Sub aceeași stea – John Green

Sub aceeași stea - John Green

V-am zis că, din 2007 până în 2017, am lălăit-o grav cu lectura. Așa se explică de ce nu am citit până acum multe din cărțile faine apărute în această perioadă. Printre ele se numără și romanul lui John Green – Sub aceeași stea. Ca și în cazul Băiatului cu pijamale în dungi, nici de data asta nu aveam idee că romanul a fost și ecranizat. Atracția principală a fost coperta. Nu mai discutăm pentru a nu-știu-câta oară despre cât de superficială sunt. Numai că pe copertă am văzut doar ce-am vrut eu să văd. Am văzut iubire. Cred că m-am făcut că nu văd firele pentru oxigen…

Scurt rezumat Sub aceeași stea 

Este una din cărțile la care îmi este cel mai greu să fac un rezumat fără să spun totul. Dar am să încerc.

Hazel este o adolescentă de 17 ani. Este bolnavă; are cancer de tiroidă cu metastaze pulmonare. Luptă cu boala de mai mulți ani, acum urmează un tratament experimental, dar viața ei este departe de a fi normală, așa cum îi spun părinții ei că ar vrea să fie. În încercarea lor da o convinge că trebuie să iasă din casă, să-ți facă prieteni și să-și trăiască viața, mama ei o înscrie la un grup de sprijin.

La întâlnirile de la grupul de sprijin, Hazel își face noi prieteni. Unul dintre ei este Augustus, un tip de-o seamă cu  ea, venit acum la întâlniri pentru a-și susține prietenul. Augustus nu este nici el străin de cancer. În urmă cu un an fusese diagnosticat cu o formă de cancer osos, dar acum era curat. Curat, dar cu un picior în minus.

Între cei doi se leagă o prietenie frumoasă. Se asemănă în multe privințe, petrec tot mai mult timp împreună, își descoperă unul pasiunile celuilalt. Lui îi plac jocurile pe calculator și cărțile cu mai multă acțiune, iar ea are o fixație cu o carte pe care autorul (care devenise ca un Dumnezeu pentru ea) o lăsase oarecum în coadă de pește și nu mai scrisese niciodată o continuare pentru povestea pe care Hazel o știa aproape pe dinafară.

Uneori citeşti o carte şi cartea asta te umple de un zel evanghelic ciudat, iar tu devii convins că lumea zdruncinată nu-şi va reveni niciodată dacă nu o vor citi cu toţii şi nici până când toate fiinţele umane n-o vor face. Apoi există cărţi ca O durere supremă, despre care nu le poţi spune oamenilor, cărţi atât de deosebite şi rare şi care îţi aparţin, astfel încât să-ţi faci publică afecţiunea pare o trădare.

Hazel are nevoie de un final, are nevoie să știe cum s-a încheiat cartea aceea. Augustus pregătește totul ca ei să plece în Olanda, să-l caute pe autorul cărții O durere supremă și să o ajute pe Hazel să-și găsească liniștea. Călătoria lor va fi plină de surprize.

Vor da urma lui Van Houten, dar ar fi fost mai bine să n-o fi făcut-o. Cu toată dezamăgirea legată de autorul ei preferat, Hazel reușește să se bucure de câteva clipe foarte plăcute în compania lui Augustus. Dar, la întoarcere, vin niște vești rele și totul se schimbă din nou.

Părerea mea despre Sub aceeași stea

Nu mă așteptam la un asemenea subiect într-o carte pe care o crezusem de dragoste. Am fost tristă când am început s-o citesc. E normal să fii așa când ai ca personaje copiii bolnavi de cancer. Am păstrat o doză de tristețe pe tot parcursul cărții, dar n-aș considera-o neapărat o carte tristă sau deprimantă și asta datorită umorului de care dau dovadă Hazel și Augustus. Când coordonatorul grupului de sprijin le spune că sunt în inima lui Iisus, răspunsul vine foarte senin:

 Credeam că suntem în subsolul unei biserici, dar suntem întru totul în inima lui Iisus.

Pe unele site-uri, Sub aceeași stea este catalogată drept carte romantică. N-aș merge până acolo. Avem o poveste de dragoste, dar problemele nu prea lasă romantismul să iasă la iveală în multe pagini. În schimb, este o carte pe care aș pune-o undeva sus pe raftul cu Lecții de viață, dacă aș avea o librărie. Știu că e ficțiune, sau poate nu, dar avem al naibii de multe de învățat despre cum să ne trăim viața, cum să iubim și cum să ne bucurăm de banal. După ce citești despre cum e să cari tot timpul după tine o butelie de oxigen, să stai legat noaptea de un aparat care te ventilează, să te aștepți tot timpul la o recidivă, să îți încurajezi un prieten care trebuie să-și scoată ochii ca să supraviețuiască temutului cancer, nu mai e greu să te trezești când sună ceasul și nu mai e o tragedie că ai ratat un serial, pe bune.

Cancerul e dureros nu doar prin ceea ce face cu tine (Cancerul osos îţi ia uneori un membru pentru a te verifica. Apoi, dacă îi place de tine, îţi ia şi restul), ci prin durerea la care sunt supuși oamenii care te iubesc. De fapt, cele mai mari temeri ale personajelor noastre sunt teama de uitare, teama de a nu lăsa nimic în lume și teama de a-ți face părinții să sufere.

M-am dus la Grupul de Sprijin din acelaşi motiv pentru care acceptasem ca o soră medicală, absolventă cu diplomă a doar optsprezece luni de studiu, să mă otrăvească cu chimicale botezate cu nume exotice: voisem să-mi fac părinţii fericiţi. Nu există pe lume decât un singur lucru mai nasol decât a fi bolnav de cancer la şaisprezece ani, şi anume să fii părintele unui copil bolnav de cancer […] Sunt o grenadă, am repetat. Vreau doar să stau departe de oameni şi să citesc cărţi, şi să mă gândesc, şi să fiu cu voi, fiindcă nu pot să fac nimic să nu vă rănesc; voi sunteţi prea implicaţi.

Niciodată teama de moarte. 

Va veni o vreme, am spus, când vom fi cu toţii morţi. Cu toţii. Va veni o vreme când nu vor mai fi oameni rămaşi care să-şi aducă aminte că ar fi existat vreunul şi că specia noastră ar fi făcut vreodată ceva. Nu va mai fi rămas niciunul să-şi amintească de Aristotel sau de Cleopatra, darămite de tine. […] Şi dacă inevitabilitatea uitării omeneşti te îngrijorează, eu te încurajez s-o ignori. Dumnezeu e martor că aşa fac toţi ceilalți.

Ne plângem zilnic din nimicuri. Nu ne gândim niciodată la cei de lângă noi. Uite câtă putere la niște copiii care nu se plâng că nu vor mai fi mâine, ci își înghit lacrimile, își iau soarta în piept, conștienți că dreptul la viață le-a fost luat, luptă și zâmbesc pentru cei pe care-i iubesc.

Îţi încleştezi dinţii. Te uiţi în sus. Îţi spui că, dacă ei te văd plângând, asta le va face rău, iar tu nu vei fi nimic altceva decât o tristeţe în vieţile lor şi un trebuie să devii doar o tristeţe, aşa încât nu vei plânge şi îţi vei spune în sinea ta toate astea, în timp ce vei privi tavanul, apoi vei înghiţi, cu toate că faringele tău refuză să se închidă şi te vei uita la persoana care te iubeşte şi îi vei zâmbi.

Și în relația cu Augustus, Hazel face un pas în față și doi înapoi, la început, tot din dorința de a-l proteja, de a nu-l face să sufere (din nou) când ea nu va mai fi lângă el. Până la urmă cedează dorinței inimii și, pentru o scurtă perioadă, par un cuplu aproape normal. Apoi vine vestea. Și viața iar îți arată cât de nedreaptă și imprevizibilă este.

Răscolitoare, plină de înțelepciune, cu o notă optimistă și cu valoare motivațională enormă, Sub aceeași stea e genul de carte pe care  n-o să-ți pară rău că ai citit-o. Ai să mă ierți, sper eu, pentru că am umplut articolul dedicat ei cu citate. Sunt doar doze mici din poveste. Totuși, citatul meu preferat l-am păstrat pentru final:

 Eroii adevăraţi nu sunt oamenii care fac tot felul de lucruri; adevăraţii eroi sunt oamenii care REMARCĂ lucrurile, dându-le atenţie.

Etichete:
Previous Post Next Post

Comments

    • Popa Oana-Gabriela
    • 04/02/2018
    Răspunde

    Frumoasa carte, chiar merita citita. Poate voi avea ocazia sa o citesc. 💋😍

    1. M-as bucura sa o faci.

  1. Ma impresionat atât de mult ce ai scris că voi citi sigur aceasta carte.

    1. Si sunt multe lucruri pe care nu le-am putut spune inca.

    • Roman Nicoleta
    • 04/02/2018
    Răspunde

    Frumoasă recenzie 💗 mă bucur că te a plăcut!

    1. Sunt putine cartile despre care as putea spune ca nu mi-au placut.

  2. Stiam de carte si ca a fost excranizata. Insa nu am citit nici carte si nu am vazut nici filmul. Mi se pare o carte cu emotii puternice, durere dar si iubire pura. Cand ma gandesc la cancer mi se ridica parul pe maini.. Dar imi doresc sa citesc aceasta carte sau cel putin sa vad filmul.

    1. Nu cred ca m-ar mai tenta filmul dupa ce am citit cartea.

  3. Cata tristete am putut citi in citatele extrase de tine… Cred ca nu e o carte usoara.
    Acum am gasit povestea si in varianta ecranizata.
    Cartea nu e de ratat oricum, cu toate ca iti trebuie o anumita stare s-o parcurgi pana la capat. Cred.

    1. te rascoleste, dar nu te ingroapa. asa as putea s-o rezum.

  4. Răspunde

    Sa stii ca este putin trist faptul ca vorbim de niste copii bolnavi care vorbesc cu atata usurinte de moarte. Este o carte placuta si cu un subiect usor diferit fata de ce am mai citit eu

    1. EU iti zic sincer ca, daca as fi stiut despre ce e, n-as fi luat-o. Dar nu pot spune ca imi pare rau ca am citit-o.

    • ghelbere elena
    • 05/02/2018
    Răspunde

    M-am intristat citind recenzia iar daca as citi cartea cred ca as plange.

    1. N-am plans, dar m-a rascolit suficient.

  5. Răspunde

    Si eu am vazut filmul destul de recent, dar cartea nu am citit-o inca. Intru acum sa vad ce pret are si o iau.

    1. Lectura placuta, Miha!

  6. Răspunde

    Am citit cartea asta si imi amintesc ca e a doua carte la care mi-au dat lacrimile. Nu stiu daca de vina e si faptul ca am avut doua cazuri de cancer in familie, insa pentru mine povestea a fost extrem de sensibila si scrisa atat de frumos. A fost prima carte din categoria young adult pe care am citit-o dupa multi multi ani in care nu mai facusem asta, realizand astfel ca aceasta categorie de lecturi inca ascunde romane frumoase.

    1. Imi pare rau ca ai avut astfel de experiente. E.. boala care nu stii niciodata unde loveste. Sa stii ca si eu sunt destul de reticenta la colectiile young-adult, dar uite ca unele merita.

    • Barbalata Mirela
    • 05/02/2018
    Răspunde

    Nu am citit cartea si nu am vazut filmul. Evit sa ma uit la ecranizare pentru ca tot sper sa imi iau cartea 🙂

    1. Daca as fi avut-o in format tiparit, cu drag ti-as fi imprumutat-o.

  7. Răspunde

    O carte foarte frumoasa. Si trista deopotriva, dar frumoasa. Am chiar o amintire amuzanta legata de ea. Acum cativa ani tocmai ce imi luasem varianta in engleza si le spusesem celor 2 prietene ale mele care erau cu mine in momentul acela despre ce urmeaza sa citesc, arandu-le coperta. Prea entuziasmata, una dintre fete o turuie fara sa isi dea seama „Ah stiu cartea, la final…” Si uite asa s-a naruit jumatate din entuziasmul meu, afland ce se intampla la final. Am citit cartea si am trait pe deplin toate emotiile dintre randuri, desi recunosc ca initial entuziasmul mi-a fost putin stirbit de faptul ca stiam cum se va termina povestea. Dar totusi traiam alaturi de personaje si ma bucuram de fiecare pagina citit. Mi-a ramas in minte replica lui, „I fear oblivion”. Merita citita 🙂

    1. Nu mi s-a intamplat pana acum sa citesc o carte stiind cum se termina, exceptie cartile pe care le-am recitit, dar banuiesc ca e aiurea. Important e ca asta nu te-a impiedicat sa o citesti.

  8. Răspunde

    Am tot auzit de cartea asta dar ca si tine, pana acum am fost superficiala in a o judeca. M-am luat dupa coperta si am crezut ca e ceva siropos. Sincera sa fiu nu stiu daca as avea acum puterea sa o citesc. Mi se pare prea trist si prea dur subiectul. Bine ar fi sa nu existe asa drame nici in realitate.

    1. asta e dureros, nu povestea unor personaj, ci faptul ca asta e realitatea pe care o traim.

  9. Răspunde

    Cartea pare frumoasa si interesanta insa nu si pentru mine, eu sunt mai mult pe genul fantasy 🙂

    1. Nu ma bag peste gusturile oamenilor.

  10. Răspunde

    Mie mi s-a parut puerilă. E la raionul de adolescenți la noi la biblioteca si intr-adevar mi s-a parut un sirop pentru adolescenți.

  11. Am tot văzut-o prin librării și nu eram hotarata dacă să o cumpăr, știu că este și film. Mi-a plăcut recenzia ta, mă gândesc să o pun și pe lista.

    1. Tu tii mai bine, daca ti se potriveste sau nu.

  12. offf, cristina, nu si tu! mie nu mi-a placut deloc, mi s-a parut plina de clisee si destul de simpluta…

    1. Nu zic ca nu sunt clisee, dar mi-a placut. Adica nici macar nu am primit-o cadou de la vreo editura ca sa zica cineva ca mi-a placut fortat 😀
      Urmeaza zilele astea si niste carti care m-au dezamagit.

    • Nicolae Claudia
    • 11/02/2018
    Răspunde

    E un subiect trist.. dar in acelasi timp pare interesanta cartea. Multumim pt recenzie

    1. Multumesc si eu pentru vizita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

73 shares