Goana după mărțișoare. Ce modele alegi anul acesta?

mărțișoare brățări 2018

Nu mai e mult și vine 1 martie, ziua în care românii oferă și primesc mărțișoare din abundență. Dacă produsele de Crăciun apăruseră prin magazine din luna octombrie, nici mărțișoarele nu s-au lăsat mai prejos. În Cora ele și-au improvizat un mini-raion special înainte de 1 februarie. Am avut timp să le analizez în scurtele mele escapade în magazin. Avem mărțișoare pentru cam toate gusturile și buzunarele, dar nimic care să mă mulțumească pe mine. Anul trecut am cumpărat de la ei niște brățărici cu motive tradiționale, care mi se păruseră mie mai drăguțe, dar m-au dezamăgit pentru că nodurile erau prost făcute și firul roșu de proastă calitate – se scămoșa din prima zi de purtare.

Anul ăsta tot eu sunt responsabilă cu achiziționarea mărțișoarelor pentru colegele soțului meu și am vrut ceva special. Mă gândisem, inițial, la varianta unui produs cosmetic cu șnur roșu. Un balsam de buze era perfect, fiind și accesibil, ca preț, și util. Domnul meu n-a fost de acord. A mai existat varianta mărțișorului dulce – o prăjitură sau o ciocolată cu șnur de mărțișor. Nici asta nu i-a plăcut. El o ținea întruna cu florile. Mie nu-mi place să ofer flori buchete, iar cele în ghiveci sunt destul de scumpe. Aici nu am fost eu de acord.

Apoi mi-a venit ideea să caut mărțișoare handmade. Am căutat și i le-am arătat și lui. A fost încântat de idee și de modelele găsite și le-a comandat de săptămâna trecută.

bottegaverde.ro

Ce-am ales până la urmă? Niște mărțișoare micuțe și simpatice foc, la un preț bun. Sunt niște mărțișoare cu forma unei ii, pictate cu motive tradiționale. Sunt confecționate din lut uscat și apoi vopsite, iar peste vopsea s-a aplicat un strat de lac pentru a proteja modelul pictat. Am să vă arat poze când vine coletul, dar am vrut să scriu articolul ăsta azi, gândindu-mă că poate aveți nevoie de sugestii.

Puteți căuta singurei, pe Google, mărțișoare handmade și veți găsi acolo foarte multe modele, atât de multe încât va fi greu să alegeți. Eu le-am ales pe astea, având drept criteriu de selecție prețul. Preferatele mele sunt mărțișoarele tip broșă – medalion, cu model tradițional cusut pe pânză. Nici acelea nu sunt scumpe, dacă trebuie să cumperi doar 2-3. Eu am mizat pe cele mai ieftine (care costă doar 3 lei!) pentru că aveam de luat cel puțin 15 bucăți și… n-am câștigat încă la loto.

Atenție la ceva! Mărțișoare cu motive tradiționale găsiți și în supermarket și în magazine online de accesorii, gen MeliMelo, dar sunt kitsch-oase și scumpe. Pe verificate! De banii pe care-i dai la ei pe un mărțișor foarte urât stilizat, cumperi două mărțișoare simple și cu gust de pe site-uri gen Breslo. Vestitorii primăverii nu trebuie să fie scumpi și strălucitori.

Voi ați ales deja mărțișoarele pentru anul acesta? Spre ce modele v-ați orientat și care este prețul la care v-ați oprit?

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Si eu am comandat deja martisoarele si am ales la fel ca anul trecut unele dulci, facute din zahar cu mare maiestrie de catre Adriana-Dulciuri din suflet din Baia Mare.
    Am comandat vreo 25 de bucati cu minioni, frozen, mickey mouse, pentru fete si baieti deopotriva, fiindca Dragos are 21 de colegi in clasa. Am dat 4 lei pe bucata si 7 lei pe trandafirul doamnei invatatoare.

    1. Da, o stim pe Adriana. Face lucruri tare faine din pasta de zahar.

  2. Răspunde

    Am primit si eu anul trecut niste martisoare din lut sub forma unei ii confectionate de mesterii populari din cadrul Centrului de Cultura Prahova. Abia astept targul de anul acesta.

    1. Sa ne arati ce primesti anul asta, ca sa crapam de invidie.

  3. Chiar aveam nevoie de sugestii. Si eu sunt in cautare de martisoare. M.am gandit la bratarici cu snur rosu si fluturas din cristale dar sunt destul de scumpisoare. Vreau ceva frumos dar nici foarte scump.

    1. Sa te uiti pe Breslo. Acolo isi vand creatiile multi artisti.

  4. Mereu raman pe ultima suta de metri cu alegerea martisoarelor, atunci cand toata lumea e buluc pe ele. Si nu mai sti ce sa iei, e inghesuiala, toate parca ti se par de prost-gust. Eh, dar nu ma invat minte.
    Varianta martisorului dulce mi se pare simpatica, macar stiu ca nu ajunge aruncat prin ceva sertar…cam cum obisnuieste lumea sa faca. Sa vedem ce gasesc in acest sens.

    1. Martisor dulce zici ca preferi, a? Sa stiu ce sa nu-ti iau :))

    • Roman Nicoleta
    • 19/02/2018
    Răspunde

    Ador perioada cu mărțișoare ?îmi place să dăruiesc și să primesc,am o mare colecție de când eram mică?

    1. Eu nu mai colectionez martisoare. Primesc putine si parte din ele le dau unor fetite de la tara.

  5. Răspunde

    Eu am redus cantitatea cheltuielor astea – tin la minim.
    Va sustin sa cumparati local si handmade – si femeile din romania merita un mic ajutor, haideti noi intre noi sa ne sustinem.

    1. Si sa stii ca iesi si mai bine la pret daca iei direct de la mestesugari. Tipa de la care am luat noi martisoarele, le avea cu 3 lei pe site si am sunat-o ca nu reuseam sa punem 15 bucati in cos. Ni le-a oferit la 2,5 lei. Au si sosit azi si sunt incantata de ele.

    • Valeria Chertes
    • 20/02/2018
    Răspunde

    Eu inca nu am inceput sa cumpar martisoare.

    1. Pai mai sunt 7 zile. Fuga la cumparaturi!

    • ghelbere elena
    • 20/02/2018
    Răspunde

    Am inceput sa caut martisoare pentru profesoarele si colegele baiatului. Multumesc de pont.

    1. Ai ceva de investit. Bafta!

  6. Mie îmi plac mult cele hand made, sotul meu le alege pe toate si se pricepe de minune!

    1. Abia astept sa ne arati ce martisor iti aduce anul acesta.

  7. Răspunde

    In weekend plec si eu sa caut martisoare, nu am avut deloc timp pana acum. Nici nu m-am gandit ce fel de martisoare caut…vad la fata locului!

    1. Sigur ca depinde si de ce gasesti in magazin 🙂

  8. Răspunde

    Mărțișoarele de tip broșă îmi plac și mie. La mine motivul e foarte… practic. Îmi plac broșele pentru că după ce trece perioada mărțișorului doar dau șnurul jos și le port în continuare 😀 . Cam tot anul le port, mai ales că acum a revenit moda lor și pot fi purtate și câte 4 deodată pe o geacă din denim ^_^.

    1. Daaaa, asta e marele avantaj la brosele martisor, ca le poti purta si in extra-sezon.

    • Denisa
    • 21/02/2018
    Răspunde

    Se vede bine treaba ca nu am fost prin moll-uri in ultimele 2-3 saptamani, nici nu m-am gandit la martisoare! Oricum, impartasesc opinia ta. Martisoarele sunt un lucru simbolic si cel mai dragut martisor e unul simplu, ieftin, daca se poate si home-made. Si cel mai important, daruit din suflet.

    1. Conteaza mult cum e daruit, nu? Nu suport sa vina cineva sa puna 10 martisoare pe masa si sa imi spuna sa imi aleg unul de acolo.

  9. eu am vazut martisoare cu motive traditionale, sunt vreo 2-3 lei la lidl si la penny si arata tare bine!

    1. Se poate, eu nu prea m-am uitat 😀

  10. Răspunde

    Am cumpărat și eu pentru la gradinita și pentru educatoare. Vedem acum dacă va merge la gradinita de 1 Martie … dacă nu, le țin pentru la anul

    1. asta e avantajul cu martisoarele ca nu expira :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares