La cireșe – fără scară

Nu mai știu cine a venit cu ideea dar, acum câțiva ani, ne-am pus pe plantat pomi la soacră-mea la țară. E o zonă bună, în Dâmbovița, și pomii au crescut destul de repede, astfel că deja ne desfătăm cu fructe producție proprie. Acum vreo două săptămâni, sună soacră-mea să dea de veste că cireșele sunt coapte și dornice să fie culese.

A doua zicules cires ne-am și înființat la ”moșie”, cum îmi place mie să o numesc. Eu m-am dus pe post de asistent de cules. Eu nu mă urc nici în pomi, nici pe scară. Nu m-am urcat nici când eram mică, dar acum! Al meu soț, deși pufos cât să fie confundat cu un urs brun, nu se dă în lături de la nimic. S-a înarmat cu o găleată de plastic și a pornit-o în pasul ștrengarului spre grădină. Eu după el. Din urma noastră, se aude glasul suav al soacră-mii (în caz că citește) Măăăăă, unde vă duceți voi fără scară? Cum o să ajungeți la cireșe, că doar nu le faceți cu mâna să se dea singure jos! 

De obicei nu țin cu ea dar de data asta avea dreptate. Soțul s-a întors, bombănind, după scară. Mi-am continuat drumul prin grădina de legume și apoi am intrat în livadă. Nici n-am apucat să înfulec 5-6 corcodușe verzi, că harnicul meu sosise deja cu scara. Dar ce scară! Mă uitam la ea, mă uitam la el și nu îndrăzneam totuși să-i spun că nu are cum să-l țină. L-am întrebat dacă n-are alta. Așa am aflat că era scara găinilor, pe care se urcau ele seara ca să ajungă în dormitorul avicol. Mi-am zis în gândul meu că nu e suficient că se dă cocoș ca să poată urca pe chestia aia șubredă din lemn.

Nu mi-a auzit și nici nu mi-a citit gândurile. Și-a rezemat scara de pom și a urcat o treaptă. Parcă auzeam scara cum plânge. Mi-am făcut cruce cu limba în gură, în vreme ce el se pregătea să pășească pe a doua treaptă. Scara rezistă. La a treia la fel. Să mai zică cineva că Dumnezeu nu face minuni dacă te rogi! De pe a treia treaptă ajungea deja să culeagă o parte dintre fructe. Mi-a poruncit să îi dau găleata să se apuce de cules, în timp ce el se întindea ca să apuce mai bine creanga încărcată de cireșe roșii ca desenate. Până să apuc găleata și să mă întorc să i-o înmânez, un mic cutremur s-a produs în grădină, însoțit de zgomotul puternic al unei crengi rupte. Scara se hotărâse să cedeze sub cele 120 de kilograme ale culegătorului care, apucase cu atâta sârg de creangă, că n-a mai apucat să îi dea drumul când a prins a plana.

O parte din misiune fusese rezolvată. Creanga ruptă era ca și culeasă. Parcă avusese gura aurită soacră-mea când a zis că se vor da cireșele singure jos. Îmi venea să râd dar mă uitam la soțul picat pe iarbă și îmi dădeam seama că doare. I-a trecut repede. Nu e genul care să se tăvălească prea mult din orice nimic. Mai dureros era că scara devenise absolut impracticabilă.

Am căutat vreo oră o scară cu împrumut prin vecini. Toți oameni gospodari și darnici din cale afară. Toți ne-ar fi dat dar ori nu aveau, ori aveau nevoie de ea în acel moment. Deh, sincronizare perfectă, toată lumea culege cireșele în aceeași zi și la aceeași oră.

Cum am rezolvat-o până la urmă? Am luat o masă de pe hol și peste ea am pus un scaun. Acolo, în vârful muntelui de mobilă, s-a urcat domnul D. să culeagă cireșele. Le-a cules aproape pe toate și nici n-a mai căzut, deși poziția era una extrem de incomodă și nu avea nici un punct de sprijin pentru mâini. scara dubla aluminiu

A doua zi cine plângea că nu se poate ridica din pat din cauza febrei musculare și a unei dureri de gleznă? Ați ghicit. I-am făcut un masaj, i-am adus o prăjitură cu cireșe, proaspăt scoasă din cuptor, și i-am recomandat să poftească pe acest site și să aleagă o scară dublă bună din aluminiu rezistent. Nu de alta dar pomi mai sunt destui de cules (vișini, pruni, caiși, meri) și e mai sigur așa. Nu punem în pericol nici integritatea livezii, în care am investit ceva bani și muncă, și evităm și căzături mai rele care s-ar putea solda cu groapă pentru piscină în mijlocul grădinii.

Nu prea mă ascultă de obicei dar atunci a făcut o excepție. Prin urmare de la cules de vișini e posibil să nu am ce peripeții să relatez. Rămâne de văzut.

Tags: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • ghelbere elena
    • 23/06/2016
    Reply

    Mi-am cumparat de mult o asemenea scara pentru ca si eu am ajuns la concluzia ca e periculos sa ma urc pe un scaun ca sa sterg praful de pe dulapuri.

    • Barbalata Mirela
    • 23/06/2016
    Reply

    Eu nu ma gandesc decat la ciresele culese 😉 …le-ati mancat fara noi?!
    Sotul meu este asemenea sotului tau: se catara, ii place aventura, deh, el a crescut mai mult la tara.
    Daca ai pomi fructiferi in curte, ideal ar fi sa ai si o scara 🙂

  1. Am ras cu pofta imaginandu-mi scena. 🙂 Oricum ai un sot de toata isprava Cris! Sa-ti traiasca si sa va bucurati impreuna sanatosi de roadele mosiei.

  2. Reply

    Imi plac ciresele, dar nu mananc aproape niciodata, pentru ca mi-e teama sa nu gasesc “bucatele vii de carne” in ele. Mi s-a intamplat in copilarie si am ramas traumatizata, iar de atunci am zis pas cireselor, desi recunosc ca le-as manca daca cineva le-ar desface si verifica inainte pentru mine. 😀

      • cristina
      • 29/06/2016
      Reply

      Sa stii ca si eu ma tem de carnita din cirese dar am gasit o sursa buna si cumpar de acolo. Incerc zece cirese sa vad daca sunt ok si apoi bag direct 😀

  3. Reply

    Si eu am o scară pentru ștersul balconului.Statura nu mă ajută deloc. 😂 La cirese nu o folosesc,că am fost si rămân o zgaibarata.😋

    • stoica claudia
    • 24/06/2016
    Reply

    Ceam mai ras,saracutul ,sper ca ia trecut juliturile , o adevarata aventura ,sper ca ati cules destule pentru compot ,prajituri!!

    • dumitrescu elena
    • 25/06/2016
    Reply

    intotdeauna mi/a placut sa ma catar ,desi sunt mica de statura nimic nu ma opreste si nu am frica de inaltime ,asa ca m/as fi urat si in ciress ,iar daca as fi cazut ,asta este dar totul trebuie facut cu grija

    • Daniela Dodoi
    • 26/06/2016
    Reply

    Buna-i scara la casa omului.Oricand ai nevoie de ea chiar de esti la bloc sau la sat.

  4. As lua si eu o scarita, ca tare ma baga in boala mama cand se suie pe scaune subrede sa stearga praful. 🙂

    • Lamiita P
    • 27/06/2016
    Reply

    Dupa revolutie, CAP-ul le-a restituit si bunicilor mei, pamantul si era plantatie de ciresi si visini dar eram mici incat puteam sa culeg lejer de pe poale insa pentru varfurile pomilor foloseau scara.

    • Rox
    • 27/06/2016
    Reply

    Peripetii a la “Amintiri din copilarie” – :)) Sigur a uitat prin ce a trecut cand a gustat din prajitura facuta cu atata dragoste de tine…:) Totul e bine cand se termina cu bine…

    • Cristina
    • 28/06/2016
    Reply

    Eu le cumpar din oras. De fapt le cumparam ca acum m-am reorientat catre alte fructe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

43 shares