Nu știu alții cum sunt dar eu, când mă gândesc la copilărie, la ce-am trăit pe atunci, colțurile gurii prind a se sălta, desenând cel mai sincer zâmbet de care sunt capabilă. Mă gândesc la jocurile copilăriei, la clătitele aruncate pe podea, în vremea în care eu și vărul meu începuserăm deja să ne pregătim pentru MasterChef și la minunatele desene animate ale acelor vremuri.
Eu și Varu’ eram ca frații, adică ne pocneam mai toată ziua. Nu ne suportam unul pe altul, dar nici nu rezistam departe unul de altul. Ne despărțeau ca să ne potolească, după ce unul din noi începea să urle că celalalt i-a furat vreo jucărie sau i-a băgat vreun deget în ochi. În secunda doi ne jeleam, fiecare în colțul lui, de cât de răi sunt oamenii mari de ne despart. Singurele momente în care noi eram împreună și era liniște în casă, erau cele în care dormeam sau ne uitam la filme de animație pe DVD.
Aveam doua animații preferate: Albă ca Zăpada și cei 7 pitici și Cenușăreasa. Pe amândouă ajunseserăm să le știm pe dinafară. Când ne jeleam, o imitam pe Albă ca Zăpada, cum suspina rătăcită prin pădure. Când ne puneau să dormim, imitam sforăitul Morocănosului. Când ni se cerea să dăm un pup, întindeam boticurile precum Mutulică. Singurul nostru regret e că nu am reușit niciodată să dăm din urechi ca el. Cântecul piticilor, de dus și întors de la muncă, ăla care în Engleză este „Heigh-Ho” și în română e Hai-Ho, ne însoțea pretutindeni.
Când și când, dădeam adevărate reprezentanții gratuite prin casă, imitându-l pe Gus-Gus, înfășurat în jurul cheii și gata să atace pisica ce vroia să îl deposedeze de ea. Râdeam de fiecare dată cu gura până la urechi, văzând-o pe „șoricica” croitoreasă, băgându-și mana până la cot prin urechile acului de cusut, sau pe Lucifer așteptând calm și zeflemitor atacul lumânării așezate pe mosor sau al șoriceilor înarmați cu furculițe.
Mai târziu am descoperit și alte animații de la Empire Film. I-am iubit la fel de mult și pe Stuart Little și pe Ștrumpfii nebunatici. Ne-am identificat adesea cu ei și ne-au făcut copilăria fericită. Azi încă îi mai iubim și rânjim cu gura până la urechi când ii vedem. Nu vrem să știm cum ar fi fost copilăria fără aceste desene animate.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2016.
Când suntem copii vrem sa ajungem mari,când suntem adulti vrem iar in copilărie.De „Mihaela”de „Tom si Jerry”,de „Sandybell”isi mai aduce aminte cineva?Frumoasa ne-a fost copilăria si ne e cam dor de ea…
Desenele animate erau o minune pentru noi.Imi aduc aminte cum strigau parintii la ora 7 ….deseneeeeee si fugeam toti in casa,nici nu miscam.Sincer… si acum imi plac! :))
Desenele animate ale copilariei noastre erau minunate si sunt si acum, dar copii de acum prefera desene animate cu roboti, cu arme, cu strategii.
Adevarat,erau frumoase,(Tom si Jerry,Pic si Poc,Mihaela,Ciocanitoarea Woody,etc ) superbe desene,au fost,sunt si raman bucuria copilariei noastre.
Frumoase desene aveam in copilarie Mihaela,Tom si gerry frumoase
Eu am revazut Sandybell 😀 erau mai frumoase desenele inainte… spuneau o poveste
pe cand eram copii erau decat cateva desene animate ,fara vilente ,fara arme,acum unele nu se pot numi desene animate iti este teama sa lasi copilul sa se uite ca cine stie ce idee ii vine,eu imi aduc aminte de unul singur ,era cu un lup si un iepuras ,dar numele nu mai stiu
Întotdeauna vremea copilăriei ne-o amintim cu mare bucurie. Ce năzbâtii făceam, cum ne adunam copii de pe toata strada ca să ne uităm la desene animate, şi câte şi mai câte.
Frumoase timpuri!
Live Action faceam si noi ( bine pe atunci nu ii spuneam asa). Cred ca momentul culminant l-am „atins” cu Testoasele Ninja.. Ieseam in spatele blocului si ne transformam instantaneu… Am avut si ajutor – exact in perioada aia se sapasera niste transee si decor aveam. De costume speciale nu era nevoie. Exista imaginatia :D.
De la Disney primul desen care imi vine in minte este Bambi [ bucatit-bucatit si alb negru] 🙂
Eeee… vezi ? Nu ai prins pe Miaunel si Balanel, pe Lolek si Bolek, pe Mihaela :)) 10 minute in fiecare seara de la 19,20 pana la 19,30 ca incepea telejurnalul apoi. Dumineca….. ce sa zic , la ora la care incepeau desenele animate la pranz, trebuia sa fiu mancata si la pat. Deci, vezi cat sunt de veche
Copilaria cea minunata acum o traiesc prin fiul meu
Eu cu „Tom &Jerry” sunt, nu ma satur de ei nici acum :)))
Cristina, m-ai lovit la punctul sensibil. Cand îmi aduc aminte de copilarie mă trec lacrimile. Pentru mine a fost o perioada… nu am cuvinte sa va descriu. Super!!! Mai ales vacantele petrecute la bunici, iar la desene mă uit impreuna cu fiul meu.
Eu ma uit si acum la desene. Si imi amintesc cu nostaslgie de copilarie si de desenele animate de atunci.
Imi amintesc cu drag de frumosii ani ai copilariei,la orele cand se difuzau desenele anmate nu mai ramanea nici un copil in fata blocului…
Iubesc desenele animate artistice. Te scot din lumea ta reala atunci cand le vizionezi. Pixar si Disney fac in continuare desene reusite.
Ce vremuri… Tin minte ca atunci cand nu era inca televiziunea prin cablu, dadea pe TVR1 desene animate pe la 15.30. Niciun copil nu vedeai afara la acea ora, toti stateam in fata televizorului 🙂
frumoase si desenele si amintirile copilariei.bv
Erau frumoase desenele animate de odinioara. Si mie mi-au placut mult filmele de lung metraj de la Disney si imi plac si acum.
La fel de mult imi placeau si Strumpfii. Nu mai stiu pe ce post era difuzat serialul cu piticii albastrii. Vai ce imi mai placeau. Si acum ii ador. Am vazut toate seriile aparute. 😀
Desene mai frumoase in ziua de azi se dau pe Disney Junior. Dar si acolo sunt unele mai uratele, iar cele frumoase sunt difuzate atat de des incat le stiu pe de rost.
Prefer totusi un DVD ca atunci stiu ca ma uit cand vreau la ce vreau, pun pauza cand vreau, iar daca adorm nu am pierdut nimic deoarece pot relua :))
Strumpfii cred ca tot pe TVR1 erau. Nu cred ca prindeam noi alte posturi cand eram tinere, acum 10000 de ani.
Cand eram mica, inainte de Revolutie, am prins desenele cu Mihaela, Balanel si Miaunel.
In anii de dupa Revolutie, am fost pasionata de Sailor Moon, Sandy Bell etc
Dintre desenele Disney, cele mai dragi au fost cele cu Tom si Jerry.
Sandy Bell mi-au placut si mie foarte mult. Nu mai sunt in tema ce se mai difuzeaza azi pe posturile pentru copii, dar stiu ca acum cativa ani rara dadeai peste vreun desen la care sa te uiti cu placere.