De vreo doi ani încoace, am început să am de-a face cu tot mai multe mămici, atât în viața reală, cât și în cea virtuală. Nu știu cum se face că toate sunt vesele nevoie mare, predică peste tot despre minunea de a fi mamă, fac haz de necaz că dorm doar 3 ore pe noapte, că nu au timp de ele deloc, mimează fericirea absolută în public, pozează în mămici super fericite și împlinite, dar își plâng în pumni în spatele monitorului și al ușilor închise.
Nu, nu scriu asta ca să le judec. Departe de mine gândul ăsta. Eu nu pot decât să le apreciez pentru curaj și tărie. Eu sunt o lașă care fuge de greutăți și responsabilități. Eu vreau doar să le atrag atenția că poate nu e cel mai bun lucru din lume să ascunzi și părțile mai puțin bune ale sarcinii și maternității.
E normal, bănuiesc, să ai și sentimentul de împlinire că ai dat viață. E normal și să fii fericită atunci când bebe începe să gângurească, să stea în funduleț sau să spună mama. E normal să te bucuri că ai un copil sănătos, dar e la fel de normal să poți împărtăși cu cei din jurul tău și momentele mai puțin bune. Mă refer la alea în care îți vine să plângi de ciudă că n-ai mai ieșit din casă de 2 luni, că te simți singură pentru că el e toată ziua la muncă și tu toată ziua cu copilul, că nu mai ai timp nici să faci o baie ca pe vremuri.
E superb să-ți adormi copilul la piept, dar al naibii de frustrant că, dacă adormi lângă el, în nici 10 minute se trezește. Ești tot timpul pe fugă și tot ce faci faci pentru el. Adio timp de manichiură, de măști de față, măști pentru păr, de filme sau emisiuni TV, de ieșiri cu prietenii, de lenevit duminica până la prânz cu pilota în cap, de mers la cumpărături când ai chef și stat acolo cu orele. Speli vasele cu un ochi la farfurie și cu unul la copil, nu cumva să facă vreo mișcare greșită. Când îl vezi că a pus mâna pe o pereche de papuci de casă și dă să-i bage în gură, arunci farfuria și o tai la fugă în direcția copilului. Calci pe 2-3 jucării, dai să cazi, poate te și lovești de ceva și îți vine să urli de durere, oboseală și stres.
E ok, draga mea, să faci toate astea. E normal să-ți iei copilul în brațe și să-i zâmbești și să-i vorbești calm chiar și atunci când calmul e departe de gândurile tale. Dar asta nu înseamnă că trebuie să joci rolul de mamă perfectă în fața întregului univers. Nimeni nu se așteaptă de la tine să stai trează 20/24 de ore, să fii mereu aranjată și mereu cu zâmbetul pe buze, de parcă totul ar fi lapte și miere în viața ta.
Nu mai plânge pe ascuns! Spune celor din jur, familiei, prietenilor, că e frumos să fii mamă, dar că e și greu, că uneori simți că nu mai poți. Nu ești o mamă rea doar pentru că spui lucrurile astea. Din contră – faptul că vorbești despre problemele tale vă ajută pe amândoi. De ce să ții în tine? Tu joci bine rolul de fericită supremă, dar copilul simte și ce e dincolo de aparențe.
Copilul tău va fi la fel de sănătos și fericit și dacă recunoști că ai momente în care ești pe cale să clachezi. Nu e ca și cum ți-ar părea rău că l-ai făcut. Nu ești o mamă rea și incapabilă dacă, din când în când, mai apelezi la mama sau la soacră să stea o oră cu copilul. Nu ești incapabilă, nu ești slabă, nu te judecă nimeni. Pur și simplu, ești om, nu super-femeie. Toți avem nevoie de ajutor. Toți avem momente de slăbiciune. Asta nu ne face lași.
Tot universul tău e dat peste cap. Libertatea ți-e știrbită. Timpul liber îți este furat. Corpul ți s-a schimbat. Ești în continuă mișcare. Nu mai ai vreme să respiri. Nu mai ai timp să savurezi o salată. Ba poate și regimul alimentar suferă modificări, dacă alăptezi, și te trezești privată de produse de care înainte erai dependentă. Toate restricțiile astea e normal să te zdruncine.
A fi puternic nu înseamnă să lași lumii impresia că nu te afectează lucrurile astea și că ai o viață perfectă, pentru ca mai târziu să plângi în camera ta. A fi puternic presupune să împarți cu cei care te iubesc atât minunea de a fi mamă, cât și greutățile din această perioadă; să vorbești despre ce te doare și să vindeci rana, nu să pui un plasture peste ea ca să nu o mai vadă nimeni.
Fii sinceră, fii puternică și vei fi mai fericită!
Dar tare bine le-ai spus!
Eu mereu am zis ca da, e frumos sa fii mama dar e foarte greu. Acum toata atentia e indreptata catre cel mic dar uneori imi doresc doar sa stau 10 minute intinsa pe pat fara stres!
Eu sunt norocoasa, ca o am pe mama care ma ajuta permanent, singura mi-ar fi extrem, extrem de greu. Cu ajutorul ei pot sa-mi fac manichiura, sa ma aranjez cand plec undeva. Si sotul mai sta cu el daca are timp si eu vreau sa ma relaxez putin.
Dar sunt de acord cu tine, trebuie sa impartasim si celor din jur gandurile si sentimentele noastre pentru ca nu e totul perfect!!
Avem pe-aici un domn cu nume fictiv caruia nu-i convine ca o mama sa-si mai lase copilul cu bunica. Eu as zice sa stea el cu cel/cea mica, sa nu mai comenteze.
Da ,intotdeauna mi-am spus si partile negative din experienta de mama si problema a fost ca le spuneam cui nu trebuie! Am fost judecata ;prin spatele meu ;asta e ! nu mi-a pasat atat timp cat nu faceam decat sa ma descarc ;am trecut si printr-o perioada de depresie ,dar totate trec ,cateodata de la sine cateodata cu ajutor.
Asta e partea a doua, ca exista si carcotasi. Cel mai bine este sa ne indepartam de ei.
Eu nu mai am timp sa faci nici macar ce face Cristina B. Insa, pe langa toate minunile pe care le-a adus devenirea asta a mea, ca mama, a mai adus ceva esential. Surprinzator. Si anume m-a facut sa privesc copiii cu alti ochi. Copiii, astia mici, la modul general vorbind. Mi se par adorabili. Inainte, treceam cumva mai indiferenta. Cat despre al meu, da…ma inspira nemaipomenit. Cand incep sa scriu un articol despre el, parca am toata inspiratia Universului…si tot de-o dragalasenie.
Dar da…e greu. Se duc multe pe apa sambetei. Apuc doar sa mananc si, in rest, lucrez. Si in restul resturilor e el peste mine calare. Si peste tot. Deci, efectiv peste tot. Ahh…ar fi multe de zis.
Nu zic ca nu e frumos. Doar ca ai si zile in care sigur vezi totul mai gri.
E frumos dar greu,si spun asta insacinata fiind. Desi nu am avut simptome fizice de sarcina, starile interioare sunt tare ciudate :)) Mie mi se pare greu deja, nu stiu cum o sa fie dupa ce nasc.
Sunt convinsa ca te vei descurca. Esti o tipa cu toate tiglele pe casa, foarte echilibrata.
este foarte greu cu un copil in ziua de azi. Nu te mai poti machia la fel ca inainte, nu mai poti bate cluburile in cautare de baietzasi tatuati si cu bani, mai ai si treaba (nu doar pretentii), trebuie sa te lupti cu dependenta de nutrienti importanti cum ar fi torturile, chipsurile, fisticul si altele. De regula, ramai cu kg in plus din cauza ca „sarcina este un lucru atit de dificil” si ti-e lene sa iesi la alergare cand soacra-ta sta cu sugarul. Si asta cand ai si soacre ce „trebuie sa te ajute”. Cu asemenea mame eroine, peste 50 de ani, tiganii o sa fie majoritari.
De ce nu-ti iei tu o tiganca, sa-ti toarne 10 puradei, si sa rezolvam problema asta?
E si asta o solutie, sa imbinam rasele. Macar de la tac’su sa fie roman/romanca, ca mamele eroine au probleme de fertilitate (mai ales cand faci copii spre menopauza, ca sa-ti „traiesti viata”).
Un articol interesant, as spune, tulburator. Din pacate, mai sunt si alte greutati pe care o mama cu un copil trebuie sa le indure. Cea mai mare dintre ele este atunci cand prietena ta primeste mai multi bani de la sot decat tine (pentru copil, desigur).
Si crezi tu ca toate fac copii la menopauza ca sa isi traiasca viata?
Eu cred ca nu se zicea ca e greu, că s-ar urni oamenii mai greu sa facă ?
Nimic nu e ușor. Poate așa, se amăgesc și ele ca e bine. Poate așa văd ca se face, așa fac și ele.
Cine mă întreabă pe mine: depinde de situație!
Viata-i grea, fie ca ai copii sau nu.
Depinde cum vrei sa o trăiești!
cu asta sunt perfect de acord, Carmen: Viata e grea oricum.
Este minunat sa fii mama dar si foarte greu, ai mei au fost unul dupa celalt doar un an jumate intre ei. Cateodata imi venea sa o iau razna dar cand ma uitam in ochisorii lor imi reveneam instant.
Pe de-o parte e mai greu sa fie de varste apropiate, dar cred ca e mai bine asa, sa creasca impreuna.
Ce frumos ai vorbit despre oboseala din spatele bucuriei de a avea un copil. Eu nu ma simt deloc super-erou, dar probabil ca nici nu va fi nevoie sa cer ajutor, stiu ca mama va fi acolo sa ma ajute. Mi-ar placea insa ca si tata sa fie un sprijin.
Nu-s mama, dar vad lucruri, lucruri care-mi plac sau nu si simt nevoia sa scriu despre ele…
Este frumos să fi mama ?dar este și foarte greu mai ales dacă îți crești copii singura,nu ai unde îi lasă cad ai o problema sau sa te mai recreezi puțin!Ca și în cazul meu eu îmi cresc singura fetița mă ajută și soțul când este acasă dar nu avem bunicii,sunt decedați,ne este foarte greu când avem cate ceva de rezolvat și nu avem unde lasă fetita!
Macar ai parte de ajutor din partea sotului. Multe femei nu au parte nici de asa ceva.
Am avut noroc cu un copil tare linistit care inafara de colici nu a fost bolnav dar am avut si un ajutor de nadejde in mama.
Bunicile sunt adevarate comori la casa omului.
Daca ma intrebi cum e acum cand Dragos are 6 ani o sa-ti spun ca e frumos si usor pentru ca pot(sunt obligata) sa-l iau cu mine peste tot si e un copil bun si cuminte, dar in primii 3 ani nu dormea noaptea si urla ca din gura de sarpe, am crezut ca nu o sa mai apuc sa fac un dus ca lumea niciodata, am avut momente in care am clacat, dar uitandu-ma la el acum, a meritat fiecare minut si as face-o din nou pentru el(chiar daca nu mai vreau alt copil).
Cum sa nu merite? Nici nu s-a pus problema asta. Ideea e ca multe mamici, dupa o perioada ajung chiar sa uite cat de greu le-a fost la un moment dat, dar sunt si unele care nu-si mai revin.
Mamele nu vor să spună că e greu pentru că ele ar părea slabe în fața celor care reușesc să le facă pe toate.
Așa e și in realitate, trebuie să putem de toate! Greșit! Fiecare trebuie să fie bun la ceva anume, atâta tot!
Există mămici care rezistă fără somn, există mămici care își aduc ajutor tocmai pentru a claca.
pe mine asta m-a durut, ca am pe cineva apropiat care se vede ca nu mai rezista, dar refuza sa primeasca ajutor si cred ca totul este din teama de a nu fi etichetata drept incapabila.
Ai dreptate , Cris! Meseria de mama este cea mai grea! dar in acelaș timp cea mai frumoasa! Intradevar in primii ani din viata bebelusului uitam de noi..nu mai dispunem de timpul necesar pentru a iesi la un suc, pentru a merge la coafor ….dar crede mă ca se compensează cu zâmbetul celui mic…Mă bucur că am trecut peste perioada aceea…nu ma pot plânge deoarece eu am avut si am o fetita ffff cuminte..nu am stiut ce inseamna nopti albe decat atunci cand făcea febra sau ii iesea cate un dințisor….
Cred ca imi dau seama cam ce emotii are o mama si cate bucurii ii aduce un copil pentru ca ma emotionez eu, ca matusa, la fiecare noutate din viata nepoatei mele.
Sa stii ca nici eu nu inteleg cu de reusesc unele mamici sa fie doar zambet si sa arate ca de pe revista. eu nu am reusit asta si un an de zile, cat asta mic al meu a mai crescut cat s-o ia la picior, nu tin minte sa fi avut o zi in care sa fi dormit pe saturate si sa fi fost vesela nevoie mare. Ba din contra, mai ca nu imi venea sa relationez cu nimeni tocmai pt ca asta presupunea sa fac un efort pt a parea relaxata.
Ei, vezi? despre asta e vorba. de ce sa faci efort sa pari vesela si relaxata? De ce nu poti sa arati lumii si partea mai putin fericita?
Acum m-ai facut sa ma gandesc daca m-am plans public de chestiile astea si nu-mi amintesc. Poate am facut-o si nu-mi amintesc. De cele mai multe ori se intampla ca totul sa fie bine.
Nu pot sa zic mare lucru decat ca oricat de greu a fost, eu mai vreau un bebe. Si sa stii ca greu …. da greu …. a fost in primele 3 luni in care nu stiam pe ce planeta sunt. Cand colicii sunt al naibii de neintelesi si copilul plange si nu stii ce sa faci.
Pe masura ce anii au trecut totul a fost din ce in ce mai usor. De la 2 ani deja am inceput sa ne intelegem mai bine si acum, la 3 ani, este mult mai bine. Chiar daca are momentele ei de plans, de isterie, de batut din picioare, trec rapid si ne pupacim, ne draganim si totul este bine
In momentul in care porneste pe picioare si vorbeste cred ca lucrurile devine mai usoare. Sa iti ajute Doamne- Doamne sa mai ai un bebe!
Si eu care ma gandeam ca sunt singura care-i este greu …multumesc Foarte mult pentru acest articol Cristina… Da intradevar e super frumos si unic sa fii mama dar cand te mai prinde si oboseala ..cel putin eu apelez la sot!!!Succes in continuare!!
Sa nu-ti fie rusine, draga mea. Chiar daca sunt unii care mananca ce nu trebuie ca e usor sa stai acasa cu un copil mic.