3 sfaturi care-ți garantează succesul în promovarea prin materiale promoționale

plan promovarea prin materiale promoționale

O afacere se naște mică, dar o poți face mare. Nu va crește peste noapte, dar va ajunge unde ți-ai dorit dacă știi cum s-o faci să meargă. Dincolo de grija pentru materie primă sau produse, de cea pentru salarii și bilanț, tu ai de construit o imagine, de promovat afacerea, de aducerea ei la urechile și ochii publicului și păstrarea ei acolo. Există numeroase instrumente prin care poți face asta: flyere, bannere, cataloage oferite gratuit. Totuși cele mai bune instrumente de marketing par a fi cupoanele de reduceri și acele obiecte promoționale la care apelează deja foarte multe companii.

N-ai cum să nu reții și să nu te prindă un brand, o firma care îți oferă o reducere suplimentară sau un obiect util, personalizat cu logo-ul firmei, cu un slogan sau un mesaj drăguț asociat numelui companiei. Vorbim aici despre o idee deloc nouă, aceea de a te promova prin intermediul unuia sau a mai multor obiecte personalizate. Ele sigur funcționează. O demonstrează asta multe studii și toate rezultatele obținute de firmele care au investit în acest tip de publicitate. Deși nu-s specialist în domeniu, 3 sfaturi tot îmi permit să dau celor care plănuiesc să se promoveze prin această metodă.

1. Nu oferi doar imagine

Sigur că oamenii nu pot fi câștigați doar prin cadouri. Darurile ajung la sufletul omului, dar mai ai un pas uriaș, acela de a ajunge să-i influențezi deciziile raționale sau să-i deschizi portofelul. Un obiect promoțional va atrage atenția asupra ta, dar nu depinde numai de el să-ți crești vânzările și vizibilitatea.

Să luăm cel mai la îndemână exemplu, cel al unui blogger care vrea să se promoveze prin această metodă: face 200 de pixuri cu logo-ul și numele blogului și le distribuie. O să-l ajute mult treaba asta dacă aspectul și conținutul blogului sunt calitate. Altfel, nu. Degeaba îi dai omului un pix cu logo-ul tău și îl chemi la tine, dacă nu-i oferi produse și servicii de calitate. Vine o dată, apoi își va aminti de tine strict ca de firma care a investit în reclamă pe pixuri sau brelocuri deși n-avea nimic de oferit.

2. Alege obiecte promoționale adaptate cerințelor publicului

Cele mai folosite obiecte promoționale au fost și sunt pixurile. Cu toții le utilizăm zilnic. Ba uneori le mai și împrumutăm. Uite așa, oferi un pix personalizat unei persoane și mesajul tău poate să ajungă la 10-20 de persoane. Materialele pe care alegi să le personalizezi trebuie să fie mai mult decât utile, să fie indispensabile, să te asiguri că sunt folosite zilnic. Într-o vreme mergeau foarte bine brichetele promoționale. De când cu legea fumatului, nu prea mai au aceeași priză.

În schimb, foarte apreciate au devenit bateriile externe de tipul celor de aici. Toată lumea le folosește peste tot: la birou, la cafenea, în metro sau în parc. Eu în așa ceva aș investi. Un power bank cu un design fain și cu un mesaj strong nu are cum să nu prindă.

3. Oferă lucruri de calitate

Îmi amintesc că am primit odată un stick usb personalizat. L-am aruncat după 3 zile pentru că nu mai funcționa. Nu mi-l recunoștea niciun calculator, nu puteam face nimic cu el. Din punctul meu de vedere ăia au fost bani aruncați în vânt. Dacă tot investești în treaba asta, măcar personalizează niște lucruri de calitate cum sunt gadgeturile acestea. Altfel, ai plătit câteva sute de euro pe nimic. Cine păstrează ceva care s-a stricat? Cine ar vrea să-și asocieze imaginea sau să încerce să și-o construiască bazându-se pe produse de proastă calitate?

Mai multe sfaturi despre promovarea prin materiale promoționale sigur vă pot da profesioniștii în domeniu. Eu atâta am vrut să subliniez – că nu e suficient să oferi CEVA, că trebui să te asiguri că oferi CALITATE. Vorbim atât de calitatea obiectelor promoționale alese pentru promovare, cât și de calitate produselor și serviciilor pe care clientul să le asocieze pe termen cu lung cu logo-ul de pe pixul, power bank-ul sau brelocul pe care-l poartă în geantă.

 

Etichete:
Previous Post Next Post

Comments

    • Sandy Bell
    • 19/07/2017
    Răspunde

    Sfaturi bune.Ar trebui sa iei banuti pt consiliere in promovare 🙂

    1. eheeee, am zis ca nu-s specialist, dar imi dau cu parerea in calitate de persoana care a primit lucruri de genul asta.

  1. Răspunde

    Stiu exact ce zici. am patit si eu sa primesc produse proaste calitativ pe care nu le-am putut folosi decat o singura data si acest lucru este un minus pentru firma care a investit in publicitate si in produsele care le folosesc in publicitate.
    Ar fi ideal sa pot primi niste ochelari VR ca cei dati drept exemplu de tine

    1. si tu tot la ochelari visezi? Si al meu sot si-i doreste de mult.

  2. Răspunde

    O, daaa! toate pixurile sa vina la mine! am acasa cred ca vreo 20 de pixuri primite de la v=diverse companii.

    1. 20? tare saraca esti! >)))

    • Valeria Chertes
    • 19/07/2017
    Răspunde

    Foarte bune sfaturi.

  3. sunt total de acord cu tine, fa ceva calitativ si care sa prinda, ceva necesar si inedit! daca ai un logo fain, un slogan simpatic, funny, ceva usor de tinut minte, dar oferi si servicii calitative si necesare, de care omul sa aiba nevoie in orice situatie, sigur vei fi tinut minte si promovat si de ceilalti

  4. Răspunde

    Sunt de acord cu fiecare sfat in parte. Cu mentiunea ca acest tip de promovare nu mai are eficiența din trecut….

    1. eu tot o tin pe-a mea si zic ca depinde ce obiecte alegi 😀

    • ghelbere elena
    • 20/07/2017
    Răspunde

    Inca mai este la moda oferirea de pixuri, brichete sau carnetele ca materiale promotionale.

    • Iacob Elena
    • 20/07/2017
    Răspunde

    Foarte bune ideile! Demne de urmat!?

    1. Multumesc.

  5. Răspunde

    La inceputul verii am primit un cadou de la un brand pentru copii si surpriza a fost ca pixul era rupt. Imi era ciuda pentru ca, dintre toate cadourile, doar pe acela puteam sa i-l dau lui Andrei, restul fiind potrivite pentru Daria.

    1. Norocul Dariei 😀 andrei e baiat mare si sigur a inteles, dar uite ca s-au cheltuit bani aiurea.

    • nicolae claudia
    • 22/07/2017
    Răspunde

    promovarea este sufletul oricarei afaceri..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 shares