Cartea de azi, In Tempora, este una pe care nu știu dacă eu aș fi ales-o, dacă aș fi ajuns vreodată la ea din proprie inițiativă. Este tot una dintre cărțile pe care le-am primit cadou. M-am apucat într-o seară de ea. Eram al naibii de obosită. După vreo 3 pagini despre viața unui judecător care tocmai murise, îmi imaginam că e o carte despre el. M-am culcat.
Am revenit la ea vreo lună mai târziu, fix după Rebela, tocmai pentru că cam plictisisem și căutam o lectură ceva mai serioasă. Asta s-a și dovedit a fi.
In Tempora nu este despre judecătorul mort, ci despre două persoane care au făcut parte din viața lui – Sergiu, fiul său, și Maia, cea care i-a fost iubită lui Sergiu la un moment dat. Cei doi se reîntâlnesc după mulți ani, cu ocazia înmormântării judecătorului, întâlnire care stârnește tot șirul amintirilor celor 2. Deși totul are legătură cu povestea lor de dragoste, romanul nu este unul de dragoste (știți că nu-mi place genul), este unul foarte profund, mai degrabă filozofic și psihologic.
Maia se născute în ’77 și ambii săi părinți muriseră la cutremur. Astfel, ea a ajuns într-un orfelinat. Aici a trăit primii 7 ani din viața ei, aici a aflat ce înseamna viața și cât de cruntă poate fi ea, cât de răi sunt oamenii. Sunt descrise toate ororile prin care a trecut în această perioadă, accentul căzând nu pe faptele propriu-zise, ci pe trăirile ei.
Te simți atât de dărâmat, încât alegi să te obișnuiești cu durerea, pentru că ești prea obosit ca să mai lupți împotriva ei. Mergi mai departe, pregătit pentru orice, crezând că nimic nu ar putea să doară mai tare decât ceea ce te-a durut până în acel moment.
Îți vine să intri în carte și să-i bați pe toți. 🙁 Partea bună este că Maia s-a format frumos și mintea ei a ajutat-o să se țină oarecum departe de ororile din jurul ei, nu s-a transformat în monstru, așa cum se transformaseră majoritatea celor instituționalizați.
Viața o răsplătește. După 7 ani, Maia părăsește orfelinatul ținându-și bunicul de mână. Din nou simți nevoia să te răzvrătești împotriva sistemului. Cum e posibil ca un copil să îndure atâtea vreme de 7 ani, doar pentru că cineva n-a completat cum trebuia niște acte, ca bunicul să fi știut în ’77 că nepoata lui trăiește. Maia va merge la școală, va avea parte de dragoste, de mâncare, de blândețe, de comunicare, de toate lucrurile de care fusese privată până atunci.
În timpul liceului, pe care-l face la București, îl cunoaște pe Sergiu, un tânăr avocat. La început sunt atrași de calitatea discuțiilor dintre ei. Se formează unul pe altul, se instigă din punct de vedere intelectual, se provoacă la evoluție. Citesc cărți împreună și le disecă. Ies împreună în oraș.
Ea este orfana cu amintiri din orfelinat, el orfanul de mamă care avusese bani, dar nu beneficiase niciodată de blândețea și încurajările unui tată, ci mai degrabă de povara unui nume și a unui destin decis fără acordul lui. Povestea de dragoste începe abia după ce Maia împlinește 18 ani.
La început totul este foarte bine între ei, dar nu va dura mult. Nu vă pot povesti mai multe, va trebui să descoperiți voi, citind cartea, ce se întâmplă și de ce vor ajunge cei doi să se despartă.
Poți cumpăra In Tempora online de aici
In Tempora este o carte pe care aș recomanda-o tuturor celor care au suferit în viață și în dragoste, adică oricui. Când vei citi prin ce trece Maia în casa de copii, vei realiza cât de fericit ești chit că nu ți-ai luat un iPhone, îți vei da seama că unii ar da orice să aibă un părinte cicălitor ca al tău. Îți vei regăsi speranța și puterea de a visa odată cu reîntâlnirea ei cu bunicul. Vei trăi alături de ea dragostea pură, adevărată, cerebrală, sentimentală, nu doar dorința de sex (de care mă săturasem în Rebela).
Este un roman scris la persoana I, când din punctul lui de vedere, când din al ei. Ai o viziune completă asupra poveștii, ceea ce e minunat. Autoare împletește perfect povestea, faptele, cu trăirile și gândurile personajelor, dialogurile scurte, dar pline de încărcătură, cu descrierile lungi, dar absolut deloc plictisitoare.
Am înțeles, din In Tempora, că vorba aia cu iubirea te ridică, iubirea te coboară, este cât se poate bine gândită. Iubirea te poate ridica la cer, te poate transforma într-o femeie care are senzația că e puternică și stăpânește totul. Este aceeași iubire care, atunci când va pleca, va lua totul cu ea. Vei fi mai sărac și mai rănit decât înainte de a o cunoaște. Pentru că înainte să o cunoști nu știai ce înseamnă fericirea. Acum știi, dar fericirea e doar o amintire. Ajungi să trăiești din amintiri, cu regrete, cu singura speranță că într-o zi se va întoarce cel pentru care tu ai fi făcut orice și pentru care te-i fi luptat cu oricine.
Dar oare merită să speri și să trăiești suferind și sperând sau e mai bine să accepți realitatea, să păstrezi amintirile și să mergi mai departe? Se spune că timpul le vindecă pe toate, dar nu-i adevărat.
Timpul e înșelător. Te face să crezi că poți să uiți. Aproape că te simți vindecat. Aproape că poți să te plimbi printre ruinele sufletului, fără să te mai doară. Apoi, deodată, un simplu miros, un sunet sau un gust îți aduce totul înapoi, ca o tornadă nimicitoare, care te învață că amintirea momentelor care au trecut și care au contat, e invincibilă în fața timpului.
Nu te-ai gândit niciodată că timpul petrecut în așteptare nu se mai întoarce?
Zilele continuă să treacă, la fel și nopțile. Lumea nu se oprește pentru că unul dintre noi s-a oprit. Doar în interiorul acelora care suferă se oprește ceva nelămurit.
Ce va alege Maia? Ce se va întâmpla la reîntâlnirea lor? Ce-ai alege tu?
Nu am auzit de această carte dar pare interesanta! ?
Asa am simtit si eu cand am citit-o.
Andreea Blandu dovedeste prin aceasta carte cat s-a maturizat de la publicarea primului ei roman, dar mentine ideea unei relatii intre persoane din generatii diferite.
Ma bucur ca ti-a placut cartea ☺
nu am citit o alta carte de-a ei, deci nu am cu ce sa o compar, dar, da, mi-a placut.
Multumim pentru recenzie.
Nu am auzit de In Tempora. Din recenzia ta pare o carte interesanta, pe care vreau sa o citesc. Iti citesc recenziile cu drag, transmiti exact ceea ce simti in timp ce lecturezi.
Diana, daca vrei sa ti-o imprumut, sa dai de stire.
Ce recenzie buna ai facut! Mi-ai starnit dorinta nebuna de a cauta si citi cartea. Multumesc Cristina!
Multumesc si eu pentru vizita.
Imi place descrierea ta si vreau neaparat sa citesc cartea. Cand stateam la internat am cunoscut multi copii crescuti la orfelinat ale caror chipuri ma bantuie si acum.
Miki, la cat de sensibila te stiu eu, sigur o sa iti placa.
Hmm, nu știam despre aceast carte, dar are un subiect interesant care mă atrage ca un magnet!
Tie oricum iti place genul asta mai profund.
interesanta cartea..iar recenzia a iesi exceptional
Si eu am cartea aceasta, dar in ultimele cateva luni nu am avut cum sa citesc beletristica pentru ca m-am concentrat pe alte prioritati de-ale cititului. Insa in curand voi putea relua lecturile, de care mi-e foarte dor ♥.
Gata examenul?
Inca o carte care te face sa teflectezi asupra propriei vieti. Este incredibil cata drama pot duce unele persoane in suflet si cum cauta sa mearga mai departe. Chiar si asa continua sa primeasca lovituri dupa lovituri… Multumesc de recomandare Cristina.
par interesante cartile autorilor romani contemporani. pe bune ca imi par din ce in ce mai reusite!
Nu toate 😛
Imi este foarte mila de acei copii crescuti in orfelinate. Tot timpul m-am gandit c-as putea sa mai adopt un copil pe care sa-l cresc. Simt ca as putea sa salvez un sufletel.
Ma bucur ca acest copil a reusit sa nu fie rapus de nenorocirile din jurul ei
Asta cu adoptia… e cu dus si intors. Eu nu am copil si m-am gandit la varianta asta, dar sunt multe DACA in ecuatie.
Pare interesanta dar prea trista. Eu cam fug de genul asta de carti si le prefer pe cele fantasy/SF tocmai pentru a uita putin de cat de cruda poate fi viata reala uneori.
Insa daca tu o recomanzi sunt sigura ca e o carte care merita sa fie citita.
este putin trista, dar faptul ca te regasesti in ea si ca inveti ceva din experienta personajelor, o face sa fie delicioasa.