Să nu spui niciodată pentru totdeauna – Jennifer L. Armentrout

Să nu spui niciodată pentru totdeauna - Jennifer L. Armentrout

Anul ăsta Libris a fost cu mine în vacanță. Indirect, prin intermediul unei cărți pe care mi-am luat-o de pe site-ul lor, un roman young adult pe care mi-am dorit să-l bifez în cele 3 zile de concediu pentru că am intuit că nu mă va plictisi deloc. Să nu spui niciodată pentru totdeauna – ăsta e titlul care m-a atras. Coperta nu mi-a spus prea multe, dar aveam așteptări mari de la Jennifer L. Armentrout, după ce m-a fermecat complet cu seria LUX. Am ales bine sau nu? Concluzia o trageți voi la final.

Să nu spui niciodată pentru totdeauna – scurt rezumat

Mallory este o adolescentă, elevă în ultimul an la liceu. De fapt, e primul an în care pune piciorul în liceu. Până acum a învățat acasă. Abandonată sau rămasă orfană de mică (nu se știe!), ea copilărise într-un centru de plasament, alături de un băiat pe nume Rider. Viața nu le-a fost ușoară acolo. Se culcau flămânzi, erau bătuți și huiduiți tot timpul. Nu aveau jucării, dar se aveau unul pe altul. Până în noaptea în care Mallory a suferit niste arsuri grave și a fost dusă la spital. De atunci nu s-au mai văzut.

Trecuseră patru ani. Patru ani în care Mallory fusese adoptată de o familie de medici și mersese regulat la terapeut. Dar rănile nu se vindecaseră. Ea trăiește în continuare cu teamă, este timidă, nu poate vorbi în public și are uneori coșmaruri. Ce se alesese de Rider? Va afla în prima ei săptămână la liceul unde nici nu bănuia că aveau să fie colegi.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Ce se întâmplă când îl reîntâlnești pe băiatul care te-a apărat de atâtea ori în copilărie, care s-a transformat într-un tânăr foarte atrăgător și care încă-ți mai spune șoricel și chiulește ca să ia masa cu tine? Asta e lesne de bănuit. Și ce-ar putea să meargă proast dacă și el te iubește? Tatăl vitreg al lui Mallory nu-l acceptă pe Rider în viața ei, iar Rider are o iubită geloasă și răutăcioasă.

Trecutul îi leagă pentru totdeauna, dar în prezent nu mai au atât de multe lucruri în comun. Pentru ea viitorul sună bine, el nu știe ce-i rezervă ziua de mâine. Unul aspiră la mai mult și mai bine, celălalt parcă vrea să arate cu tot dinadinsul că superficialii din jur, care pun etichete, au dreptate că de la copiii nimănui nu trebuie să ai așteptări. Cine va fi curajosul și cine va fi lașul în toată povestea asta? Vor rămâne prieteni? Vor lupta pentru iubire? La sfârșitul celor 476 de pagini vei afla toate răspunsurile.

Să nu spui niciodată pentru totdeauna – impresii de după

Avem de-a face cu un roman young adult care a primit în 2017 premiul RITA Award pentru cea mai bună ficțiune romantică pentru adolescenți și tineri. Este o carte pe care am devorat-o, deși nu sunt o împătimită a genului romantic. E frumos să-ți retrăiești oarecum fiorii primei iubiri alături de Mallory și Rider, dar e vorba de mai mult decât atât.

Doi copii care au înfruntat teroarea împreună, unul tăcând, celălalt încasând. O noapte de coșmar care-i desparte. Patru ani în care nu se văd. O decizie prin care destinul o împinge pe Mallory la liceu pentru a i-l aduce din nou pe Rider aproape. O familie adoptivă care a susținut-o 100% pe Mallory în cei 4 ani, dar nu susține prietenia ei cu Rider.

Ea e fata care a ales să tacă. Tăcerea i-a fost armă întotdeauna. El a fost mereu prințul ei pe cal alb, cel care a ocrotit-o și a încasat bătăi în locul ei. Amândoi au suferit când nu au mai știut nimic unul de celălalt și s-au bucurat enorm când s-au regăsit. Ea a invățat să deschidă gura. Și-a contrazis pentru prima dată părinții adoptivi și a refuzat să joace după cum i se cântă. Amândoi au înțeles că relația lor specială nu s-a încheiat niciodată, ci doar a fost pusă pe pauză.

Atunci de ce să nu spui niciodată pentru totdeauna? Un trecut comun nu garantează un viitor strălucit împreună. Pentru că nimic nu e bătut în cuie. Oamenii se schimbă, iubirile mor sau se transformă, situațiile se schimbă, contextele se modifică și ele. Trecutul e singurul care nu-l poți schimba, dar prieteniile adevărate și sentimentul că ești iubit te ajută să-ți vindeci rănile pe care oamenii răi ți le-au provocat. Amintirile dureroase sunt pentru totdeauna doar dacă alegi să nu te desprinzi de ele.

Nu este o poveste siropoasă de dragoste, cu doi adolescenți care merg la petreceri, se sărută cât e ziua de lungă și chiulesc ca să meargă la film. Este romanul transformării a doi copii slabi în doi oameni puternici. Culmea e că ea se va dovedi mai puternică decât el. Ea, șoricelul care avea nevoie mereu de protecția lui. Rider joacă mereu rolul cavalerului în armură, dar armura nu-l poate proteja de propriile gânduri, de sentimentul că orice ar face va fi mereu un copil abandonat și crescut de asistenți sociali. Îi cere lui Mallory să nu-i mai pese de spun oamenii, dar el nu e capabil să-și urmeze propriul sfat.

Oamenii n-au decât să spună ce vor. Sunt liberi să gândească ce vor, dar tu controlezi ceea ce simți în legătură cu asta.

Cât de ușor e să judeci pe cineva că nu are ambiția de a merge la facultate sau să râzi de cineva câruia îi e greu să vorbească în public! Dar tu nu știi povestea lui de viață. Nu știi că omului ăluia poate-i e greu să vorbească pentru că a crescut în teroare (cuvintele fuseseră considerate zgomote, iar zgomotul se pedepsea cu teamă și violență). Poate că nu vrea să meargă la facultate nu pentru că e prost, ci pentru că nu are încredere în el. N-a fost nimeni acolo să-l susțină vreodată și să-i spună că poate. Consideră-te norocos dacă ai avut dreptul să vorbești și ai fost încurajat!

Să nu spui niciodată pentru totdeauna este o poveste care te va prinde la orice vârstă. Romantism, dramă, o lecție de curaj – asta vei descoperi. La final vei privi altfel problemele tale minore, vei fi mai optimist și mai dornic să mergi mai departe și să fructifici mai bine șansele pe care ți le dă viața.

Citate preferate 

  • Uneori ratezi ce se întâmplă în jurul tău, fiindcă te preocupă prea mult ce cred alții despre tine și despre alegerile tale.
  • Un acoperiș deasupra capului și niște pereți în jurul tău nu garantau siguranța.
Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Valeria Chertes
    • 07/08/2018
    Răspunde

    Multumesc pentru recenzie.

  1. Am vazut-o si eu la tine pe instagram parca sau pe facebook si am comandat-o imediat asa ca zilele astea trebuie sa apara si abia astept sa o citesc. Poate o iau si eu cu mine in vacanta la munte. 🙂

    • Nicolae Claudia
    • 07/08/2018
    Răspunde

    Chiar pare foarte interesanta cartea.

  2. Pare o carte lejera, de luat in vacanta, ai facut o alegere buna, Nu iti spun ce alegeri am facut eu pentru vacanta mea 😀

    • Cristina Barbieru
    • 08/08/2018
    Răspunde

    Wow, ce poveste captivantă. Încă din titlu mi.am dat seama ca va fi o carte bună. Cred ca as devora.povestea, e o poveste de viata grea si cu multe schimbari apărut e odata cu trecerea timpului.

  3. Răspunde

    Imi place. Acum citesc a patra carte din seria Lux si imi place tare mult stilul scriitoarei. Ma inspiri in materie de carti, stii? La tine am citit despre Vaduva, ieri am primit o si eu. Abia astept sa o citesc!

  4. Răspunde

    Imi place mult cum scrie Jennifer si mi-am trecut cartea pe lista desi habar nu aveam despre ce e vorba. Dar citind acum la tine ”povestea” ei abia astept s-o sitesc si eu. Sunt sigura ca nu ma va dezamagi 🙂

  5. seria lux nu am citit-o, desi multa lume zice ca e misto rau. dar cartea asta parca are o sensibilitate aparte!

    • Ioana Radu
    • 16/08/2018
    Răspunde

    Asta e genul de poveste pentru sufletul meu. Desi ma apropi de 30 de ani, literatura young adult inca imi place si nu sunt dispusa sa renunt la ea, ba chiar cred ca majoritatea cartilor preferate sunt din categoria aceasta. Pare chiar grozava cartea „Sa nu spui niciodata pentru totdeauna” ♥.

    1. Ce ne facem noi cu sufletul asta tanar? La pensie tot young adult citim?

  6. Răspunde

    Pare o poveste potrivita cu adolescenti. Cred ca este o carte potrivita si pentru mine si m-ar duce cu gandul la inceputurile iubirii mele

    1. Cred ca toti retraim fiorii primei iubiri cand citim astfel de carti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares