Reconstituind-o pe Amelia, Kimberly McCreight

Reconstituind-o pe Amelia, Kimberly McCreight

In decembrie, am primit mai multe cărți cadou. O parte au fost câștigate la un concurs, altele cadou sub brad. Din cele câștigate, cam jumătate nu erau neapărat titluri pe care să zic că le-aș fi pus în coș la o rundă de shopping literar. Printre ele, și romanul despre care îți voi povesti mai multe astăzi. Titlul nu mi-a atras atenția cât trebuia, iar coperta cu atât mai puțin. În schimb, sinopsis-ul anunța ceva bunicel.

Reconstituind-o pe Amelia, scurt rezumat

Kate este mamă singură. Fiica ei nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Ea s-a temut întotdeauna că nu va fi o mamă bună. Pare totuși să fi făcut treabă bună cu Amelia, fiica ajunsă acum adolescentă, o fată destul de deșteaptă și matură în gândire, elevă eminentă. Nu petrec prea mult timp împreună, dar nici nu se poate spune că Kate este genul de părinte absent.

Telefonul sună. Kate este chemată la liceu. Amelia a fost exmatriculată. Din păcate, când Kate ajunge acolo, află că Amelia s-a sinucis. Se pare că fusese prinsă plagiind și a decis să se arunce de pe acoperiș.

Nimic nu o poate mângâia pe Kate și nimic nu o poate convinge să meargă mai departe. Nimic în afară de un mesaj anonim care spune că Amelia nu a sărit. Brusc, se trezește și începe să pună întrebări. De ce polițistul care se ocupă de caz a declarat așa repede sinuciderea? De ce nu s-a analizat scrisul de pe zid, mesajul de adio, pentru a se stabili dacă este al Ameliei? De ce ar fi plagiat fiica ei o lucrare, când era perfect capabilă să scrie una bună pe cont propriu? De ce s-ar fi sinucis pentru asta?

Analizând telefonul și calculatorul Ameliei, Kate are parte de multe surprize. Fiica ei conversa de ceva timp cu un oarecare Ben, un tip cunoscut online, un adolescent gay cu care se pare că trebuia să se vadă în ziua în care s-a sinucis. O vecină îi spune că o văzuse pe Amelia venind acasă cu un tip, chiar în timpul orelor. Mai mult decât atât, făcea parte și dintr-o societate secretă destul de ciudată. Niște poze destul de deocheate cu Amelia sunt publicate pe un blog. Mai multe mesaje hărțuitoare și amenințătoare îi sunt adresate.

E clar că Amelia nu s-a sinucis din cauza unei lucrări. Rămâne să descoperi de ce a făcut-o sau dacă a făcut-o.

Reconstituind-o pe Amelia, gânduri de după

N-a fost o lectură așa de rea cum mă așteptam. Aveam în minte un roman young adult pueril, plictisitor, plin de dramele unei adolescente care a cedat prea repede în fața unor provocări prea mărunte. Știu că asta e tendința adolescenților, de a face din țânțar armăsar, dar nu am înțeles-o niciodată. Eu nu am fost așa.

Povestea este mai complexă de atât, chiar bună. Este dramatică, dar nu din cale afară, dar are și elemente de thriller polițist, adică nu e chiar de lăsat. Dacă ai răbdare să treci de primele 100 de pagini, aproximativ, o să descoperi povestea despre care îți vorbesc.

Că nu e stilul unul demn de notă maximă, asta este partea a doua a problemei.

Amelia nu e nici copilul rebel pe care îl sugerează coperta, nici firea slabă de înger a adolescentului tipic, nici eroina aceea care se aruncă în foc fără să cugete la ce face. O să-ți placă de ea! A fost victima unei familii monoparentale, în care mama a trebuit să pună de prea multe ori munca pe primul loc. A fost victima unor colegi răutăcioși, a unui sistem de învățământ imperfect și dornic să ascundă gunoiul sub preș, a internetului pe care este atât de lesne să fii înșelat, a unor secrete, unele dintre ele născute odată cu ea, dar și a propriilor alegeri.

Spre final, ai parte de câteva surprize la care recunosc că nici nu m-am așteptat. Adică am cam bănuit care este treaba cu Ben, dar nici prin cap nu mi-a trecut că Amelia ar fi fost împinsă chiar de… Credeai că o să-ți spun? Nu sunt genul ăla, care să strice plăcerea lecturii.

Deși subiectul nu e tocmai original, unele lucrurile nu sunt chiar plauzibile și nu sunt prea încântată de maniera de redare a autoarei, nu pot pune Reconstituind-o pe Amelia pe lista celor mai rele cărți citite. Ba chiar îndrăznesc să o recomand mai degrabă părinților decât adolescenților. Poate că la noi nu sunt la modă (sau nu știu eu să fie) societățile secrete, dar pericole pe internet pândesc la tot pasul și, din dorința de a fi acceptați, validați cumva de cei din jur, adolescenții tind să dea curs unor provocări care se pot dovedi fatale. Fiecare părinte ar trebui să aibă timp să-și cunoască copilul, să-l asculte și chiar să-l provoace să vorbească. Nu există copilul perfect. Există doar copii despre care părinții nu știu destule…

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 15/02/2022
    Răspunde

    O carte interesanta.

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2022
      Răspunde

      Depinde si ce gen ti place.

    • mihaelanistor
    • 15/02/2022
    Răspunde

    Mi-a plăcut mult această carte, am citit-o cu ceva timp în urmă.

    1. Răspunde

      O am de ceva timp, dar încă nu am ajuns la ea. Dar cred că e timpul.

        • Cristina Dragomir
        • 18/02/2022
        Răspunde

        Am zis: nu e deloc rea. ma asteptam la ceva super plictisitor si nu a fost asa.

      • Cristina Dragomir
      • 18/02/2022
      Răspunde

      Da, acum ca spui, imi aduc aminte ca am citit despre ea pe blogul tau.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: