Grădina fermecată, Sarah Addison Allen

Grădina fermecată, Sarah Addison Allen

Am făcut așa cum am zis și am luat o pauză de la Lucinda Riley și Cele șapte surori. Am pus mana, la întâmplare, pe o carte. Gradina fermecata se numește. Vine de la editura Litera, din colecția Blue Moon. Un titlu atrăgător și o copertă pe măsură, nu? Sa fi fost și conținutul la fel de bun?

Grădina fermecată, scurt rezumat

Claire și Sidney se întâlnesc după mulți ani. Sunt două surori, doua femei atât de diferite, dar și cu multe în comun, printre care și o moștenire inedită.

Claire se ocupă de catering pentru evenimente, fiind recunoscută pentru puterile magice pe care le au mâncărurile și băuturile preparate de ea. Totul, datorita plantelor speciale din gradina fermecată a familiei.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Sidney se întoarce acasă, după mulți ani. Vine însoțită de fiica ei, ambele fugind din calea soțului violent.

Mai avem în scenă un vecin care se îndrăgostește de Claire, o fostă iubirea de-a lui Sidney și o mătușa de-a lor care are un mare har, acela de a face oamenilor daruri de care nici nu știu ca vor avea nevoie într-o zi și care sunt importante pentru destinul lor.

Acomodarea lui Sidney este mai grea. Soția fostului ei iubit ii pune bețe în toate și teama ca soțul o va găsi o pândește la orice pas.

În schimb, Claire chiar se simte bine sa își aibă sora și nepoata Alături. Ba chiar se teme că ele ar putea pleca într-o zi, lăsând-o din nou singură.

Cea mică, Bay, este de-a dreptul încântată de gradina fermecată, al cărei măr aruncă mere în oameni, mere din care, odată ce-ai mâncat, … nu vă spun!

Nici Sidney nu este lipsită de puteri magice. Ea simte parfumul unei persoane cu mult timp înainte ca aceea să apără în zonă. Iar Bay are marele dar de a ști care este locul fiecărui lucru.

Povestea îți va spune ce viață a dus Sidney pana acum, de ce nu și-a mai căutat sora, cum a reușit să fugă de soțul agresiv, dar și cum vor evolua viețile lor de acum încolo, avându-se sprijin una pe cealaltă.

Grădina fermecată, gânduri de după

Gradina este fermecată, nimic de zis. Din păcate, nu pot spune ca romanul este fermecător. Cel puțin, nu pentru mine. Dacă vă plac poveștile simple, cu iubire și un strop de magie, s-ar putea să fie o carte pentru voi. O felie de ficțiune pură care să-ți ofere o mică escapadă din realitatea tristă. Cam asta o să-ți ofere.

Avem de-a face cu o familie cel puțin stranie și cu o grădină la fel de ciudată. Nici comunitatea în care își duc traiul nu se lasă mai prejos, ca să fiu sinceră. Un cuplu de gay care se despart brusc, suferă de nu mai pot și își schimbă partenerii cât ai zice pește. O familie în care femeile își țin bărbații aproape doar prin talentele la saltea și trăiesc mereu cu teama că asta nu va fi de ajuns într-o zi. O altă familie în care toți bărbații se căsătoresc cu femei mai mature decât ei…

Personajul preferat din toată povestea a fost mătușa Evanelle. Este o bătrânică nebunatică și simpatică. Este super activă, cu ochii după fundurile bărbaților, mereu veselă, excentrică și cu vorbele la ea. O să vă placă și vouă de ea. Restul personajelor sunt mai degrabă caricaturi, piese de carton care doar există, nu stârnesc sentimente, nu te învață nimic.

În rest, nici nu știu ce altceva să vă mai spun despre cartea asta, oricât aș vrea să scriu un articol mai lung de dragul unei mai bune poziții pe Google. Este scurtă, la fel ca paragrafele mele. Seaca, simplă, predictibilă din cale afară, repetitivă, ba chiar plictisitoare pe alocuri.

Da, ideea de la care pornește povestea mi se pare bună (începutul cărții este chiar promițător), dar povestea în sine este cam pentru copii, prostească, trasă de păr. Și înțeleg că există și o continuare. Sau o serie întreagă? Nu am aprofundat problema pentru că eu sigur nu voi mai pierde alte ore cu stilul acestei autoare.

Dacă s-ar face un film după Grădina fermecată, ar fi o comedie romantică la care aș adormi înainte de final, sigur! Asta se întâmplă când nu citești nici măcar descrierea unei cărți înainte de a o cumpăra. Dau rar greș în alegerea cărților (și de cele mai multe ori le aleg după titlu și copertă), dar iată că o fac. Speram la ceva cu adevărat magic…

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 06/09/2022
    Răspunde

    O carte interesanta,multumim.

    • Gabriela Tatiana Rotaru
    • 07/09/2022
    Răspunde

    Nu am citit-o dar pare interesanta, par schite din viata unora,altora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares