6 sfaturi de urmat în alegerea unor bijuterii prietenoase cu pielea sensibilă

bijuterii piele sensibilă

Aproape tuturor femeilor le plac bijuteriile, dar nu toate pot purta orice tip de bijuterie, din orice material. Pentru unele este simplu: văd o pereche de cercei, o brățară sau un colier și, dacă le place, se potrivește stilului lor și au și banii necesari, cumpără produsul fără alte discuții și analize. Pentru noi, cele care aveam pielea sensibilă, provocarea este mult mai mare. Trebuie să analizăm bine de tot o bijuterie, din mai multe puncte de vedere, pentru a fi sigure că o vom putea purta fără probleme. Când nu suntem atente la detalii, ne trezim cu cercei care ne provoacă mâncărimi sau brățări dătătoare de iritații. În calitate de posesoare de piele foarte predispusă la alergii și dermatite de contact, m-am gândit astăzi să vă ajut puțin cu o serie de sfaturi pentru alegerea unor bijuterii care să nu aibă astfel de efecte asupra pielii.

Atenție de unde achiziționați bijuteriile

Știu că sunt multe persoane care își cumpără bijuteriile din magazine în care ele sunt expuse zile sau chiar luni întregi pe suporturi speciale, fără nici un ambalaj care să le protejeze de praf. Nu recomand. Nu mi se pare absolut deloc igienic și sunt convinsă că praful și bacteriile depuse pe cerceii și colierele vândute în aceste spații nu fac deloc bine pielii sensibile. Mizați mai degrabă pe bijuterii achiziționate online din magazine de tipul celui de aici. Sunt sute de modele din care puteți alege și aveți certitudinea că bijuteriile vin ambalate individual.

Spuneți NU nichelului

Știm că materialele cel mai bine tolerate de piele sunt aurul de peste 14K și argintul. La polul opus, cel mai alergenic material din care sunt confecționate bijuteriile este nichelul. Evitați-l indiferent cât de mult v-ar plăcea o brățară sau o pereche de cercei confecționată din nichel sau dintr-un aliaj cu nichel. Cel mai simplu vă puteți feri de acest metal dacă faceți cumpărăturile online din magazine în care bijuteriile se pot sorta în funcție de materialul utilizat la realizarea lor. De exemplu, dacă vă uitați pe această pagină, o să vedeți foarte frumos așezate pe categorii bijuterii din argint, din otel inoxidabil, din cupru sau din piele. Simplu de evitat cele cu probleme, nu?

Orientați-vă spre brandurile cunoscute

Când nu puteți verifica din ce material este confecționată o bijuterie, cel mai simplu mod de a merge la sigur cu alegerea este să mizați pe produse de la brandurile consacrate în domeniu. De ce? Nu pentru că dă bine să poți un inel Joop sau un colier Guess, ci pentru că brandurile se feresc de materiale alergenice. Numărul persoanelor cu alergie la nichel  este foarte mare și nu pot risca să-și piardă clientele pentru că bijuteriile lor provoacă prurit sau erupții inestetice și incomode. Sigur că sunt ceva mai scumpe astfel de bijuterii, dar compensează prin frumusețe și prin caracterul lor prietenos cu pielea.

Nu tot ce e ieftin vă dăunează

Am întâlnit persoane care, speriate de reacțiile pielii intrate în contact cu anumite bijuterii ieftine, au ajuns să își refuze bucuria de a-și asorta colierul sau cerceii cu ținuta și poartă zilnic aceleași bijuterii din aur de care s-au plictisit. Nu toate bijuteriile ieftine dăunează pielii sensibile. Se poate opta pentru argint (neapărat marcat 925 – în nici un caz pentru bijuterii placate cu argint), otel inoxidabil și chiar alamă(cupru). Șansele ca aceste materiale să provoace mâncărimi, inflamații sau înroșirea pielii sunt foarte reduse.

Atenție la închizători

bijuterii piele sensibilăO greșeală pe care am făcut-o chiar și eu a fost să-mi cumpăr bijuterii din perle (coliere)  sau din material textil (brățări) zicându-mi că nu am ce să pățesc din cauza lor. Ar fi fost adevărat dacă aș fi avut grijă să întreb din ce material sunt închizătorile. Dacă ele ar fi fost din argint, le-aș fi putut purta fără probleme. Din păcate, la bijuteriile de genul acesta, cel mai adesea se folosesc încuietori din nichel. De luat aminte!

Semne de întrebare la bijuteriile din piele

Se poartă tot mai mult brățările și colierele din piele și multe femei cred că pielea naturală nu pune probleme deosebite pentru epidermă, atâta vreme cât bijuteriile nu au închizători din nichel. Nu e tocmai adevărat. Se pare că pielea păstrează urme de metal din timpul procesului ei de prelucrare. Acesta este motivul pentru care, foarte adesea, bijuteriile din piele nu sunt o alegere inspirată pentru femeile cu pielea sensibilă.

Concluzia este că nu trebuie să ne refuzăm plăcerea de purta bijuterii la modă, doar pentru că avem o piele care nu suportă anumite metale. Nici măcar nu trebuie să avem venituri uriașe. Trebuie doar să alegem cu mai multă grijă podoabele.

Tags:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • stoica claudia
    • 11/01/2017
    Reply

    Asa e ,eu nu prea port bijuterii ,doar la petreceri ,dar e bine de stiut .

  1. Reply

    Foarte util. Multa vreme nu puteam purta cercei pt ca aveam niste reactii alergice ff urate. Mai tarziu mi-am dat seama de ce: nichel.

    1. eu am patit urat de la curea. Sunt ani intregi de cand nu port curele.

  2. am noroc ca nu am o piele sensibila, dar de obicei, gablonturile din nichel sau placate cu aur si argint au tendinat de innegrire si devin tare inestetice, asta pe langa problemele medicale pe care le pot cauza!

    1. bine punctat. clar nu sunt cea mai fericita alegere.

    • Daniela
    • 11/01/2017
    Reply

    Am avuții și eu probleme cu pielea, cauzate de bijuterii care îmi iritau pielea și nu le-am mai purtat o perioada.Dar la bijuterii nu renunț, îmi plac și câteodată chiar nu contează din ce material e confecționată.

    1. Inseamna ca a fost ceva trecator la tine.

    • Valeria Chertes
    • 11/01/2017
    Reply

    Nu sunt sensibila dar de obicei nu port decat verigheta si bratari, la ocazii imi pun cerceii.

    1. Eu fara cercei ma simt dezbracata 😀

    • ghelbere elena
    • 12/01/2017
    Reply

    Nu ma omor dupa bijuterii. Inafara de cercei si verigheta nu port mai nimic. Mai pun uneori o bratara sau un colier si atat.

    1. eu nu prea port coliere si bratari dar sunt lesinata dupa cercei.

    • Angela
    • 12/01/2017
    Reply

    Pana acum n-am facut reactii adverse de la bijuterii, dar ma deranjeaza aspectul inestetic pe care-l capata nichelul dupa 2-3 purtari

  3. Reply

    Ce bine ca eu nu am probleme la capitolul acesta :D. Port bijuterii din orice material. Insa era nevoie de un astfel de articol pentru persoanele care au totusi probleme (cunosc totusi destul de multe in ituatia asta).

    1. Pot sa te invidiez putin? 😀 Eu sunt din randul nefericitelor care nu suporta anumite materiale.

    • Pusa Raisa
    • 12/01/2017
    Reply

    Sunt mare amatoare de bijuterii dar decat sa-mi cumpar multe prefer mai putine si de regula port argint . Eu sunt mai conservatoare si nu prea imi schimb cerceii sunt un dar de la sotul meu de zeci de ani de cand ne-am cunoscut sunt frumosi, din aur cu rubine si-mi plac deaceea nu-i prea scot. In schimb jonglez cu bratarile si colierele, dar numai din argint . Nu stiu si nu cred ca sunt alergica la anumite metale dar nu le port deoarece nu-mi plac . Decat ceva de prost gust ,mai bine nimic . Asta este strict parerea mea . Fiecare cu gustul lui . Ceea ce scrii tu mai sus este extrem de interesant si de luat in seama si-ti multumim !

    1. Probabil ca depinde tot asa de tipurile de materiale dar nu o sa neg ca investitia cea mai sigura este cea in argint. Se curata periodic si rezista chiar si zeci de ani.

  4. Reply

    Haha, azi a fost ziua bijuteriilor: si eu tot un articol despre ele am scris! Cristina, suntem din ce in e mai mult pe aceeasi lungime de unda! 🙂

  5. Reply

    Iubesc bijuteriile, dar din lipsa de timp sau cine știe ce alte motive am, port cercei. Nu plec de acasă fără cercei. Pentru ca la făt nu prea port nimic am observat ca am început sa fiu alergică daca pun orice fel de metal. Am pățit-o si eu ca tine cu perlele.
    Pe elefant am văzut niște bijuterii minunate. Bani sa ai ca găsești de toate 🙂

    1. vorba ta, bani sa fie ca ai de unde alege!

    • Barbalata Mirela
    • 13/01/2017
    Reply

    Nu sunt “fana” a bijuteriilor. Am doar ineul de logodna si verigheta in rest nimic. Dar imi place sa port cercei si coliere iar acestea nu sunt din aur /argint. Imi place sa le schimb. Desi am o piele sensibila pana acum doar odata am avut alergie si a fost la un lantic de argint. In rest, pana acum nimic .

    1. poate ca nu era argint pur. Cine stie ce se mai pun prin bijuteriile noastre.

  6. Reply

    Si eu si fiica mea suntem alergice. O tristete pentru mine, puteam sa ii las mostenire o casa ceva, nu ….
    Nu port deloc bijuterii din cauza asta. Nici aur, cel de 14 carate e un aliaj (aurul de fapt nu e 100% pur ca ar fi prea moale…) si aluminiul si nichelul da alergii. Probabil as putea purta din cele etno, cu piele, cu chihlimbar, dar mi-am acceptat conditia, lasa ca am mai multi bani pe concedii.

    Sunt teste de sange care pot detecta exact la ce, o sa le fac in aprilie.

    1. e bine ca nu percepi treaba asta ca pe o tragedie. Eu asa o vedeam acum vreo 10 ani. Acum mi-a trecut si port ce imi permite corpul fara sa mai cert cu el.

      1. Reply

        eu de ani de zile visez concediu in Aruba. Pot sa ma gandesc asa: “nu mi-am luat inel cu diamente din motive de alergii, uite ca am bani de Aruba ” 😀

        1. daca vorbim despre bijuterii versus vacante, si la mine ar castiga o vacanta.

    • nicolae claudia
    • 14/01/2017
    Reply

    eu nu port cercei, tocmai din cauza ca am astfel de probleme..dar chiar nu m-am gandit ca de fapt materialul din care e facut cerceii s-ar putea sa fie de vina.

    1. ai incercat cu bijuterii din argint sau aur?

  7. Reply

    Foarte rar mi se intampla sa am probleme de genul si asta se intampla in special la cercei. Am vazut pe site Bratara din alama si cupru care imi place dar din pacate e cam fixa ptr mana mea

    1. stiu cum e sa vezi ceva ce iti place si sa nu ti se potriveasca…

    • Mariana Hacman
    • 16/01/2017
    Reply

    Si eu ma confrunt cu fel si fel de alergii de la accesoriile din piele sau alte metale…asa ca prefer sa le evit…multumim de articol!!!

    • Cris Tina
    • 16/01/2017
    Reply

    Eu n-am pielea sensibila ci doar un bebe ce adora sa isi infiga manutele in bijuteriile purtate. Astfel, port mai rar bratari si lantisoare, cerceii rezista inca in urechi.
    Faza cu incuietatorile din nichel la colierele din perle n-am stiut-o pana acum. Ma bucur ca am aflat acum!

    1. deja si nepotica mea trage de bijuterii cand le vede. Cel mai mult ii plac cerceii.

  8. Eu am probleme cu cerceii, daca nu sunt din aur sau argint, imi nenorocesc urechile.

    1. e bine macar ca poti purta argint.

  9. Reply

    Eu sunt fan declarat al bijuteriilor din cupru, al cerceiulor, mai exact. Argint port de cand ma stiu, iar pentru aur nu prea am avut eu bani la viata mea: in afar de verigheta si de inelul de logodna, nu prea am alte obiecte. Din nichel nu port, intr-adevar, ca imi inverzeste pielea.

    1. sa zici ”mersi” ca scapi doar colorata. Nu vrei sa stii ce rani imi provoacă mie bijuteriile din nichel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

238 shares