Cartea copiilor pierduți, Kristin Harmel

Cartea copiilor pierduți, Kristin Harmel

Trebuie să recunosc că are editura Litera niște cărți, jos pălăria! Preferatele mele sunt cele din colecția Buzz Books, dar povești tare bune se ascund și între copertele cărților din colecția Blue Moon. În aceasta din urmă se înscrie și Cartea copiilor pierduți, un roman semnat de Kristin Harmel, scriitoarea americană care a scris și Ultima geană de lumină, volum pe care îl am în bibliotecă, dar la care nu am ajuns încă.

Cartea copiilor pierduți, scurt rezumat

Suntem în America zilelor noastre, unde Eva, o bibliotecară octogenară, rămâne șocată atunci când zărește poza unei cărți vechi în paginile unui ziar. Peste ocean, cineva se ocupă de restituirea cărților furate de naziști în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Acea carte îi aparține cumva. Este fix Cartea copiilor pierduți, o carte în care ea însăși a scris, pe care a crezut-o pierdută de acum 65 de ani, o carte care conține informații importante, dar și răspunsuri de care Eva are nevoie.

Împreună cu Eva, ne întoarcem în Franța zbuciumată a anilor ’40. Eva este evreică. Ce contează că e născută în Franța? Tot vânată este. După ce tatăl ei este arestat, ea reușește să falsifice niște acte și să se refugieze împreună cu mama ei într-un sătuc din zona liberă a Franței. Planul este să încerce să-și salveze tatăl și să fugă împreună în Elveția. Atunci când realizează că pentru tatăl ei nu se mai poate face nimic, dar i se propune să devină parte din rezistența franceză și să-și folosească talentul de falsificatoare pentru a ajuta copii nevinovați să ajungă în Elveția, Eva acceptă.

libris.ro
Oferta zilei la carti


Cartea copiilor pierduți era de fapt o carte de texte religioase, suficient de stufoasă pentru a servi scopului pe care ea și colegul ei falsificator, Remy, i l-au dat. Au inventat un cod pentru a nota în paginile ei numele reale ale tuturor copiilor care au luat calea Elveției cu acte false. Așa s-au asigurat că numele lor nu vor fi uitate. Aceeași carte a fost și modul lor secret de a-și trimite mesaje. El n-a știut niciodată dacă ultimul lui mesaj a ajuns la ea. Ea n-a știut niciodată dacă el a apucat să-i afle răspunsul. Acum, Eva trebuie să ajungă la carte.

Ce s-a întâmplat cu Eva atunci? Câți copii a reușit să salveze? Ce s-a întâmplat cu Remy? Cum s-a pierdut cartea? Te invit la lectură. Poți comanda cartea de aici ,cu livrare gratuită la easybox dacă ai abonament Genius. Încă nu-l ai? Vezi aici care sunt beneficiile raportate la costuri și o să vrei și tu!

Cartea copiilor pierduți, gânduri de după

N-o să plângi după timpul dedicat acestei lecturi, te asigur. Este o porție de ficțiune istorică de bună calitate. Oricât aș citit pe tema Holocaustului și a celui De-al Doilea Război Mondial, mereu descopăr lucruri noi. Nu lucruri imaginate, ci lucruri reale, căci de la fapte reale pornește și povestea Evei.

Ea este un personaj de care nu ai cum să nu te lipești. Nu e genul ăla de eroină perfectă, curajoasă încă din scutece, care pe mine de multe ori mă enervează. N-a plănuit niciodată să facă tot ce-a făcut. Ar fi putut lesne spune nu și chiar s-a gândit la asta. Ar fi fost ușor să-și vadă de viață în Elveția neutră. Apoi, a privit în ochii copiilor pe care localnici îi ascundeau în așteptarea actelor. Atunci s-a născut curajul ei. A pierdut oameni dragi din cauza deciziei de a se implica, dar s-a legat pentru totdeauna de viețile altora, care nu ar fi existat fără actele falsificate de ea cu atâta iscusință.

Să nu uiți că ceea ce are Dumnezeu pregătit pentru tine poate fi diferit de planurile tale.

Eva este mai mult decât o evreică franțuzoaică care se alătură rezistenței. Este o fată îndrăgostită de cărți. Este fiica unei mame care nu-i înțelege alegerile și o condamnă pentru că ajută pe alții și nu face nimic pentru propriul tată. Este o femeie care se îndrăgostește și-și pune o mulțime de întrebări despre cât de păcat este ca o evreică să iubească un catolic. Este un suflet speriat și trist, dar un spirit puternic și o dătătoare de speranță.

Totul începe și se sfârșește cu o carte. O carte a adevărului, o carte care a adus suferință, dar va aduce și liniște, la final. Nu doar numele copiilor din ea au fost pierdute pentru mai multe decenii, ci și cheia fericirii a doi oameni care s-au iubit cu adevărat.

Kristin Harmel se pricepe să scrie. Aduce în fața ta personaje complexe, construiește povești care nu lasă loc de plictiseală și creionează super bine cadrul acestora. O să-ți placă această carte, mai ales finalul, care pe mine m-a convins că trebuie să citesc și celelalte două cărți de-ale autoarei, apărute până acum la noi.

Cartea copiilor pierduți este despre curaj, asumare, riscuri, prietenie, iubire, pierderi, dar și speranță. Ne întrebăm poate, în contextul actualului război din Ucraina, ce poate face un simplu om împotriva unei forțe ca Rusia. Uite că acțiunile unui singur om pot conta mai mult decât am fi tentați să credem la prima vedere! Un roman care motivează la mai multă acțiune, as zice. O poveste subtilă, dar emoționantă, de dragoste, ascunsă într-una mult mai complexă, a oamenilor care salvează oameni. Am zis destul despre ea?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. M-ai convins! Și mie îmi place să citesc cărți despre Holocaust și cel de-Al Doilea Război Mondial și îmi place că ne oferă ocazia de a vedea perspective diferite ale celor care au trecut prin suferințe și traume. Nu sunt ușor de citit sau digerat (și, din păcate, pare că nici omenirea nu a învățat mare lucru din trecut), dar cu siguranță sunt cărți care merită citite. Mulțumesc pentru recomandare! Am trecut cartea în wishlist.

    • Valeria Chertes
    • 29/03/2022
    Răspunde

    O carte interesanta ,mulțumim pentru recomandare!

    • o femeie
    • 30/03/2022
    Răspunde

    m-ai convins – si mie povestile despre al 2lea razboi mondial inca mai au ceva sa imi spuna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares