6 trucuri pentru o epilare mai puțin dureroasă

epilare mai puțin dureroasă epilator wet&dry1

Cine-a zis că e ușor să fii femeie? Sigur a fost un bărbat care nu știa ce înseamnă durerea menstruală sau cea din timpul epilării. Eu n-am să pricep niciodată cum un bărbat suportă un ciocan dat peste degete, dar urlă ca din gură de șarpe când încerci să-i smulgi câteva fire de păr de la axilă. O fi epilatorul electric un mic Bau-Bau pentru că provoacă durere în timp ce smulge firele nedorite de păr, dar e și o binecuvântare pentru că te scapă de folosirea zilnică a aparatului de ras. Vestea bună este că există trucuri și soluții care să permită o epilare mai puțin dureroasă.

Utilizarea aparatelor cu IPL în genul celor pe care le-am văzut pe această pagină clar este varianta cea mai bună. Epilarea cu IPL nu doare și rezultatele sunt pe termen foarte-foarte lung. Totuși azi vom vorbi despre trucuri care să facă mult mai puțin dureroasă epilarea prin smulgere pentru că cele mai multe dintre noi asta folosim – epilatorul electric cu pensete. Iată doar câteva trucuri și sfaturi care fac acest ritual mult mai suportabil.

1. Baie prelungită înainte de epilat

Chiar dacă nu pare obligatorie baia dinaintea epilatului, ea are un rol foarte important. Eu însămi am văzut că, dacă mă epilez fără a fi trecut în prealabil prin cadă, durerea este mai mare când sunt smulse firele de păr. Explicația este aceea că apa caldă și gelul de duș relaxează pielea și înmoaie părul. Ideal ar fi să folosiți un epilator wet&dry/umed și uscat, care să permită epilarea chiar în cadă. Nu costă foarte mult un aparat de genul acesta, după cum puteți vedea aici, și vine și cu accesorii mai mult decât utile (capete pentru exfoliere și masaj).

2. Exfolierea

Vrei să te ajuți și mai mult? În timpul băii folosește un produs exfoliant sau epilatorul cu accesoriu dedicat. Acesta va îndepărta toate celulele moarte de la suprafața pielii, făcând-i misiunea mai ușoară epilatorului care va apuca din prima toate firele de păr și nu vei fi nevoită să insiști de 2-3 ori în același loc. De asemenea, exfolierea reduce și numărul firelor de păr crescute în piele.

3. Epilarea înainte sau după menstruație

Niciodată în timpul ei. În acele zile suntem mai sensibile din toate punctele de vedere, inclusiv la nivelul pielii. Probabil că vi s-a și întâmplat vreodată să vă epilați în perioada respectivă și să resimțiți durere mai mare decât de obicei. Acum aveți explicația și veți încerca pe cât posibil să scăpați de păr înainte sau după perioada respectivă din lună.

4. Menținerea pielii întinse

Pielea perfect întinsă este mai puțin dureroasă decât o piele complet relaxată. În loc să folosești o singură mână la epilat, le vei folosi pe amândouă: una pentru a ghida epilatorul și pe cealaltă pentru a ține pielea întinsă. Aceasta din urmă va fi mereu în fața epilatorului apăsând pielea și întinzând-o. Mult mai ușor este dacă se folosește unul din epilatoarele wet&dry despre care vorbeam mai sus, care să fie dotat cu un capac pentru întinderea pielii.

5. Epilați mai des

În loc să vă epilați la un interval de 3 săptămâni, faceți-o după 10-14 zile! Va fi mult mai puțin dureros pentru că nu veți mai smulge la fel de multe fire de par dintr-o dată. Asta e o dovadă că numărul contează. Procesul nu va dura nici foarte mult, fiind mai puține fire de apucat și veți avea și pielea fină cu adevărat tot timpul.

6. Evitați epilarea firelor de păr foarte lungi

Asta se întâmplă mai ales iarna, când nu ne mai ocupă așa de des de epilare. Dacă lași părul să crească prea mult, smulgerea lui va fi mult mai dureroasă. Când mi se întâmplă să mă neglijez din punctul ăsta de vedere și firele de păr cresc mai lungi de jumătate de centimetru, prefer să nu vin cu epilatorul cu pensete din prima, ci să rad părul și să aștept o săptămână să crească înainte de a face asta.

Dincolo de toate aceste sfaturi, contează mult și să ai un aparat bun care să smulgă firele de păr fără să le rupă și să aibă accesoriile necesare. Vorbim aici de aparate cu atenuator de durere, de capete de masaj sau de dispozitivul acela pentru întinderea pielii. Folosește un astfel de epilator, ține cont de ponturile de mai sus, pune o muzică sau un film care să-ți mai distragă atenția de la ce faci și folosește un ulei calmant după epilat! Lucrurile nu vor mai părea la fel de rele. Sigur că baba va suferi mereu la frumusețe, dar mult mai puțin, asigurându-și o epilare mai puțin dureroasă. Singura metodă 100% fără durere rămâne epilarea cu lumină intens pulsată.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Am si eu un aparat….dar il folosesc rar…..nu prea il suport, prefer ceara 🙂

    1. Mie mi se pare ca ceara si epilatorul sunt cam pe aceeasi linie in materie de durere provocata.

  2. Eu nu am epilator, folosesc ceara sau lama de ras atunci cand ma grabesc, insa am pe lista de dorinte un epilator si trebuie sa-l iau urgent!

    1. ceara mai folosesc si eu, dar vara chiar nu o suport.

  3. Răspunde

    Eu folosesc epilatorul dar mi=ar prinde bine si o epilare definitiva 🙂

    1. cine n-are vrea sa scape de păr definitiv? Si pe mine ma bate gandul sa bag banii intr-un aparat din ala scump, dar inca am retineri.

    • Hacman Mariana
    • 07/08/2017
    Răspunde

    Eu folosesc epilatorul de 2 ori pe luna si pot spune ca m- am invatat cu el…firele de par sunt mult mai rare si durerea e suportabilă.. .asta bineinteles datorita faptului ca timp de un an am folosit doar epilatorul sau ceara…

    1. Ce nu facem in numele frumsetii si al ingrijirii? Intre-adevar firele par a se rari si subtia pe masura ce folosim epilatorul.

    • nicolae claudia
    • 07/08/2017
    Răspunde

    si eu imi doresc un epilator..dar care sa nu doara. de multe ori folosesc lama, ca nu e dureroasa..

    1. si pentru ca nu cere timp. In general mamicile aflate mereu pe fuga o prefera.

    • Tatiana Sorina
    • 07/08/2017
    Răspunde

    Am si eu dar odata am incercat si nu imi mai trebuie veci. :)))) Traiasca big-ul!

    1. Prima data e mai greu, sa stii. Apoi te obisnuiesti. Dar iti respect alegerea.

  4. Răspunde

    am tot felul de chestii si chestiute ajutatoare… si tot la lama ajung :)))

    1. Poate si pentru ca e cea mai rapida metoda.

  5. Răspunde

    Ai oferit niste sfaturi perfecte. In timp, am realizat ca acestea sunt esentiale pentru a realiza cat mai usor o epilare eficienta. Mi-ar fi placut ca internetul sa fie la nivelul de acum, cand eram eu adolescenta. Informatiile in ziua de astazi sunt la indemana tuturor

    1. Aici cam ai dreptate. Eu acum 15 ani nici nu stiam ce epilator sa aleg sau cum se foloseste.

    • Valeria Chertes
    • 08/08/2017
    Răspunde

    Eu folosrsc ceara dar as vrea ceva ce sa nu doara.

    1. Lama, crema depilatoare sau aparatul cu IPL. altele nu stiu.

    • Angelica Popa
    • 08/08/2017
    Răspunde

    Eu rămân la varianta clasică, nu suport durerea. Am un epilator dar nu smulge firele de păr, le taie cât mai scurt, după care folosesc un alt accesoriu pentru finisaj.

    • ghelbere elena
    • 08/08/2017
    Răspunde

    Am un epilator, dar prefer o crema depilatoare pentru ca am foarte putin par.

    1. Uf, tu esti ca mama! Va invizidiez.

  6. Răspunde

    Baia mereu ajuta, dar si timpul de cand te epilezi cumva te face imun la durere. Foarte bune sfaturile!

    1. Imnun clar nu, mai ales daca ai firul negru, gros si cu radacina solida, ca mine, dar doare mai putin.

  7. Răspunde

    Foarte bune sfaturile tale, Cristina! Daca te epilezi mai des si pielea se obisnuieste dar si parul incepe sa creasca din ce in ce mai rar 😉

    1. Si asta este perfect adevarat. Daca nu te epilezi 2 luni cu metoda asta si reiei, o sa te doara din nou mai tare.

  8. Răspunde

    Eu tin cont de toate cele enuntate de tine, iar atunci cand sa zicem ca nu am timp sa fac un dus fierbinte si lung inainte de epilare… chiar se simte o durere mai mare in timpul procesului de scapare de firele de par nedorite. Mi-am luat aparat wet&dry de la Philips, dar mi-e frica sa-l folosesc in apa ca nu cumva sa se strice, ca m-a costat ceva :))).

    1. iar ne asemanam. La asta m-am gandit si eu ca poate dau banii pe el si il stric 😀

  9. Răspunde

    Mereu am detestat partea cu epilarea, dar ce sa facem, cum sa nu sufere baba la frumusete?!? Si eu obisnuiesc sa hidratez foarte bine pielea inainte de epilare. Intentionez sa-mi cumpar un epilator cu IPl dar inca ma mai documentez 😕

    1. sa ne dai de stire daca iti iei, sa ne zici daca face treaba buna.

  10. Epilator folosesc si eu, insa si crema epilatoare si lama, depinde de zonele de defrisat 😀

    1. Eu alternez epilator si ceara, dar folosesc si crema pe zonele unde chiar nu as suporta durerea.

  11. azi chiar trebuie sa epilez mustata si tare mi-e groaza !!!

    1. daca tie ti-e groaza, ca a ta nici nu se vede, eu ce sa mai zic?

  12. Răspunde

    Eu nu am curaj sa folosesc aparate ori ceara, mai degraba crema ori aparat clasic 😀

    1. si nu obosesti sa te epilezi asa des? poate ai par putin si moale, la mine in 2 zile se simte parul crescut daca aplic crema 🙁

  13. Nu ma confrunt cu o pilozitate deranjanta, dar orisicat, pe ici ,pe colo mai am si eu nevoie. Sunt fericita fiindca sub brat nu am par absolut deloc( m-am gandit ca din cauza ca sunt grasa nu are cum sa iasa ? ) . Pentru mustacioara folosesc benzi sau ceara dar imi este mai comod cu benzile si da rezultate bune. In rest , este abia sesizabil parul ca sa imi fac griji sau sa imi fac de lucru. Totusi, pentru un anumit loc mi-as dori un astfel de epilator. ?

    1. Mai bine taceai. Eu cand aud de femei care au 3 fire de par, imi vine sa le bat.

  14. Eu folosesc si ceara si aparatul de epilat. Dar ma gandesc serios la epilare definitiva, sa scap de aceasta problema.

    1. daca reusesti sa faci pasul asta, sa ne povestesti cum e, in cat timp apar rezutatele.

    • Alina
    • 16/08/2018
    Răspunde

    Eu folosesc de 7 ani de zile epilarea cu ceara traditionala, dar pentru axila si picioare folosesc epilatorul electric. Durerea este identica.
    Am avut o perioada mai sensibila in care nu mai suportam epilatul, insa nu am vrut nici in ruptul capului sa folosesc lama.
    Ce m-a ajutat foarte mult pe mine in perioada asta a fost crema cu anestezic local Romla. Super, super recomand daca aveti aceeasi problema!

    1. Multumim pentru recomandare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 shares