La ce să fii atent când vrei să cumperi un aspirator vertical bun?

Acum vreo doi ani, una dintre prietenele mele a primit cadou, la cununia civilă, un aspirator vertical. N-am invidiat-o dar tare mi-aș fi dorit și eu unul. Mi-o și imaginam, plimbându-se pe covor sau pe gresie și parchet, cu noul ei aspirator, care nu lasă fir de praf și e de zece ori mai ușor de mânuit decât aspiratorul meu vechi cu sac. După câteva zile, mi-am luat inima în dinți și am întrebat-o despre cum se mișcă noua jucărie. Ei bine, în loc să afișeze un zâmbet mândru și să înceapă să îl laude, Roxana mi-a răspuns cam tristă că e păcat de design dar ea nu prea îl poate folosi pentru că nu are o putere suficient de mare de aspirare, făcând mai mult zgomot decât curățenie.

Se pare că era un aspirator no-name, cu foarte puține funcții utile, un aspirator bun pentru adunat 2-3 firimituri de sub masa din bucătărie, dar în nici un caz pentru aspirat covoare sau canapele. Partea și mai proastă e că nu avea nici capul de aspirare prea flexibil și trebuia să stai în niște poziții absolut incomode pentru a putea aspira pe sub scaune sau în colțurile casei. Da, vroiam un aspirator verticalFEMA_-_32011_-_FEMA_Joint_Field_Office_(JFO)_preparation_in_Ohio dar nu unul ca acela. Mi-am promis că voi aștepta până voi avea bani să îmi cumpăr unul de la Philips.

Partea proasta e că n-am reușit încă să îl achiziționez. Partea bună e că, între timp, au apărut pe piață aspiratoare mult mai performante și acum chiar am de unde alege. Uite așa, am ajuns să studiez caracteristicile și funcțiile aspiratoarelor verticale de pe piața de la noi, pentru a-mi face o idee despre ce trebuie să știe să facă un aspirator bun. Care sunt concluziile mele?

Libertate de mișcare și rezistență

N-am o casă mare dar nici prea mică. Aproape toată trebuie aspirată zilnic, mai ales că am și un cățel. Ca să fie totul mai simplu, aspiratorul meu ar trebui să fie unul fără fir( pentru că urăsc să stau să scot din priză, să pun în altă priză, să mă trezesc că nu îmi ajunge firul și să stau sa caut prelungitor), din materiale ușoare dar rezistente. Nu vreau să fie prea greu dar nici să aibă aspectul acela de plastic ieftin care sigur se sparge la primul contact accidental cu parchetul. Dacă arată bine, la un preț decent, are acumulatori care să îi asigure o bună autonomie și este destul de ușor să îl pot folosi fără probleme și pe mobilă, avem toate șansele să ne înțelegem bine.

Curățare uscată și umedă

Știu că am pretenții. Acum vreo 12 ani nici nu aveam aspirator în casă(fac parte din generația „mătură și făraș”) și acum nu-mi mai ajunge un aspirator de tip uscat. Nu e o fiță, asta vă spun eu clar. Nu sunt genul de om pe care să îl vedeți purtând doi pantofi diferiți doar pentru că asta e trendul. O curățare temeinică, atât de simplă, a suprafețelor dure, cu ajutorul unui aspirator cu spălare, ar distruge aproape 100% bacteriile și alergenii, ajutându-mi soțul să respire mai bine, să nu se mai confrunte cu alergiile enervante. Dacă aveți copii sau vârstnici cu astfel de probleme, un aspirator de acest tip, care aspiră, șterge și usucă în același timp, este cea mai bună alegere.

Atenție la filtre!

Chiar dacă nu va permiteți un aspirator capabil și de curățare umedă, dacă alegeți un aspirator care folosește filtre foarte bune, tot veți scăpa de o parte din probleme. Personal, aș miza pe un aspirator vertical Philips cu filtru lavabil cu trei straturi care, prin tehnologia germană, reușește să aspire și să înlăture din locuință majoritatea particulelor foarte fine de praf dar și microorganisme precum polenul sau bacteriile. O aspirare, o dată la două zile, cu un aspirator cu filtru bun și curat, este mult mai eficientă decât aspirarea zilnică. făcută cu un aparat cu filtre ieftine și proaste.

Puterea de aspirare

Un alt element la care trebuie să fim atenți când vrem să cumpărăm un aspirator vertical, este puterea sa de aspirare. Degeaba arată ca o bijuterie și are filtre cu nu știu ce tehnologie, dacă nu este suficient de puternic pentru a aspira temeinic orice tip de spațiu(covoare, parchet, gresie, mochetă, tapițerie). Dacă acum câțiva ani nu te puteai aștepta să găsești un aspirator vertical cu putere de aspirare la fel de mare ca a unui aspirator clasic, acum găsești pe piață modele aproximativ la fel de puternice. De pildă, aici am găsit aspiratoare verticale la fel de puternice ca un aspirator obișnuit de 2000 W.

Tipul de perie folosită

De asta nu era mulțumită prietena mea, despre care vă povesteam la început: aspiratorul pe care îl primise ea avea o perie care era gândită special pentru aspirarea pe suprafață dură. Încă mai există astfel de aspiratoare ieftine pe la diverși producători. Eu nu le-aș recomanda nici măcar celor care nu au covoare sau mochetă în casă. Știm cu toții că și fotoliile, scaunele tapițate sau canapelele trebuie aspirate frecvent pentru a extrage din ele praful și bacteriile. Prin urmare, cel mai bine este să investiți într-un aspirator cu perie universală, capabilă să facă treaba la fel de bună pe orice tip de suprafață. Dacă aveți și animăluțe prin casă, atunci îmi permit să vă recomand un aspirator cu cap de aspirare turbo TriActive(o perie motorizată care ajută la aspirarea firelor de păr din prima trecere peste ele).

Eu sper să țineți cont de sfaturile și concluziile mele pentru că ar fi păcat să învestiți bani într-un aspirator vertical pe care îl alegeți pe ochi frumoși(în funcție de culoare sau alte detalii care țin de design) și să vă treziți că ați făcut o alegere proastă. Dacă găsiți o ofertă bună la un aspirator Philips, cu putere mare de aspirare, fără fir, cu filtre de ultimă generație, nu stați prea mult pe gânduri și nu uitați că mai sunt și eu pe aici, să îmi dați și mie de știre!

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Imi doresc foarte mult un aspirator cu functia de curatare umeda. De vreun an, cam asa. Astept sa ne mutam impreuna si o sa cumparam atunci.

    • Daniela Dodoi
    • 14/03/2016
    Răspunde

    Trebuie sa stau la „rand”pentru un aspirator mai performant.Sotu zice ca e bun ala pe care il am ,pana se strica ajung la batranete.Mai am de asteptat.

    • Tatiana Sorina
    • 14/03/2016
    Răspunde

    eehhee bun bun ,si mie mi-ar placea ,pana atunci merge si d-na matura :))

    • victorita
    • 14/03/2016
    Răspunde

    Un aspirator e bun la casa omului. Oricum, mă multumesc si cu ce am. Nu aspiră singur, dar e bun!!

    • Aida Dolce
    • 14/03/2016
    Răspunde

    Ar fi chiar bun un aspirator..am trecut de la cel cu sac la cel cu vas..as putea sa trec si la cel vertical

    • dumittrescu raluca
    • 14/03/2016
    Răspunde

    interesant ,mi-as cumpara un aspirator cu apa,dar astept sa se stricel cel pe care il am ca sa am motiv bunnn sa-l cumpar

  2. Si eu imi doresc un astfel de aspirator!

    • stoica claudia
    • 14/03/2016
    Răspunde

    Si eu as vrea un aspirator !!

    • ghelbere elena
    • 15/03/2016
    Răspunde

    Imi place, este exact ce am nevoie si poate scap de a mai da la caratenia generala de primavara o groaza de bani la o firma de curatenie.

    • Aluculesei Brindusa
    • 15/03/2016
    Răspunde

    imi doresc si eu un aspirator vertical,m-am saturat sa stau cu capul in jos,atunci cand aspir 🙂

    • Nicu
    • 15/03/2016
    Răspunde

    Că bine mi-ar prinde un astfel de aspirator. Nucă aş fi pretenţios, dar cu o „sculă” bună faci o curăţenie exemplară.

    • Irina Sima
    • 15/03/2016
    Răspunde

    Eu de mult imi doream un aspirator cu apa, dar mai astept „sponsorizari” 😀

    • Barbalata (Puiu) Mirela
    • 17/03/2016
    Răspunde

    Interesant. Nu m-am gandit la asta pana acum. Mersi pt sfaturi.

    • Hacman Mariana
    • 17/03/2016
    Răspunde

    Si mie mi-ar prinde bine un astfel de aspirator…ideal mai ales pentru cei care locuiesc la curte)))Deocamdata mai am de asteptat pana-mi iau unul..rau cu rau dar mai rau far’de rau)))..

  3. Răspunde

    deci pe bune? aspiatorul asta spala si aspira? Il iubesc, il vreau!!!!

    • nicolae claudia
    • 16/12/2016
    Răspunde

    In momentul de fata am un aspirator fara sac si cu aprindere pe maner. sunt multumita de el, atat de puterea de aspiratie, cat si de zgomot. Dar recunosc, ca unul mai performant ar fi bine venit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares