbal oameni din jurul meu).

    Intr-o nota mai pozitiva a lucrurilor, mi s-a parut emotionant modul in care tu si domnul Dragomir v-ati cunoscut ♥, cat si faptul ca sunteti un cuplu grozav dupa atatia ani. Stiu ca faceti tot felul de chestii impreuna, ca am citit mereu cu drag postarile tale despre retapitarea canapelei si repararea televizorului de exemplu. Multi ani frumosi impreuna sa aveti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

128 shares