6 greșeli în amenajarea băii pe care nu vrei să le faci

sfaturi și greșeli în amenajarea băii

An nou, planuri noi. Unul dintre ele este să renovez baia. Acum 12 ani, când am gândit-o prima dată, am fost foarte presați de timp și de buget. Ne-au plăcut alegerile noastre pentru acea vreme, dar timpul a trecut, nevoile s-au schimbat, tehnologia a evoluat, gresia s-a cam spart și este momentul pentru altceva. Este vremea să dăm un refresh și să facem alegeri mai inspirate. Azi îți povestesc despre principalele greșeli în amenajarea băii pe care noi le-am făcut și pe care ai face bine să le eviți.

Cada de baie

Pentru noi, clar a fost o greșeală. Prea puține băi am făcut în toți acești ani. Toți preferăm dușurile. Ca să nu mai zic cât de greu îi este mamei mele, operate la un șold și deja cu dureri și la celălalt, să intre în cadă. Locul ei va fi luat de genul acesta de cadă duș. Evident, cu cabină de duș. Nu vreau apă prin toată baia și nu cred că o perdea de duș ar face față. Știu sigur că va fi o cabină cu cadă de duș dreptunghiulară pentru că nu-mi plac deloc spațiile strâmte.

Dacă nu sunteți înnebuniți după băi lungi, cu spumă și alte nebunii, mai bine mizați pe cabină de duș!

Mobilierul cu picioare

Mobilierul pentru baie ales acum mai bine de un deceniu a fost calitativ, nimic de zis. Rezistă cu brio. În schimb, acum nu mi se mai pare nici suficient de bine compartimentat, nici forte practic. În primul rând, nu mai suport picioarele pe lângă care trebuie insistat mult când aspir și șterg. Fire de păr, scame, praf, sunt greu de îndepărtat din cauza lor. La momentul renovării voi avea grijă să aleg corpuri suspendate. Am găsit la secțiunea mobilier baie inclusiv un dulap înalt, tip coloană, foarte compact, dar încăpător, la care nu voi renunța.

Tot greșeli în amenajarea băii consider și alegerea unui vas de wc cu stativ sau a unei chiuvete cu picior. Sunt părți ceramice pe care, din cauza umidității, se lipesc mereu scamele și părul și pierdeți timp curățându-le. Piciorul chiuvetei ocupă și loc inutil, deloc de dorit într-o baie mică, unde cel mai bine este să o montați pe un dulap mască.

Lavoar prea mic

Dau așa de bine lavoarele mici în poze, dar nu mi se par deloc practice. Am optat eu pentru așa ceva și, de fiecare dată când te speli pe mâini sau pe față, ai de șters stropi de apă în jumătate de baie. Asta pentru că al nostru era montat direct pe mască. Dacă ar fi fost prins pe blat, ar fi fost mereu blatul pătat. Nu mai vreau așa ceva. Prin urmare, următorul lavoar va fi dreptunghiular și ceva mai generos ca dimensiuni.

Țineți cont de spațiul de care dispuneți, dar gândiți-vă și la faptul că puteți economisi altfel decât alegând o chiuvetă de baie demnă de căsuțele pentru pitici!

Oglinda direct pe perete

Am avut și am oglinda de la chiuvetă montată pe perete. Nu-mi place. Mi se pare prea departe, din cauza lavoarului. O fi el mic, dar tot trebuie îmi stă în cale dacă am ceva de analizat în oglindă. Nu e montată prea sus, vă asigur, doar că simt nevoia să fie adusă mai în față. În mod cert, dulapurile suspendate cu oglindă sunt o opțiune mult mai bună. Valorifici mai bine spațiul de care dispui, având și locuri de depozitare în spatele oglinzii, și ai și acces mult mai ușor la ea.

Ventilarea insuficientă

Una dintre cele mai mari greșeli în amenajarea băii este să nu asiguri o bună ventilare. Tocmai aici, în încăperea cu cea mai ridicată umiditate din casă! Din păcate, ca multe alte băi, nici a noastră nu are fereastră. Asta nu înseamnă că nu există soluții. Și chiar ne-am gândit la acest aspect și am montat încă de la început un ventilator, dar s-a dovedit insuficient. Am avut mult timp pete de mucegai pe rosturi și pe tavan. Trebuia să lăsăm ventilatorul să meargă ore întregi. Pe acesta l-am schimbat acum ceva timp cu unul mai puternic, dar foarte zgomotos. Se aude din dormitor când este pornit. Mucegai nu mai apare, dar neapărat va fi schimbat cu ceva mai silențios.

Alegerea unei gresii mai ieftine

Prima si principala greșeală făcută a fost să alegem o gresie drăguță, pe care să ne-o permitem. Nu faceți așa! Alegeți neapărat una de calitate! În oglinzi, decorațiuni și alte accesorii mai puteți investi și în lunile următoare, dar gresia nu o mai schimbi curând. A noastră s-a ciobit peste tot din primii 3-4 ani de utilizare.

Sfaturi despre asta găsiți multe în online. Eu am vrut să vă povestesc strict de alegerile personale care nu s-au dovedit deloc corecte. Sunt lucruri de care nici nu de dăm seama pe moment și e bine să învățăm din greșelile altora pentru a evita cheltuielile inutile și dezamăgirile.

Etichete: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 13/01/2023
    Răspunde

    Și eu am făcut unele greșeli dar le-am remediat între timp.

  1. Sunt de acord cu tine, asa este, sunt mai practice corpurile suspendate.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: