3 produse de machiaj Maybelline de încercat

produse de machiaj Maybelline

Nu m-a preocupat întotdeauna machiajul. După perioada liceului, în care chiar mă machiam zilnic, am lăsat-o mai moale. Poate prea moale. Abia de vreo doi ani am început să redescopăr gustul machiajului, să investesc în produse de acest tip, să mă gândesc de două ori dacă să ies din casă fără puțină culoare sau cu. La început, nu eram prea pretențioasă. Poate și pentru că nu mă pricepeam și nu aveam termeni de comparație pentru a-mi da seama dacă un produs e bun sau nu.

Continuând să testez, am descoperit că unele produse îmi plac mai mult decât altele și că unele branduri sunt mai de încredere decât altele. Unul din brandurile mele preferate în materie e makeup este Maybelline. Nu am multe produse de machiaj Maybelline, dar cele pe care le am cu siguranță merită recomandate. Despre trei dintre ele am să-ți vorbesc astăzi.

Fond de ten Maybelline Fit Me! Matte+Poreless

Pe Maybelline Fit Me nu l-am descoperit de mult timp. De maxim o lună. De ce nu l-am cumpărat mai devreme? Pentru că nu credeam că un fond de ten așa ieftin ar putea fi așa bun. L-am cumpărat la recomandarea cumnatei mele și bine am făcut.

Fond de ten Maybelline Fit Me Poreless

Este un fond de ten foarte bun pentru tenurile grase. Nu vă atingeți de el dacă aveți tenul uscat! Acoperirea este destul de bună, medie aș zice. Are efect matifiant și de minimizare a porilor, rezolvând astfel două dintre principalele probleme ale tenului gras. Se pare că asta se datorează micro particulelor de pudră din compoziție. Rezultatul este un ten cu imperfecțiunile acoperite destul de bine, cu o culoarea uniformă și cu un aspect destul de natural.

Nu este nici prea lichid, nici prea vâscos, așa că este destul de ușor de aplicat, fără scurgeri sau uscare prea rapidă. Menționez că pentru aplicare eu folosesc burețelul umezit și că hidratez bine tenul înainte, fie cu Bioderma Sebium Hydra, fie cu Vichy Normaderm Phytosolution.

Dezavantaje? Nu are SPF și efectele de minimizare a porilor și matifiere nu sunt de foarte lungă durată. Totuși, pentru 30 de lei, cât costă pe Notino.ro, este un fond de ten foarte bun și merită încercat.

Paleta de farduri Maybelline The Blushed Nudes

Nuanțele nude sunt preferatele mele în ceea ce privește machiajul, așa că paleta aceasta m-a atras ca un magnet, acum vreo trei ani. Între timp, mi-am recumpărat-o. Nu o consumasem pe toată, dar erau prea vechi fardurile ca să le mai folosesc, mai ales știind că am ochii sensibili.

paleta farduri Maybelline The Blushed Nudes

Deși textura acestor farduri este una destul de prăfoasă (aproape că am fost dezamăgită la prima utilizare), sunt suficient de pigmentate pentru a da acel plus de culoare pe care îl caută iubitoarele de machiaje naturale. Pe mine nu mă deranjează textura. Din contră, mi se pare că le face ușor de aplicat, deci sunt farduri perfecte pentru începătoare. Mai au un minus, acela că nu rezistă foarte mult pe pleoape fără primer. La mine, după 3-4 ore, abia se mai văd culorile, dar cu primer (folosesc baza Focus&Fix de la Makeup Revolution) nu am probleme 8-9 ore, ceea ce pentru mine este suficient. Vestea bună este că, deși se estompează, nu se adună în pliuri.

machiaj-ochi-cu-Maybelline-The-Blushed-Nudes

Nu mi-au creat niciodată probleme cu ochii. Alte farduri o fac.

Rimel Maybelline The Colossal 100% Black

N-am folosit eu prea mult rimeluri la viața mea, dar, din ce-am testat, The Colosal 100% Black este cel mai bun. Își merită locul pe lista mea cu produse de machiaj Maybelline recomandate.

Mascara Maybelline Colosal 100% Black

Mi-a plăcut pensula, de la prima utilizare. Este simplu de folosit pe genele mele scurte și asta este mare lucru. În plus, reușește să și alungească și să dea și volum, într-un singur strat. Eu nu sunt genul de om căruia să-i placă să aplicemai multe straturi, riscând un aspect prea încărcat al genelor. Înainte de el folosisem Maybelline Lash Sensational, dar The Colossal 100% black, deși mai ieftin (doar 20 de lei pe Notino.ro), îmi separă mult mai bine genele. Nu este waterproof, dar rezistă bine o zi întreagă.

Gene-mascara-Maybelline-The-Colosal-100-Black

Cam așa aș descrie pe scurt experiența mea cu cele trei produse de machiaj Maybelline din articolul de azi. Sunt produse accesibile ca preț și cu rezultate bune pentru amatoarele într-ale machiajului. În prezent, testez un ruj mat de la același brand (Maybelline SuperStay Matte Ink). Revin curând cu impresii despre el.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 18/03/2020
    Răspunde

    Mulțumim pentru recomandări!

    • Asaftei Simona
    • 18/03/2020
    Răspunde

    Foarte curioasă mai făcut cu fondul de ten și aș vrea și eu să-l comand ,cred că mi-se potrivește de minune pentru tenul meu gras și paleta de farduri este superbă ,îmi plac nuanțele .

    1. Folosesc rimel de la aceeasi firma!

  1. Răspunde

    Imi trebuie si mie un fard de pleoape, sa stii ca anul asta nu m-am machiat deloc deloc si eu ador sa ma dau cu rimel sa am genele interminabile sau cel putin adoram, eu mai stiu…
    Mă, da tu stii ca ai un ten superb? UIte, daca nu stiai, ti-o spun eu azi 🙂

    • Anghelina Irina
    • 18/03/2020
    Răspunde

    Paleta de farduri arată super,are niște culori superbe!Fondul de ten mi-ar plăcea să îl incerc, Rimelul până nu îi văd periuta nu ma pot pronunta

    • Monea Simona
    • 18/03/2020
    Răspunde

    Ce super e rimelul…ti-a ieșit fain machiajul astăzi…de la maybelline nu a încercat nimic pana acum…cred…

  2. Răspunde

    Fondul de ten si paleta nu le știu, dar știu mascara. Mie îmi place. Si mai am de la ei un ruj mat, rezistent. Aproape ca il iau cu șpaclul de pe buze:)))

  3. Fondul acesta de ten este tare laudat, pe mine paleta de farduri mă atrage cel mai tare.

    • elena tanase
    • 25/03/2020
    Răspunde

    Eu nu prea sunt cu boitul, fiica-mea este si cred ca foloseste ceva produse de machiaj Maybelline din cate am vazut eu prin trusa ei si mai tin minte, parca un ruj mat am vazut pe acolo.

  4. imi place mult paleta! si eu merg de cele mai multe ori pe culori nude, asa ca e sigur castigatoare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares