Părerea mea despre vopseaua de păr Colorista Permanent Gel L’Oreal Paris

L'Oreal Paris Colorista Gel

Vopsitul părului, pe care la 20 de ani îl făceam doar de dragul unei schimbări de look, a devenit regulă după 30 de ani, în cazul meu. Nu aș apela la el dacă nu aș avea nevoie să-mi acopăr firele albe, dar am. Și am și câteva vopsele preferate pentru păr, despre care am să povestesc altă dată, doar că… prin august, m-a venit mie ideea să încerc altă culoare decât cea pe care o alegeam în mod obișnuit. Eu sunt un șaten închis la origini. În ultimii ani am abordat doar negru, în diferite nuanțe. Ultima dată, am vrut un violet, pe care nu l-am găsit în gamele testate de mine până atunci, așa că m-am orientat spre violetul din gama Colorista Permanent Gel de la brandul care nu m-a dezamăgit până acum, L’Oreal Paris. Hai să vedem ce-a ieșit!

Culoarea de pe cutie e clar că arată bine. Nici nu e greu de folosit această vopsea. Ceea ce contează este rezultatul, nu?
Ei bine, după ce timpul de așteptare s-a scurs, părul a fost clătit și uscat, am ajuns la rezultatul final care, pentru mine, nu a fost unul grozav. Nu pot totuși să dau vina doar pe vopsea pentru asta.

Ideea este că eu nu mi-am decolorat părul deloc. Am aplicat vopseaua pe el, așa cum era: o parte negru (lungimile vopsite), o parte în șatenul natural și alta reprezentată de firele albe. Mă așteptam să ies în trei culori, doar că am ieșit mai degrabă în două. Pe partea anterior vopsită cu negru nu a prins mai deloc violetul dorit. Nu mă pricep la vopsea, văzusem pozele de pe cutie, cu rezultatele la care să te aștepți în funcție de culoarea părului tău, și aveam alte așteptări. Probabil că sunt valabile doar când ne raportam la nuanțele naturale ale părului. Pe scurt, dacă părul este vopsit cu o culoare mult mai închisă decât cea dorită, vopseaua nu prea prinde. Cele două nuanțe obținute am fost pe rădăcini. Unele erau șatene și pe ele a ieșit exact culoarea pe cutie. Pe firele albe, m-am ales cu un roz de toată frumusețea.

Violet vopsea par Colorista Gel

Să zicem că până aici îmi asum vina, aceea de a fi pus culoarea pe un păr deja vopsit. De aici, nu mai ține de mine. Colorista Permanent Gel iese la fiecare spălare. La primele mai mult, apoi mai puțin, dar tot iese. Așa se face că, la nici trei săptămâni de la vopsire, firele albe deja nu mai erau acoperite și își pierduseră culoarea. Și cele naturale, care ieșiseră movulii, treptat au trecut spre un roșu spălăcit-roze. Este vopseaua care m-a ținut cel mai puțin din tot ce-am încercat până acum. Până și Casting Creme Gloss și Bottega Verde sunt mai rezistente.

Nu am văzut nici strălucirea aceea a firului de păr pe care unele vopsele o dau. Asta deși Colorista Permanent Gel se laudă cu ingrediente care ar fi trebuit să facă asta (vitamina E și complexul Hi-Shine). De exemplu, Wellaton, deși foarte ieftină și prea puțin recomandată, eu chiar simt că-mi întărește firul de păr și că-i dă luciul acela plăcut.

Deși este un produs accesibil ca preț, de la un brand bun, ușor de aplicat, nu îl pot recomanda. Vopseaua de păr Colorista Permanent Gel L’Oreal Paris nu este ce trebuie și ce promite să fie. Culoarea se duce mult prea repede și nu cred că este cineva dispus să-și vopsească părul la 3-4 săptămâni. Mult mai bună și la diferență mic de preț este Préférence de la același L’Oreal Paris. Acoperă foarte bine și rezistă cu brio 6 săptămâni. Pentru tura viitoare, am ales nuanța Tuscany din această gamă. Revin cu impresii despre ea cam peste două luni.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post
0 shares