Dexter – un monstru pe care ajungi să-l adori

Dexter

In ultima vreme am încercat să-mi fac puțin timp pentru lucrurile care-mi plac și îmi fac bine: citit și urmărit seriale. Despre cărți am tot scris, dar despre seriale nu. O fac azi.

Să vă notați, vă rog, că mi-am făcut chiar și abonament la Netflix! Nu mă întrebați de seriale noi, că n-am ajuns la ele! Sunt în urmă. Am vizionat până acum 2 seriale vechi, pe care le-am ratat la vremea lor. Nici n-aș fi crezut că-mi vor plăcea.

Unul este Lost.  Îmi aduc aminte că eram copil când s-a difuzat pe TV, am văzut vreo 2 episoade, dar am preferat să-mi văd de statul pe afară în loc să pierd timp cu serialul.

Al doilea a fost Prison Break. Din ăsta nu văzusem niciodată nici 5 minute, dar știam că era unul dintre cele mai urmărite seriale. După primul episod n-a fost chip să mai renunț la el.

Acum e rândul lui Dexter. Soțul meu a venit cu ideea să-l vedem. Când mi-a zis cam despre ce este vorba, iar am zis NU, considerând că nu e interesant. L-am lăsat să pună un episod, cu intenția clară de a-i spune, la final, că nu-mi place. Din nou socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Suntem deja la sezonul 6 și sigur îmi va fi greu să mă despart de personajul ăsta pe care nu-l puteam suferi la început.

Dacă nu l-ați urmărit, vă spun pe scurt că Dexter Morgan este un tip aparent plictisitor, care lucrează în laboratorul Poliției din Miami. Unde-i sânge, este și el. Știe exact cum a fost ucisă o victimă, numai analizând urmele de sânge rămase la locul faptei. Dar asta nu este singura lui îndeletnicire. În timpul liber, Dexter este… criminal în serie. Cu toate astea, nu e tipul rău. Dexter urmărește și ucide criminali. Este un justițiar care îi pedepsește aspru pe cei pe care legea i-a iertat, totul după un ritual bine pus la punct.

Dacă, la primul contact cu personajul, ai senzația că acționează ca un robot, după un cod stabilit de tatăl său vitreg (polițist), treptat Dexter evoluează foarte mișto. Am ajuns să-l privesc cu alți ochi, chiar și din punct de vedere fizic. 🙂 Se umanizează prin relațiile pe care le leagă. Ajunge chiar să se căsătorească și să aibă un copil. Dezvăluirea treptată a trecutului său, expunerea trăirilor sale interioare (este al naibii de greu să te prefaci și să știi că ești iubit și apreciat pentru cum te străduiești să pari, nu pentru cum ești tu de fapt), te ajută să-ți schimbi prima impresie. După atâtea episoade, atunci când Dexter își spune că e un monstru, aș vrea să pot să-i spun că de fapt monștrii sunt cei care închid ochii la acele crime și-i lasă pe nemernici să scape și să-și vadă de viețile lor.

Dexter duce o viață dublă, dar, în definitiv, în ambele vieți scopul lui este același, de a face lumea mai bună și mai sigură. Stai cu pumnii strânși de fiecare dată când Dexter este pe cale să fie prins și ai vrea ca și în lumea reală să existe cel puțin 100 de tipi ca el.

Ați văzut serialul? Dacă da, v-a plăcut? Să nu-mi spuneți cum se termină, vă rog! Dacă nu l-ați văzut, poate-l încercați. Sunt șanse mari să vă placă.

sursă foto Flickr

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Am auzit si eu despre serialul asta dar inca nu l-am vazut. Abonament la Netflix nu imi fac pentru ca prefer mai degraba sa citesc decat sa ma uit la TV. Oricum nu m-ar lasa fiu-meu cu desenele lui sa ma uit :))

    1. au si desene pe netflix 😛

  2. Ah, câte nopți am pierdut cu acest serial. Apoi mi-am dedicat timpul serialului Prison Break.
    Acum citesc, mă bucur că nu mai am descoperit niciun serial, așa am timp pentru toate cărțile.

    1. La mine Lost a fost inainte. De citit, citesc noaptea, inainte sa adorm. Serialele le urmaresc cu sotul.

    • Valeria Chertes
    • 21/08/2017
    Răspunde

    Am mai auzit de el dar nu l-am vazut inca.

    1. E fain, sa stii.

  3. Răspunde

    Initial am zis ca sigur nu am vazut episoade…uitandu-ma de curiozitate pe linkul dat de tine, am realizat ca am vazut episoade!
    I did! I did saw a pussy cat 🙂 )))))) zice canarul 😉
    Da, dupa ce trece partea plictisitoare, vezi cu alti ochi personajul si actiunea.

    1. se poate spune orice despre Dexter, numai ca e plictisitor nu.

    • ghelbere elena
    • 22/08/2017
    Răspunde

    Nu am urmarit nici un episod din acest serial. Cineva, nu mai stiu cine mi-ai spus ca este un serial horror si eu cum nu sport acest gen nu m-am uitat.

    1. Nu e deloc horror, Elena. mai sunt cateva imagini cu victimele ucigasilor, atata tot.

  4. Răspunde

    Prisos break a fost singurul serial la care m-am uitat. Când a apărut aveam un job relaxant si mai vedeam acolo câte un serial. Cred ca pe la sezonul 3-4 m-am oprit
    Imi place prezentarea acestui Dexter. Are nota buna pe IMDB si prezentarea ta m-a convins

    1. Vai, n-ai vazut prison break pana la final? nu stii ce ai pierdut.

  5. Ei, uite asa spun si eu … NU ? Dar nu se stie niciodata. Chestia e ca nu urmaresc niciun serial pe site-uri din motiv de comoditate. In pat nu imi place sa stau cu laptopul pe burta ca e burta mare, intr-o parte obosesc, iar in fotoliu, abia apuc sa imi fac treburile pe aici ca incepe sa ma doara coloana si sa mi se umfle picoarele. Hai ca am inceput sa bat campii, cand subiectul era cu totul altul ?

  6. ma crezi ca nu am vazut niciunul din astea 3? la dexter am incercat sa ma uit, dar dupa vreo 2 episoade, am renuntat, am zis ca nu e de mine

    1. Eh, suntem diferiti si ne plac lucruri diferite. asta e clar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 shares