Sens unic doar pe indicator

indicator acces interzis

O recoltă bogată de indicatoare rutiere – cu asta se poate lăuda strada Teiuș din cartierul meu select, Rahova. În ultima săptămână, au răsărit unul după altul, la aproape orice colț de stradă lăturalnică. Foarte frumos împodobit!

Trecere de pietoni, interzis la stânga, interzis la dreapta, cedează trecerea, acces interzis, sens unic – acestea sunt semnele care au răsărit ca ciupercile după ploaie. Și nu este un lucru rău faptul că au apărut. Sunt sigură că lucrul la care s-au gândit autoritățile a fost fluidizarea traficului. Vorbim de străduțe pe care găsești mașini parcate și pe-o parte, și pe alta, străzi pe care este greu de circulat când vin mașini din ambele sensuri. Sensul unic presupune eliminarea acestor întâlniri între șoferii și mașinile care circulă în sensuri opuse.

Am spus că presupune, nu că le și elimină! Cum vine asta? Vine foarte simplu pentru că toate indicatoarele par puse de florile mărului. Ieși de o stradă cu sens unic și te trezești bot în bot cu un șofer care ignoră semnele și vrea neapărat să intre pe interzis. Ce te faci dacă intră și în viteză? Faci buf, lovești mașina, probabil că îți dă asigurarea, dar tu vei avea multe drumuri de făcut, zile pierdute cu mașina în service și, la final, reparații de mântuială (cum fac cele mai multe service-uri).

Și să nu crezi că, dacă vă întâlniți pe la jumătatea străzii, șoferul aflat pe interzis va avea cea mai mică intenție să se dea discret într-o parte și să te lase să treci, în semn că știe că locul lui nu e acolo. Nu! Cu tupeu înainte, de parcă ar fi strada lui personală! Totul pentru că oamenii nu dau doi bani pe indicatoarele montate la colț de stradă.

De ce ar da? Sunt străzi lăturalnice, pe care nu prea vezi mașini de la poliția rutieră. Cine îi poate amenda pentru că nu le respectă? De ce să ocolească o stradă și să intre pe sensul permis, dacă se poate altfel? Ei au mașini străine și pentru astea străine regulile nu sunt la fel! Păi noi circulăm de atâta timp fără indicatoare și vin ăștia să facă legea acum la noi în cartier?

Concluzia este că s-au cheltuit foarte mulți bani cu montarea noilor indicatoare, dar că ele mai mult încurcă decât să descurce. Indicatoarele sunt cât se poate de vizibile, sunt mari, frumoase, colorate, dar mulți sunt cei care le ignoră. Și nu pentru că ar fi mult de ocolit, ci pentru că sunt șmecheri și se poate. De parcă indicatorul acces interzis ar fi o invitație să intri pe strada aceea…

Nu știu care ar fi soluția care ar putea fi aplicată pentru a-i forța pe șoferi să le vadă. Poate un echipaj de poliție care să stea prin zonă 2-3 zile și să împartă amenzi generoase? Eu zic că nu ar strica. Nu pentru că sunt rea sau aș avea ceva de câștigat din pierderile financiare ale altora, dar pentru unii este singura metodă care poate funcționa, mai ales că cei mai mulți dintre cei care ignoră indicatoarele sunt localnicii, nu șoferii aflați în tranzit.

Pe la voi cum stă treaba cu indicatoarele astea? Sunt respectate sau tot ca pe la mine prin zonă?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 04/07/2019
    Răspunde

    Daca s-ar da câteva amenzi zdravene cred că s-ar respecta totul mai bine.

    • Maria Aghinitei
    • 04/07/2019
    Răspunde

    Eu stau pe o alee doar pe lungimea blocului (cu 4 scari) si nu am indicatoare, deci daca se intalnesc bot in bot cedeaza cel cu mai mult bun simt ( ca avem multiiii din cei fara, din pacate)!

      • Anghelina Irina
      • 05/07/2019
      Răspunde

      Ce chestie! Daca se sesizează ca se circula pe interzis cred că vor lua masuri

        • Cristina Dragomir
        • 07/07/2019
        Răspunde

        Sunt alte strazi in zona, care sunt cu sens unic de mult, si cei care locuiesc pe ele intra si ies mereu pe unde nu trebuie. Tocmai pentru ca fiind o zon mai retrasa, stiu ca sunt mici sansele sa si-o ia.

  1. Răspunde

    in alte tari disciplina a venit cu amenzile. M-a amuzat sa aud ca se da amenda si pt claxonat fara motiv, adicalea daca vreau sa chem nevasta de sus… apoi mi-am dat seama ca orice regula, buna sau proasta, tre sa o respectam. Daca nu ne convine ramane solutia de a propune o lege noua si schimba-o sau de a ne muta, dar pana una alta sa o respectam.

    1. Răspunde

      Da, subscriu si eu, mai ales regulile de circulatie, alea sunt primele care trebuie respectate. Eu am scris chiar o poveste, prima din cartea dedicata copiilor mei legat de importanta respectarii regulilor de circulatie 🙂
      Daca nu s-ar mai ignora indicatoarele alea, s-ar salva multe vieti anual.

        • Cristina Dragomir
        • 08/07/2019
        Răspunde

        Ce dragut. Eu nu stiam ca ai scris o carte, rusine mie!

      • Cristina Dragomir
      • 07/07/2019
      Răspunde

      eu sunt pro dat amenda pentru claxonat nemotivat. La mine inclusiv curierul cand vine, prima data claxoneaza, ca la oi, desi i-am cerut sa nu mai faca asta.

    • Ceoaca Alina Elena
    • 04/07/2019
    Răspunde

    Aceeasi problema si la mine pe strada. Toata strada Pucheni, este plina de noi semne…puse doar de frumusete…

      • Cristina Dragomir
      • 07/07/2019
      Răspunde

      stiu, vecina!

    • Nicolae Claudia
    • 05/07/2019
    Răspunde

    Pfiuu..prin sectorul 4 e plin de astfel de semne..si sunt destui tampiti care se fac ca nu le vad. Statul se plange de bani.. daca politia si-ar face treaba, ar da bugetul pe langa. S-au impartit cateva sanctiuni prin sector pt oprirea si stationarea neregulamentara saptamanile trecute..dar au renuntat politistii..nu fac fata..el da amenda la masina din fata, iar in spate opreste altul..

      • Cristina Dragomir
      • 08/07/2019
      Răspunde

      daaa, eu sunt foarte de acord cu amenzile. Cine nu are bani sa le plateasca, sa respecte ce e de respectat!

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      sa stii ca la mine la piata la Rahova au dat amenzi saptamani intregi, dar acum nu mai vezi decat rar o masina parcata neregulamentar. Deci se poate.

  2. Pe la noi nu prea sunt indicatoare. Si mai bine, ca atunci chiar dădeau banii aiurea pe ele. Si la noi e plin de smecherasi care nu au nicio treaba cu legea. Si culmea e ca nu pățesc nimic…

      • Cristina Dragomir
      • 07/07/2019
      Răspunde

      sunt convinsa ca smecheri sunt peste tot…

  3. Răspunde

    Sesizati politia locala cu insistenta si pana la urma vor trimite echipaj de politie. Eu daca sunt pe sens unic nu dau inapoi, sa fie sanatos, macar sa aibe el bunul simt de a mi face loc

      • Cristina Dragomir
      • 07/07/2019
      Răspunde

      Eu mereu imi sfatuiesc sotul sa se dea intr-o parte ca mi-e teama. Sunt multi oameni care au reactii urate pe dreptatea noastra.

  4. Eu incerc sa le respect pe toate, asa mi se pare normal, si il cert pe sotul meu cand le ignora.

      • Cristina Dragomir
      • 14/07/2019
      Răspunde

      Ah, da. Si eu il cert pe mr. cand se mai face ca nu le vede, in special pe cele care limiteaza viteza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares
%d blogeri au apreciat: