7 sfaturi pentru un Crăciun mai eco

idei pentru un Crăciun mai eco

Crăciunul 2020 cu siguranță va fi diferit și greu de uitat. Stă sub semnul pandemiei și al restricțiilor impuse de autorități pentru a preveni sau, mai bine zis, a amâna răspândirea virusului. Anul 2020 în sine va fi greu de uitat. Ne-a provocat destul de tare și ne-a predat niște lecții de viață de care poate aveam nevoie. Virusul ne-a răpit multe anul acesta, dar ne-a și învățat câte ceva. Ne-am întrebat dacă e scapăt de undeva sau natura l-a creat pentru a ne pune puțin pe pauză. Nu vom ști niciodată adevărul. Am băgat însă la cap că virusului îi place plasticul și am constatat că natura se bucură în perioadele de lockdown. Să fie oare semne că viitorul nostru va fi eco sau nu va fi deloc? Pentru cei care cred tot mai tare în asta, vin azi cu o serie de sfaturi pentru un Crăciun mai eco.

Keep it simple

Alege mai puțin fast din toate punctele de vedere! Un brad mai mic de Crăciun, mai puține alimente cumpărate, mai puține decorațiuni noi aduse în casă, cadouri mai mici, handmade, fără ambalaje care ajung la gunoi în secunda doi. Bucuria Crăciunului nu depinde de înălțimea bradului împodobit sau de numărul instalațiilor care luminează în el. O poți găsi foarte bine și într-unul dintre acești brazi artificiali micuți. În loc de hârtie colorată, lucioasă, folosește coală simplă pentru împachetat cadouri! Panglicile din plastic pot fi lesne înlocuite cu sfoară.

Mai puțin plastic

Ciudat că vorbim despre mai puțin plastic după ce am făcut trimitere spre brazii artificiali? Nu neapărat. Aceștia sunt din plastic, dar vor fi folosiți pentru ani buni de acum încolo, deci se compensează cumva. Plus că printre brazii artificiali pe care vi i-am recomandat găsiți și unii tare faini din ratan. Nu tot ce este artificial este plastic.

Sărbătorile vin adesea cu farfurii și pahare din plastic care ne ajută să economisim timp și energie. Vine musafirul, mănâncă, iei farfuria și paharele și le arunci. Cum rămâne cu natura? Dacă ne pasă de ea, ar trebui să folosim farfuriile și paharele din ceramică și sticlă în detrimentul folosirii unora din plastic, de unică folosință. Alegând unul dintre aceste seturi farfurii, nu doar că respecți natura, dar ești mai sănătos și economisești și bani pe termen lung. Dacă vrei musai de unică folosință, atunci alege cartonul sau bambusul!

Cumpără mai puțin

Din dorința de a avea de toate în casă și la masă, de foarte multe ori cumpărăm lucruri de care nu avem neapărat nevoie sau în cantitate mult mai mare decât ar fi necesar. Aici mă refer, în mod special, la cumpărăturile alimentare. Ce se întâmplă cu surplusul? Se aruncă. Și nu e vorba doar de banii noștri aici.

Cumpără local

Un alt aspect de care ar trebui să ținem cont este proveniența produselor cumpărate. Cu cât cumpărăm mai multe produse locale, cu atât mai bine. Susținem economia locală și nu contribuim mai mult decât este cazul la poluarea mediului. O brânză produsă la noi, din lapte românesc, este mai eco decât fabricată în Polonia cu lapte unguresc. Pe cât posibil, trebuie să cumpărăm produse de sezon de la producătorii locali.

Nu risipi cu iluminatul

Cu siguranță, Crăciun fără luminițe nu se poate, doar că trebuie să ținem minte că tot ce bagă în priză consumă. Poate că ne pasă mai puțin de bani în această perioadă, dar pentru un Crăciun mai eco nu ar fi rău să folosim doar soluții de iluminat cu LED și, chiar și așa, să nu uităm instalațiile în priză de pe 20 decembrie până pe 6 ianuarie! Un Crăciun mai eco nu strică nimănui.

Mergi pe clasic

Când zic asta ma gândesc la tot ce ține de decor sau ținută de Crăciun. Un brad clasic, verde, simplu, în locul unuia într-o culoare frumoase, dar utilizabilă un singur sezon. Ghirlande simple, în culorile tradiționale de Crăciun. Rochie și pantofi clasice pe care să le poți purta și la Crăciunul viitor sau cu altă ocazie. Clasicul asigură utilizare pe termen lung. Tot ce înseamnă tendință îndeamnă la achiziții noi în următorul sezon. De ce am vrea să contribuim la nivelul de poluare cumpărând anual brad și globuri noi?

Refolosește

Tot ce poate fi refolosit, nu trebuie aruncat. Hârtia în care au fost ambalate cadourile, panglicile și fundițele, pungile de cadou, pungile în care am cumpărat diverse produse, toate pot fi refolosite. Unele pentru a împacheta următoarele cadouri, altele pentru a aduna gunoi în ele. Numai dacă ne gândim la celebrele și iubitele calendare advent, în fiecare an se aruncă tone de plastic. Nu ar fi mai simplu să investim într-un calendar din pânză, cu buzunare, în care să ascundem micile surprize an de an?

Un Crăciun mai eco ar prinde bine planetei și fiecăruia dintre noi. Nu este vorba despre a nu pune pe masă bunătățile tradiționale sau de a-l sărbători în beznă, ci despre a face alegeri responsabile, despre a consuma strict cât este necesar, despre a nu mai arunca atât de ușor lucruri pentru a căror producere natura a plătit un preț pe care noi îl vom descoperi prea târziu.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Monea Simona
    • 16/11/2020
    Răspunde

    Super sfaturi… Eu cred ca anul acesta ma încadrez in toate ??? economie maxima…brăduțul mic si artificial, decoratiunile de anii trecuți, musafiri lipsă, poate sa fina fratimeo, dar nu cred, mâncare strictul necesar…cadouri decât pentru cel mic…si mult mai puține decât anii trecuți, hârtie pt ambalaj am de anul trecut ???… Sunt economa așa-i? ???

    1. Foarte bun articol!

    • Valeria Chertes
    • 17/11/2020
    Răspunde

    Sfaturi foarte bune de care voi ține cont.

    • Anghelina Irina
    • 18/11/2020
    Răspunde

    Multumim pentru sfaturi!Cu siguranta anul acestavon avea un Craciun diferit?

  1. Răspunde

    welcome to my world 🙂 – tocmai adunam ideile incercate si pe care le vom face pentru sarbatorile de anul asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares