Unul dintre noi minte, Karen M. McManus

Unul dintre noi minte, Karen M. McManus

Am citit rar cărți de la editura Herg Benet, dar atunci când am făcut-o, am nimerit cam întotdeauna bine. Așa cum am nimerit și romanul Unul dintre noi minte, o carte mai veche, din 2017, pe care nu știu cum de am ratat-o până acum.

Unul dintre noi minte – scurt rezumat

Cinci adolescenți, elevi de liceu, se întâlnesc în sala de detenție după cursuri, sub supravegherea unuia dintre cei mai exigenți profesori. Toți sunt acuzați de același lucru: au intrat cu telefoanele mobile la cursul lui. Toți spun că nu ar fi făcut niciodată asta și că cineva sigur le-a făcut o glumă punându-le în ghiozdane telefoane care nu le aparțin. În timp ce ei își susțin cauza în fața profesorului, un accident petrecut în parcare le atrage atenția și îl scoate pe profesor din sală. Ăsta este momentul în care unul dintre ei, Simon, se prăbușește.

Simon moare. Era alergic la alune și se pare că ori apa, ori paharul au fost contaminate. Mai grav este că epinefrina din rucsacul lui nu este de găsit și nici la cabinet colegii nu reușesc să o găsească pentru a-i salva viața.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Verdict: crimă! Nu putea fi un accident. Polițiștii sunt siguri că unul dintre cei patru colegi deținuți este criminalul. Rămâne de stabilit care dintre și care i-a fost motivația.

Ies la iveală lucruri neștiute despre fiecare dintre ei. Se pare că Simon nu era chiar cel mai iubit coleg. Numai el știe cum făcea de afla cele mai negre secrete ale tuturor, apoi le posta public într-o aplicație. Ancheta arată că înainte să moară avea pregătite postări despre fiecare dintre cei patru suspecți. Bronwyn cea corectă copiase la chimie. Nate vindea droguri. Addy își înșelase iubitul. Cooper era gay. Toți aveau de pierdut dacă Simon ar fi trăit suficient să spună ce știa.

Care s-a temut mai tare și a avut atâta curaj încât să planifice o astfel de crimă? Te las pe tine să descoperi și garantez că o să-ți placă povestea.

Unul dintre noi minte, Karen M. McManus preț


Unul dintre noi minte – gânduri de după

Nu m-am dat niciodată în vânt după cărțile young-adult. Am fost și eu adolescentă, dar mi se pare că în cărți se exagerează mult problemele care se ivesc în calea personajelor aflate la această vârstă dificilă. Nu am înțeles niciodată sinuciderile din dragoste sau din cauza unor bârfe care ar putea să-ți distrugă reputația. Există viață și după asta. N-am putut rezona cu romanele în care totul era o lamentație continuă a unor puști plictisitori.

Are și Unul dintre noi minte chestii care nu mi-au plăcut, dar este altceva. Are accente puternice de thriller, personajele evoluează frumos și sunt destul de complexe, are o intrigă bună, bine susținută, doze acceptabile de suspans și un deznodământ care pentru mine a fost neașteptat și demn de o notă mare.

Personajele sunt tipice pentru o carte cu elevi de liceu. O avem pe Addy, regina balului, pe Bronwyn, tocilara și tipa perfectă, pe elevul problemă, delicvent – Nate și pe sportivul liceului, Cooper. Din fericire, dinamica lor este alta. Nu rămân simple păpuși care mimează viața și dau skip evoluției, rămânând la fel de insipide la final. Ancheta ne ajută să descoperim ce stă dincolo de măști și etichete și cum sunt ei cu adevărat. Toți evoluează și se maturizează rapid trecând prin această experiență.

Bullying, iubiri neîmplinite, trădări, situații familiale care explică de ce adolescenții sunt cum sunt și aleg ce aleg, greșeli mărunte care se transformă în adevărate tragedii, bârfe care pot distruge tot, nesiguranța, urmările respingerii celor din jur, depresia la adolescenți, influența nefastă a telefoanelor și a internetului asupra vieții sociale a tinerilor – toate sunt teme pe care le vei întâlni în această carte.

Relații vechi se destramă, altele, noi, se leagă. Prietenii vechi mor și se nasc unele noi. Patru oameni care altfel n-ar fi avut mai nimic în comun, se descoperă unul pe altul și se apropie. Se suspectează și în același timp se apără reciproc. Toți susțin că spun adevărul, dar sigur unul dintre ei minte…

Greu de intuit care dintre cei patru este criminalul, serios! Mereu apar indicii noi care îți resetează cercetările și jonglează cu suspecții. Finalul, o surpriză! Atât îți pot spune.

Unul dintre noi minte este o carte cu și despre adolescenți, dar, cu siguranță, nu doar pentru ei. Spre deosebire de romane precum Infinitul dintre noi, Pierdută în așteptare și Cele treisprezece motive, povestea lui Karen M. McManus mi se pare mult mai realistă, redată într-un ritm mai alert, mai incitantă, mai misterioasă, cu un final mai puțin previzibil, deloc plictisitoare, mai demnă de făcut un film după ea. Merită câteva ore din viața ta. Și, ghici ce! Are și continuare. Acum am descoperit și eu…

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 16/02/2023
    Răspunde

    O carte interesanta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares