ShopU – un magazin pentru tine, indiferent cine ai fi tu

cos de cumparaturi

Nu știu cum ai petrecut tu sărbătorile, dar eu am lenevit, acasă. Și tare bine a fost! Timp pentru citit, timp pentru seriale, timp de stat pe net fără să mă uit la ceas. Cărți am bifat vreo 4. Filme, două sezoane din Secrete și minciuni. Ce-am făcut în online? Am navigat și-am căutat de toate. Ba m-am uitat după niște vase de bucătărie, căci 2019 e anul în care vreau să fac upgrade locului de muncă, ba după niște jucării educative pentru nepoatele mele, ba după un aparat din acelea cu vacuum pentru punctele negre… am găsit eu ce să fac. Tot căutând, am descoperi și câteva site-uri interesante. Unul dintre ele este Shopu.ro. M-a cucerit prin trei avantaje.

logo_white shopu magazin online cu prețuri mici

Prețuri mici

Să nu fiu ipocrită, zic! La primul contact, prețurile mi-au făcut cu ochiul. La foarte multe dintre produsele pentru bucătărie și jucării am găsit prețuri mai mici decât în majoritatea magazinelor pe care le vizitasem până atunci. De fapt, așa l-am și descoperit. Eu folosesc site-urile comparatoare de prețuri – Shopmania și Compari – și acolo am remarcat prețurile mai mici de pe acest site.

Când dau de oferte de genul ăsta, prima dată mă uit la detaliile de pe site pentru că am mai pățit în trecut să comand lucruri din magazine cu prețuri mici și am fost dezamăgită. Dar magazinele respective nu aveau nicăieri afișate informații de contact, informații despre politica de retur sau cea de garanție și service. ShopU nu doar că are toate datele de contact publice, dar are și magazin fizic în București, în zona stadionului Olimpia. Asta mi-a dat încredere.

atelierulfamiliei.ro

Diversitate de produse

Fie prețurile cât de mici, eu cam evit magazinele care au doar 2-3 pagini cu produse. Nu zic că e logic și corect, dar nu-mi inspiră încredere. Plus că, dacă am mai multe lucruri de cumpărat, din categorii diferite, nu îmi place să primesc și plătesc 5 colete în loc de unul, să mă sune curierul de cinci ori.

Și din punctul acesta de vedere magazinul ShopU îmi place și mi se potrivește. Gamă largă de produse este puțin spus. E genul de magazin din care nu ai cum să ieși cu un singur produs în coș. Poate că inițial intri doar să te uiți la ceva de la secțiunea sănătate și frumusețe. Apoi vezi că au și electrocasnice și parcă vrei ceva și de acolo. Parcă și pentru bucătărie ai avea nevoie de niște boluri și ustensile noi. Și-i spui soțului. Se uită și el și vede că au și categorie auto. De când caută el un compresor și un modulator FM la prețuri mici! Numai de nu ar vedea că au și scule în categoria casă și grădină! Nici copiii nu au fost uitați. Sute de jucării de tot felul sunt și ele pe site, multe dintre ele educative, din lemn.

primul-meu-alfabetar-din-lemn-1-800x800

Livrare în magazin sau prin poștă

Că sunt zgârcită, asta deja nu mai e un secret pentru cei care mă urmăresc. Pentru mine, 10 lei economie contează. Mai ales când e vorba de taxa de transport. Dacă am două magazine în care o tigaie are același preț și unul are cost de transport 20 de lei, iar celălalt mi-o livrează cu 12 lei, evident că aleg varianta mai ieftină. De 8 lei îmi iau eu banane. Avantaj din nou ShopU. De ce?

Pentru că transportul în țară costă doar 16 lei prin curier, indiferent de valoarea comenzii. Pentru că poți opta pentru transport prin Poșta Română la 10 lei. Oriunde în România. Iar în București ai două opțiuni avantajoase: ridicarea comenzii din magazinul din sectorul 3 sau livrarea lui prin curier, direct la ușă/poartă pentru doar 10 lei.

Nu cred că am greșit când am zis că ShopU este un magazin pentru tine, indiferent cine ai fi tu. Femeie sau bărbat, mic sau mare, pasionat de bucătărie, de mașini sau de sport, indiferent de venit, pasiuni, hobby-uri, nevoi, e imposibil să nu găsești ceva pentru tine în acest magazin. Și asta la un preț decent.

Care-i categoria ta preferată de produse de pe site?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Lamiita Petre
    • 07/01/2019
    Răspunde

    Am sa retin acest magazin, abia acum dupa ce am citit argumentele tale si fiindca imi inspiri incredere. Pe langa diversitatea produselor si avantajele pe care le-ai descris mi se par demne de luat in seama. Si pe mine ma deranjeaza acele magazine cu de toate dar la care trebuie sa platesti transportul pentru fiecare produs daca sunt de la furnizori diferiti. In majoritatea cazurilor renunt, bineinteles.

      • Cristina Dragomir
      • 08/01/2019
      Răspunde

      aia cu furnizori diferiti ma enerveaza si pe mine.

    • Anghelina Irina
    • 07/01/2019
    Răspunde

    Am intrat acum dar nu mi-a facut nimic cu ochiul. Și nicine preturi prea mici nu am văzut. De exemplu au o cutie din lemn pentru chei redusa la 35 de lei când din Pepco am cumpărat cu 10 lei…

      • Cristina Dragomir
      • 08/01/2019
      Răspunde

      Au. Pe bune? Eu m-am uitat la unele chestii care ma interesau pe mine, nu la toate. E foarte bine ca cititorii mei sunt inteligenti si stiu sa compare preturile.

    • Valeria Chertes
    • 07/01/2019
    Răspunde

    Nu am știut până acum de el.

      • Cristina Dragomir
      • 08/01/2019
      Răspunde

      Doar de aia ma aveti pe mine.

  1. Zgarcita sau nezgarcita, dar asa-s si eu. Ma uit la diferenta aia de 6 lei sau cat o fi. Mie imi place ca au livrare si prin Posta, mai ales ca Posta este peste drum de mine.
    Preturile-s bune, ti-o spune o chitibusara in chestii de astea…Nu ma las pana nu gasesc „cel mai bun pret” :-))

      • Cristina Dragomir
      • 09/01/2019
      Răspunde

      Ce noroc pe tine cu posta vizavi! La mine e departe si mai e si coada mereu la ghiseu.

  2. si eu sunt zgarcomana rau cand vine vorba de taxa de transport. adica nah, logic ca si produsele au adaosul lor, asa ca bagati, frate, niste limite mai rezonabile pentru transportul gratuit, nu de 3-400 lei… de multe ori de-aia ma abtin sa cumpar din online, recunosc!

      • Cristina Dragomir
      • 09/01/2019
      Răspunde

      cum face emagu de da transport gratuit la peste 200 de lei, in schimb trimite o comanda in 10 colete separate…

    • Lisac Raluca
    • 08/01/2019
    Răspunde

    În recomandarile tale am încredere❤Şi eu am lenevit în casă de sărbători!

      • Cristina Dragomir
      • 09/01/2019
      Răspunde

      Nu e bine sa aveti incredere oarba in nimeni!

  3. E bine că magazinele online încep să ofere cât mai multe avantaje pentru clienti. La categoria, Jocuri și jucarii, chiar au multe lucruri interesante, pentru toate vârstele.

      • Cristina Dragomir
      • 09/01/2019
      Răspunde

      pe maine ma atrag mult in perioada asta jocurile si jucariile din lemn.

  4. Vaai, sunt atat de incantata ca ne-ai prezentat acest site!! Am pus ochii pe un Dispozitiv pentru masurarea impuritatilor din apa, pe un sigilator de pungi, pe o trusa de manichiura, pe un aparat de masaj.

      • Cristina Dragomir
      • 09/01/2019
      Răspunde

      deci si tu ramai gura-casca la fel ca mine pe site-urile de genul asta.

    • Ioana Radu
    • 16/01/2019
    Răspunde

    Si eu prefer livrarea prin posta atunci cand exista optiunea asta. Cei cativa lei conteaza. Am intrat si eu pe shopu si am vazut ca au o gramada de jucarii si preturile sunt ok. Iti multumesc ca mi-ai scos in cale magazinul asta, ca am multi nepoti pe care ii cadorisesc tot timpul anului 😀 .

      • Cristina Dragomir
      • 19/01/2019
      Răspunde

      ce matusi darnice suntem noi! Pacat ca nu am avut pe cineva ca noi cand eram mici!

  5. Răspunde

    Am descoperit si eu site-ul acum ceva timp. Cred ca prin vara mai exact pentru ca mi se pusese pata pe un troller. Vroiam sa-mi iau ceva pentru avion, dar mi-a sarit o prietena in ajutor si n-a mai fost cazul sa fac o achizitie noua. Am vazut si eu ca au multe produse utile

      • Cristina Dragomir
      • 19/01/2019
      Răspunde

      Ce noroc pe tine ca ai prieteni asa saritori!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares