Iepurașul de Paște există

cos cu oua incondeiate de Paste

Până acum, la mine nu a venit niciodată Iepurașul de Paște. Nici nu credeam în el. Anul ăsta, am pățit-o! Chiar a venit. Nu mă așteptam la așa ceva însă, una dintre cititoarele blogului, o doamnă pe care nu am avut niciodată plăcerea de a o cunoaște personal, a hotărât să joace rolul iepurașului și mi-a trimis un cadou superb de Paști. Cu excepția premiilor câștigate, eu nu îmi amintesc să mai fi primit vreodată vreun cadou, cât de mic, din partea unei persoane pe care nu am cunoscut-o niciodată. Doamna Hacman Mariana mi-a confirmat încă o dată ce suflet minunat are. Știam asta din zecile de comentarii lăsate de dânsa pe blog și din cele câteva cuvinte pe care le-am schimbat cu eaoua incondeiate Paste când câștigase niște mici premii pe blog. Dar, de la asta și până la a mă aștepta eu la un cadou din partea ei, era cale lungă. Eu sunt obișnuită sa ofer, rar să primesc. Am primit acest colet de la doamna Mariana. Nu felicutare de pastene așteptam nici eu nici soțul meu la așa surpriză. Inițial, am crezut că s-a întors vreun colet neridicat și, când colo, ne-am trezit cu minunatele de  daruri pe care le puteți admira în poze. Mai aveam un singur ou încondeiat pe care l-am primit de la soțul meu acum vreo trei ani. Am primit acum trei oua încondeiate atât de frumos, aducând cu ele ceva din savoarea și tradiția Bucovinei, o lumânare cu miros de bucurie, un coșuleț din nuiele frumos îmbrăcat într-o plasă roșie, un iepuraș poznaș care să păzească ouăle și o felicitare, toate împachetate cu grijă și cu dragoste. Nici nu mai țin minte de când nu mai primisem o felicitare scrisă de mână, o felicitare în care să simt că cineva și-a pus o parte din suflet. Mă bucur de ele așa cum se bucură un copil care tocmai a primit jucăria pe care nu sperase că o va avea vreodată. N-am vrut să mă laud cu ce am primit neapărat. Am vrut să vă spun că Iepurașul există, chiar dacă nu credeți în el. Poate că încă nu ați întâlnit oamenii care să aibă un suflet atât de mare să încapă și un Iepuraș de Paște în el, dar îi veți întâlni într-o zi! Mulțumesc Mariana. Încă o dovadă ca blogul că te ajută să cunoști oameni minunați!

Etichete: , ,
Previous Post Next Post

Comments

    • nastasiu geanina
    • 16/04/2015
    Răspunde

    Cum sa nu-ti atinga sufletul asa un gest? Dar doar un suflet curat si bun poate aprecia cum se cuvine un gest venit din inima!

  1. Răspunde

    Oamenii frumosi exista de acest lucru m-am convins si eu tot prin intermediul blogului.Un gest deosebit.

    • Hacman Mariana
    • 16/04/2015
    Răspunde

    Si eu iti multumesc Cris!Chiar daca nu am avut ocazia sa ne cunoastem personal inca din primele vorbe schimbate am simtit ceva special…ca si cum te-as cunoaste de-o viata…trecand si printr-o perioada destul de dificila…avand o problema de sanatate,pot spune cu mana pe inima ca mi-ai fost alaturi,m-ai sprijinit,mi-ai transmis o stare de bine ce m-a ajutat sa trec cu bine peste acele momente..sufletul tau are o mare valoare,valoare ce nu poate fi descrisa in cuvinte!Sunt mandra ca te cunosc..Dorinta iepurasului a fost sa ajunga la voi acest mic dar…sa va amintiti cu drag de aceasta sarbatoare.. si nu in ultimul rand, iepurasul mi-a soptit ca meritati mult mai mult!Dumnezeu sa va de-a multa sanatate si s-aveti parte numai de bucurii si impliniri!

      • coman ramona
      • 17/04/2015
      Răspunde

      felicitari d-na Mariana! ati demonstrat ca mai sunt oameni carora le” functioneaza si inima” nu numai mintea 🙂 ! o zi placuta!multa sanatate!

        • Hacman Mariana
        • 17/04/2015
        Răspunde

        Multumesc!O zi frumoasa si multa sanatate si dvs.!

    • Mariana Cioranu
    • 17/04/2015
    Răspunde

    Un gest frumos din parte doamnei Hacman ,mai exista si oameni cu suflet mare.

    • coman ramona
    • 17/04/2015
    Răspunde

    inca o dovada ca exista iubire si dragoste pentru oameni…felicitari doamnei Mariana si tie Cristina pentru articole …chiar daca nu citesc mereu ( timpul nu imi permite 🙁 atunci cand am o clipa libera citesc cu placere articolele tale…felicitari inca odata…o zi placuta tuturor ..

      • Hacman Mariana
      • 17/04/2015
      Răspunde

      Multumim!Asemenea si dvs!Multa sanatate !

  2. Răspunde

    Felicitari Mariana pentru gestul facut, foate frumos din partea ta 🙂

      • Hacman Mariana
      • 18/04/2015
      Răspunde

      Multumesc Paola! Cristina e o persoana extraordinara! Sunt mandra de ea!Nu am cuvinte sa- i multumesc pt. ca mi- a fost alaturi chiar daca nu am avut ocazia sa ne cunoastem personal…
      s- a dovedit a fi o prietena adevarata! Iepurasul si- a dorit sa- i faca o mica surpriza unei fiinte cu suflet de aur..
      nu e un cadou foarte valoros ..dar e daruit din suflet! Pupici tuturor!

    • Mihaica Iuliana
    • 27/04/2015
    Răspunde

    Felicitari Doamna Mariana. Aveti mare dreptate, Criss este o persoana deosebite si speciala. Si eu ma bucur enorm ca o cunosc macar din vorbe si de pe acest minunat blog al ei.

    • Mihaica Iuliana
    • 27/04/2015
    Răspunde

    Eu inca mai trec prin momente grele si iepurasul meu desi a fost lipsa anul acesta, macar mi-a dat o stare de bine mai mare. Ma bucur pt tine Criss ca ai admiratori si persoane deosebite care sa iti ofere o bucurie. Te pupik

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 shares