Ce spun psihologii despre rolul mamei în viața copilului

Cum putem stimula creativitatea și imaginația copiilor

Diverse studii efectuate de-a lungul timpului au avut ca temă rolul mamei în viața copilului și în dezvoltarea acestuia. De această depinde dezvoltarea micuților și integrarea lor socială. Mamă devine cea căreia copilul îi spune tot ce simte și se destăinuie, cel puțin în perioada copilăriei.

Dacă atunci când este mic copilul nu este hrănit și îngrijit corespunzător, acesta riscă să nu se dezvolte cum trebuie, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Un lucru este sigur și anume că relațiile mamă – copil sunt esențiale în procesul de creștere, după cum susțin și psihologii specialiști ai centrului PsihArt despre care poți află mai multe pe site-ul PsihArt.ro.

Cât de importantă este prezența mamei în viața copilului?

Prima formă de afectivitate pe care o experimentează nou-născuții este dragostea maternă. Această este singura percepută de aceștia la naștere și de ea va depinde modul în care copiii vor fi influențați. După primii ani, când cei mici încep să înțeleagă lucrurile din jur și mai important devine rolul mamei, pentru că ea trebuie să fie cea care îl educa și îl modelează.

centrul-psihart_2Potrivit experților din spatele site-ului www.PsihArt.ro, pentru fiecare copil, mama este un termen de referință în privința primelor raporturi pe care acesta le are cu lumea și cu viața în general. Ea îl va iniția pe cel mic în viață, atât pe plan afectiv și emoțional, cât și cultural, respectiv intelectual.

În situațiile în care mama, dar mai bine zis părinții în general, nu își îndeplinesc rolul pe care îl au în formarea copiilor, șansele ca acesta să aibă parte de o dezvoltare corespunzătoare sunt destul de scăzute. Aceștia trebuie să fie inițiați în perspectiva integrării sociale, începând din momentul în care sunt înscriși la grădiniță, la școală și până ajung adulți chiar. Atunci când încep studiile, aceștia sunt educați într-o foarte mare măsură și de școală, al cărei rol este de a corecta greșelile care au devenit o obișnuință și de a-i formă pentru a ajunge adulți responsabili.

Copilul trebuie să dețină un sentiment permanent de siguranță și de susținere. Sunt destul de frecvente situațiile în care părinții apelează la serviciile psihologului pentru că nu reușesc să converseze cu cei mici din cauza că aceștia nu se pot deschide, nu pot spune ce simt și ce gândesc.

Personalitatea copilului este influențată totuși într-o mare măsură de părinți, în special de mamă cu care își petrece cea mai mare parte a primilor ani din viață. Din nefericire, există cazuri destul de frecvente în care mama nu are un spirit de cooperare autentic, lucru ce face dificilă dezvoltarea sentimentului de comuniune. La fel de problematice sunt și situațiile în care mama nu operează decât cu propriul copil pentru că asta îi influențează socializarea, lucru ce va compromite evoluția anterioară a acestuia.

Atât comportamentul matern, cât și cel patern, sunt condiționate de către aptitudinile părinților de a crește copiii. Atunci când acestea există, și dezvoltarea celor mici este potrivită, când însă lipsesc acest lucru poate influența și profilul psiho-comportamental al copilului.

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 19/07/2017
    Răspunde

    Imi place mult articolul,ai ce invata din el,perfect adevarat ceea ce scrii,felicitari draga Cristina!

    1. Multumesc pentru aprecieri si pentru vizita.

  1. Răspunde

    No, stiam noi si inainte de experti ca rolul mamei e primordial in cresterea copilului. Doar ca eu spun ca scoala nu poate sa suplineasca ce n-are copilul de acasa. Zic si ei acolo ca is slabe sansele. Pentru ca un copil care n-are siguranta si dragostea de acasa , e „mirosit” de ceilalti copil si va fi „altfel”. Iar parintii care se simt cu musca de caciula, inconstient (sau poate constient?) nu duc copilul la psiholog, se fac (sau poate nu) ca nu vad suferinta lui. Fisurile astea nu prea pot fi astupate de scoala ci poate la maturitate, cu sedinte la psiholog. Si poate nici atunci. Ca nu ajunge doar sa fii adult responsabil, daca esti nefericit.
    Am o zi proasta, de unde si idei mai negre 🙂

    1. nu sunt neaparat negre, a logica perfecta si nu te pot contrazice la faza asta. Din pacate cel putin scolile din Romania sunt 0 la capitolul consiliere psihologica.

    • Valeria Chertes
    • 19/07/2017
    Răspunde

    Rolul mamei este cel mai important in cresterea si educarea unui copil.

    1. De ar sti toate mamele asta…

  2. cred ca mama e chiar numai una si conteaza enorm comportamentul ei, il modeleaza pe cel mic. ea il protejeaza, ea il face sa se simta in siguranta, ea ii insufla tot ce e mai bun prin dragostea ei

    1. da, dar sa stii ca nu neaparat toti cei care n-au avut parte de toate astea din partea mamei trebuie sa esueze in viata. Eu sunt un exemplu in sensul asta.

        • Elena
        • 20/07/2017
        Răspunde

        Clar ca nu. Doar ca reusita implica o lupta continua cu fantomele trecutului. E ca o cursa in care pornesti din start cu un handicap. Il poti recupera ,dar altii pornesc de unde trebuie 🙂

    • ÄghiniteiMaria
    • 20/07/2017
    Răspunde

    Mama este cea mai importanta fiinta in viata ta, il iubesti neconditionat ! (mi-a placut acest citat : „numai tu stii cum bate inima mea pe dinauntru!

    1. chiar este plin de incarcatura emotionala citatul respectiv :*

    • ghelbere elena
    • 20/07/2017
    Răspunde

    Far psiholog cred ca mi-am crescut si educat foarte bine baiatul. Am fost si sunt mereu langa el fara a fi totusi o mama closca. Am fost atenta la aptitudinile lui si am cautat sa si le dezvolte.

    1. eu aici sunt de acord cu tine. Daca esti o mama dedicata 100% si atenta la nevoile celui mic si deschisa, poti face treaba foarte buna fara psiholog.

  3. Răspunde

    Cred ca ambii parinti au un rol important in dezvoltarea unui copil chiar daca mama este prezenta mai mult in viata copilului. Un copil creste echilibrat nu doar simtind iubirea si afectiunea, atentia si cuvintele mamei, ci si echilibrul dat de tata.
    Nu sustin ca se poate mentine un echilibru de fiecare data, dar in teorie totul e posibil. In realitate, fiecare se descurca cum poate.

    1. in calitate de copil crescut doar de mama, vad lucrurile altfel.

  4. Răspunde

    Sunt de acord cu ce ai scris tu in articol, asta e si motivul pentru care incerc sa petrec cat mai mult timp cu Dragos(bine imi si place) si nu intervin atunci cand se joaca cu alti copii.

    1. Din toate articolele tale din categoria jurnal de mamica am reusit sa imi dau seama ca esti o mama super.

    • Iacob Elena
    • 21/07/2017
    Răspunde

    Sunt sigura ca mama este cea mai importanta prezenta, alaturi de cea a tatalui , in viata copilului.
    Dar si invers, copilul reprezinta cea mai importanta persoana in viata parintilor.

    1. Cum altfel ar putea fi? Numai niste parinti nebuni ar pune altceva inaintea copilului.

  5. M-am gândit mult dacă voi fi o mamă bună. Părinții noștri au fost prea absorbiți de comunism și au cam uitat de noi. Dar eu am promis că îi voi oferi copilului meu toată dragostea, atenția și timpul meu. Citesc cărți, mă informez, încerc să intru în contact cu copii mici și văd cum mă descurc.
    Nu e ușor să fii mamă, nimeni nu se naște învățat, dar te poți educa.

    1. Nici nu-mi imaginez ca ar fi usor, dar atata timp cat exista dragoste si dorinta de a invata sa faci lucrurile corect, n-ai cum sa fii o mama rea.

    • nicolae claudia
    • 22/07/2017
    Răspunde

    mama e numai una .. de 2 ani sunt mama si nu imi vad viata fara fetita mea. Si sunt convinsa ca sunt foarte importanta in viata ei..are nevoie de mine sa ii fiu mereu alaturi

  6. Răspunde

    Mama este importanta pentru copil pentru ca ii pot poate asigura acea siguranta de care are nevoie. Tot timpul este nevoie de ea pentru ca dezvoltarea lui depinde de sfaturile primite de la aceasta

    1. tu sunt sigura ca iti iei ceva in perioada asta.

  7. Intr-adevar mama are un rol important in viata copilului. Sper din tot sufletul sa ii pot oferi copilului meu, tot ceea ce are nevoie. Dragoste are multa, nu pot explica in cuvinte, sper sa o simta si el! <3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares