Să trimit de acum încolo coletele în plicuri antișoc? Voi ce mă sfătuiți?

colete în cutii sau plicuri antișoc

Am destul de des colete de expediat prin Poșta Română și vă spun sincer că cea mai enervantă treabă din lume, din punctul meu de vedere, este să ambalezi aceste produse ca să fie pe placul angajatelor de la Poștă. Pentru cine nu nu știe, produsele trebuie puse în cutie de carton în așa fel încât să nu danseze prin cutie, să nu zdrăngăne. Apoi cutia trebuie închisă bine, îmbrăcată în coală albă și aproape laminată în bandă adezivă transparentă. Nu-s departe de tipa din poză, să știți! Nu mai zic de cât timp îți ia toată operațiunea asta și câtă debandadă faci prin casă, dar e și costisitoare pentru că, dincolo de taxa de expediție, cumperi cutii, cumperi coală, bandă adezivă și folie de protecție cu bule. De-asta mă gândesc tot mai serios să trec pe varianta unor plicuri antișoc și eram curioasă care este părerea voastră despre asta.

De ce aș alege să expediez produsele în plicuri antișoc?

Prima dată când am primit eu un colet într-un astfel de plic, acum câțiva ani, mi s-a părut o super invenție. Cred că era un plic personalizat cu datele firmei de curierat, nu mai sunt sigură, dar mi-a plăcut mult cum arăta, mult mai profi decât o pungă simplă. Țin minte că am și păstrat plicul ăla cu intenție clară de a-l refolosi. Ca să vă dați seama cât de tare m-a impresionat. Mi se pare că avantajele utilizării unui astfel de plic pentru ambalarea produselor de expediat sunt multiple.

Costuri mai mici

Tot timpul vreau să ies mai ieftin și un plic de genul ăsta m-ar ajuta în acest sens. La oficiu știu că e mai scump un plic antișoc, dar eu ma uitam la prețurile de aici. Cu banii pe care îi dau pe 2 cutii de carton, 2 coli mari albe, metri de bandă adezivă și de folie protectoare, aș cumpăra vreo 4 plicuri, deci 4 colete în loc de două. Sau mă înșel?

Ambalare rapidă și ușoară

Timpul meu este chiar mai prețios decât banii și aș economisi minute bune punând produsele de expediat (în special premiile) în plic, în loc să fac lucru manual 10 minute la un colet ambalat în cutie. Practic tot ce ai de făcut este să pui în plic ce vrei să trimiți, să lipești plicul și să scrii adresa pe plic. Apropo de asta, mi se pare mult mai ok să cumpăr o rolă de etichete autoadezive pentru adrese, cum am văzut pe acest site. O rolă mi-ar ajunge un an sigur și e mai profi așa.

Poți pune aproape orice în ele

Zic aproape orice când mă gândesc la lucrurile pe care le trimit eu de obicei. Sigur că nu poți expedia un laptop într-un astfel de plic, dar există plicuri de diferite dimensiuni, de la cele foarte mici, pentru mostre, la cele mari în care poți ambala un produs vestimentar voluminos, precum un hanorac.

Protecție perfectă

Un lucru vă spun sigur, că nu mi-aș dori să fiu colet și să apuc pe mâna vreunui angajat de la Poștă. Acolo nu există noțiunea de fragil. Am nimerit de câteva ori la coadă la ghișeu la ora la care venea mașina să ridice coletele. Nu se ține cont că se pune un colet uriaș peste unul minuscul și pachetele sunt aruncate fără măcar a privi în direcția în care sunt trimise.

Perna de aer din interiorul acestor plicuri antișoc chiar poate proteja pachetul de multe „accidente” de care Poșta Română nu răspunde, de șocurile acestea din timpul manevrării lor. În plus, faptul că are stratul exterior din hârtie cerată face ca plicul antișoc să protejeze și de umezeală.

Astea sunt motivele pentru care mă gândeam eu să trec la expedierea coletelor ambalate în astfel de plicuri. Pe de altă parte, nu știu cum ar ajunge la destinatar un șampon sau o apă micelară ambalate în acest mod. Sigur că aș lipi scotch pe capac, dar nu știu dacă și cum ar rezista. A trimis cineva până acum astfel de produse în plic antișoc și-mi poate spune dacă merge sau nu să fac asta?

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Popa Oana-Gabriela
    • 22/09/2017
    Reply

    Mi se pare interesanta metoda eficienta. Nu am auzit până acum de plicuri antișoc.

    1. Sigur ai primit colete in ele, dar nu stiai ca se numesc asa.

    • Ciofu Monika
    • 22/09/2017
    Reply

    E mai sigur sa folosești aceste plicuri antișoc! Și mie îmi plac

    1. Mult mai simplu. Multumesc pentru opinie.

  1. Reply

    Și eu mă gândeam de ceva vreme sa-mi fac provizii serioase cu aceste plicuri 😎😎😎 Cred a voi trece la acțiune

    1. eu prima data vazusem pretul de la Posta si ma speriasem. Acum mi-am revenit.

    • Naty Mihaela
    • 22/09/2017
    Reply

    Este prima oara cand aud dar este o metoda foarte buna de expediere si nu atat de costisitoare

    1. Sper sa ajunga intregi produsele cosmetice.

  2. Reply

    Da, sunt foarte utile aceste plicuri dar ar fi şi mai util daca poşta sau orice firma de coletărie ar avea mai multă grijă de ceea ce transportă. Degeaba aşezi cum spune regula daca coletele sunt aruncate ca niste gunoaie atunci cand se manevreaza în depozite. Spun din surse sigure…..

    1. sa vezi cum isi aranjeaza curierii coletele in duba punand o frana…

  3. Reply

    Sa stii ca noi am folosit etichete autoadezive intr-o perioada. Nu mai stiu ce program gasisem pentru imprimanta ca sa scoatem pe etichete datele de contact ale firmei. Era foarte simplu si rapid.

    1. le scriu de mana, nu e problema, ca nu trimit zilnic pachete.

    • Ion Paula
    • 22/09/2017
    Reply

    Postarita mea nu e asa pretentioasa. Eu pun in cutie, sigiliez bine si trantesc adresa pe cutie direct. Niciodata nu mi-a spus nimic de cum sunt coletele ambalate. 😂😂😂 Bineinteles, pun folie cu bule in cutie.
    Acum netinand cont de aceste aspecte si eu tind sa aleg plicurile. Mai practice si mai comode.

    1. tu ai noroc. Noi am dus odata o cutie din aia maro, fara coala pe ea, si ne-a refuzat-o.

    • Valeria Chertes
    • 22/09/2017
    Reply

    Nu este o idee rea cu aceste plicuri.

    1. Sper sa nu fie.

  4. Reply

    exista plicuri destul de mari incat sa intre destule chestii in ele. Eu am renuntat la ambalatul cutiilor din aceleasi motive… cost ridicat si mult deranj

    1. deci si tu le folosesti? Ma bucur sa aflu ca le consideri ok, imi dai curaj 😀

    • ghelbere elena
    • 23/09/2017
    Reply

    Este mult mai bine; costuri mici si iti ramane timp si faci si altceva.

    1. Nu-ti mai zic ca nu suport zgomotul scotch-ului…

  5. Reply

    Da, chiar! M-am uitat si eu la preturi, de curiozitate si chiar nu costa asa de mult. Mi se pare si mai elegant de trimis asa in plic antisoc. Buna idee!

    1. Ma bucur ca iti place.

  6. Reply

    Cand nu trimiti ceva voluminos, da, poti ambala in plicuri antisoc. Imi si place ideea.
    Oricum, multe fite exista in politica Posta Romana. Ah, am patit si eu sa-mi refuze coletul pe motiv ca nu era impachetat in foaie alba. Mai nou aflu ca e buna si asta maro, dar atat. Sa nu fie alte culori ca mergi inapoi acasa cu el. Sau la librarie dupa hartie cum le place lor.

    1. lasa ca am vazut si colete imbracate in saci negri de plastic si alora le-au primit. Numai eu am parte de ciufute.

  7. Reply

    Folosesc des astfel de plicuri, din păcate ești limitat la dimensiune.

    1. norocul meu e ca nu trimit niciodata chestii voluminoase.

  8. Reply

    Asa minune mi s-a parut cand am descoperit si eu ca se pot pune in plicuri si ca nu costă mai scump. Ca si in Franta de la o vreme trebuie invelite in scotch daca nu-i cutia lor( deşi nici aia nu cred că-i mai scumpă).

    1. Eu inteleg sa acoperi de exemplu daca trimiti un colet intr-o cutie cu insemnele unui magazin, dar daca ai cutie curata, maro, noua, la ce le trebuie coala alba, ca tot ajung negre la detinatie?

      1. Reply

        La noi poti sa o invelesti in scotch maro lat, nu contează culoarea. Ca in transparent ingust cred ca innebunesti pina il invelesti. Inainte nu era asa, dar cica au avut probleme cu colete care s-au desfacut. Cind mi-au propus o pungă, mi s-a parut magic 🙂

        1. lat folosesc si eu, dar transparent. Sa vezi cand ai de facut cate 6 colete…

  9. Reply

    Le folosesc de-o vreme si nu m-au dezamagit deloc. Le recomand.

    1. Multumesc pentru feedback, Roxana.

  10. Reply

    Sa știi că-și eu apreciez acele plicuri anti șoc! In felul asta sunt convinsă ca ajunge coletul la destinație fără probleme!
    Am văzut și eu plicurile de pe site. Merita sa investești intr-un astfel de plic chiar dacă este puțin mai scump

    1. dar daca iei pachet mare, de 50, chiar mi se pare ca economisesti destul de mult.

  11. Reply

    Mi se pare super bune. Noi la birou folosim aceste plicuri si suntem multumiti de ele. Niciodata nu au fost probleme, nici la noi, nici la clienti.

    1. Super atunci, am si mai mare incredere, daca le folositi si in firme.

  12. Reply

    Recunosc că și eu mă chinui cu împachetatul! De multe ori, sper ca la concursurile organizate, câștigătorul să fie din orașul meu 😛

    1. La mine si daca sunt din Bucuresti tot prin posta trimit ca majoritatea prefera metoda asta.

  13. Reply

    Sunt foarte practice si sigure. Eu la fostul job numai in astfel de plicuri trimiteam pachete. Bine, pachetele mai mici, ca daca erau multe produse, le puneam in cutii. Chiar si documente trimiteam in ele pentru ca aveam certitudinea ca vor ajunge intacte. Nu o data am primit factuuri si contracte in plicuri normale dar distruse de umezeala.

    1. La ce e la posta, nici nu e de mirare. N-or fi toate asa, dar la mine la oficiu sunt niste angajate care zici ca au fost luate de pe tarla, asa vorbesc si se comporta.

    • barbalata mirela
    • 24/09/2017
    Reply

    Daca coletul este mic merge folosit un astfel de plic. Nu ai ce face cand coletul este mare si atunci cutia de carton este baza. La mine postarita nu este asa de pretentioasa. M-a rugat sa pun o bucata de hartie alba ca sa poata pune stampila si sa scrie o serie.

    1. La București e pretenții multe…

    • Angelica Popa
    • 24/09/2017
    Reply

    Nu știam că există astfel de plicuri. Cred că este o idee foarte bună.

    • Tatiana Sorina
    • 24/09/2017
    Reply

    Nu stiam de asemenea plicuri dar cred ca sunt perfecte,ar fi bune si colete antisoc. Nu demult am vazut niste curieri ce isi transferau coletele. Unul dintre ei le arunca pe jos,da le trantea frate de parca erau bolovani. Imi venea sa tip la el,nu se gandea ca poate e un telefon,un laptop sau altceva fragil in pachete. Doamne fereste ce oameni nebuni.

    1. Putini sunt cei carora le pasa de ce este in cutii. De-aia e bine sa controlam orice colet…

  14. Reply

    Plicurile sunt mult mai sigure decat cutiile de carton pe care le trantesc cei de la posta cu naduf.

    1. Se razbuna pe ele si pe noi ca nu au salariul cat vor…

  15. Reply

    plicuri si eu. Nu am luat din astea, antishoc, ia sa caut!!

    1. Si au ajuns chestiile trimise intregi in plicuri simple de hartie? unde? in ce tara?

  16. Reply

    eu zic ca merg si produsele gen sampon cu scotch pe capac. adevarul e ca la posta e jale… eu n-am avut probleme cu coletele, dar nu se stie niciodata

    1. luna asta am sa trimit primele colete in forma asta. Sa vedem!

  17. Reply

    De cativa ani eu numai plicuri antisoc folosesc cand trimit diverse. Au ajuns in siguranta dischete, cd-uri, bijuterii, cosmetice, carti. Chiar internationala, adica drum lung, nu gluma. Plic normal folosesc doar pt banala scrisoare sau acte, in rest traiasca bulele.

    1. Si eu am primit multe comenzi de pe ebay ambalate la fel si alea sigur au facut drum lung, deci rezista.

    • nicolae claudia
    • 28/09/2017
    Reply

    chiar o metoda de a expedia ceva foarte eficienta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

88 shares