22 septembrie 2011, ora 07:40, in avion.
Am vizitat pe rand: Egiptul, Spania si Franta, tari in care prietenii mei virtuali de atatia ani, si-au dorit sa ajung. Inca 20 de minute si aterizez pe aeroportul Timisoara, Romania. Despre Romania acum 4 ani, inainte sa il cunosc pe Daniel, stiam doar ca e tara lui Dracula si ca toata Europa se plange ca de aici izvoraste problema tiganilor. Intre timp, am aflat ca Romania nu inseamna doar atat, asa ca urmatoarele trezi zile le voi petrece aici, lasandu-ma pe mana lui Daniel, care imi va face cunostinta cu cele mai relevante locuri.
22 septembrie 2011, ora 23:50, un hotel din Brasov
Daniel m-a asteptat pe aeroport si m-a primit cu mare caldura. Am luat masa la un restaurant si m-a intrebat daca prefer sa vad ceva anume. M-am lasat pe mana lui. A apelat la o firma de inchirieri masini si a ales o masina Dacia Duster, o masina romaneasca, destul de confortabila si „good looking”. Dupa un drum pe care eu l-am considerat interesant prin prisma peisajelor pe care le vedeam, si pe care prietenul meu nu-l agreea marturisindu-mi ca ii este rusine cu drumurile tarii sale, am ajuns la Bran. Nu stiam ce e Branul dar semana cu ceva. N-a fost nevoie sa imi dau seama ce era. Mi-a spus ca e casa lui Dracula. Nu era asa inspaimantatoare ca in filmele si ilustratele pe care le vazusem dar in mod sigur avea ceva istorie in spate.
Dracula pe care il stiam eu, care sugea sangele unor nevinovati, era de fapt un domnitor roman despre care legenda spunea ca se hranea cu sangele dusmanilor… dar legendele sunt legende.Turnurile se inaltau de jur imprejurul castelului; inca de la intrare am stiut ca imi place acolo, Mobilier , decor si vesminte vechi, un muzeu in toata regula, culoare intunecate in care cand patrunzi, inevitabil te gandesti din nou la Dracula; dar acesti pereti vorbesc si peste ei imi vorbeste Daniel despre o istorie deloc de ignorat, a unei tari, de care imi placea mai mult, cu cat aflam mai multe.
Aparatul de fotografiat nu contenea sa imortalizeze toate acele detalii. Am luat masa langa castel, imaginandu-mi cum decurgea servitul mesei pe vremea lui Tepes, apoi, dupa cum imi recomandase medicul, am purces la o mica plimbare in imprejurimi.M-am relaxat si am simtit ca respir dar atata aer tare imi aducea aminte ca eram obosit.Nu puteam adormi fara sa notez aceste cateva idei.Maine e aproape!
23 septembrie 2011, ora 22:45, o pensiune din Delta Dunarii
M-am trezit devreme. Am servit o cafea si am vrut sa mai vad odata castelul.Apoi, masina inchiriata ne-a purtat pe drumuri pentru cateva ore, prin tinuturi noi pentru mine;eram uimit ca langa vile mari si opulente isi faceau loc niste casute, in care cu greu iti puteai imagina ca traieste cineva. Am oprit intr-un astfel de sat sa ne dezmortim picioarele.Spre dup-amiaza am ajuns la destinatie. Am patruns cu o barca in Delta Dunarii. Liniste, pace, pasari, oameni la pescuit(se pare ca e singura lor sursa de venit), hoteluri plutitoare, verde si apa cat vezi cu ochii, un loc aparte creat de Dunarea pe care o cunoscusem acum 3 ani la Viena.
Am aflat si vazut cu ochii mei ce inseamna un paradis al pasarilor si am aflat povestea mediatizata a cailor din Letea. Credeam ca se exagerase stirea la momentul respectiv, dar acum imi e clar ca oamenii nu considerau Delta un spartiu suficient de mare pentru a-l imparti cu caii. Am pus mana chiar si pe o undita, insa fara rezultat. Cu toate acestea, inca mai simt gustul pestelui proaspat de Dunare, servit la cina.
24 septembrie, 2011 ora 22:55, un hotel in Bucuresti
S-a sfarsit si cea de-a treia zi de vizita in Romania. Maine dimineata imi iau la revedere. Azi a fost zi de vizita la Palatul Parlamentului, Casa Poporului cum i se mai spune, a treia cladire ca marime in lume. Te socheaza prima data marimea, apoi bogatia care contrasteaza cu casutele pe care le-am vazut in ziua anterioara.As fi vrut sa o inconjor prin exterior dar as fi fost apoi prea obosit ca sa ii iau la pas interiorul.
Mi-am notat niste cifre:270 m la fatada, 240 m pe lateral, o inaltime de 84 m si o adancime (sub 0 m) de 92 m.Cladirea are 12 etaje, 4 niveluri subterane si un buncar nuclear (Ceausescu dorea sa faca si o linie secreta de metrou care sa fie legata de metroul bucurestean), 1.100 incaperi: birouri, sali de receptie, sali pentru manifestari stiintifice, culturale si social-politice.Si daca asta nu e de ajuns, un candelabru completeaza:are 3 tone si foloseste 7.000 de becuri.Covoare si marmura, o multime de oameni roind in jur si un imens tavan glisant prin care poate intra si un elicopter.
25 septembrie 2011, ora 09:15, in avion
Am decolat. Daniel M-a adus la aeroport cu acelasi Duster pe care il va preda firmei de inchirieri masini. Vad din nou Casa Poporului din avion. In ultimele 3 zile am vazut oameni si locuri, am aflat ceva istorie si am vazut cum traiesc oamenii , dar inca nu am inteles de ce i se spune Casa Poporului unei cladiri atat de somptuoase, cand ochii mei au vazut cu certitudine ca locuintele poporului sunt atat de …diferite. Trebuie sa aflu mai multe si sa ma intorc la anul!
Postarea participa la etapa numarul 4 SuperBlog!
