Operatiunea „Salvati Scaunul” sau de ce sa nu faci spagatul pe doua scaune la birou

Ceasul rotund din perete arata ora 1:00 PM. Ca de obicei, vinerea, la ora aceea, ramaseseram in birou numai „fruntasii”. Eu si colega mea, Maria, dadeam zor cu asezatul unor copii in dosare si colegii nostri, Radu si Alex, isi dadeau aere intr-un colt, prefacandu-se ca lucreaza de zor la repararea imprimantei. M-am uitat iar la ceas si mi-am zis ca, in maxim jumatate de ora, aveam sa fiu in drum spre casa. Mi-am varat iarasi nasul in hartii. Privirea mi se duce din nou in coltul in care Fetii-Frumosi ai firmei puneau ceva la cale. Incerc sa ii ignor dar un zgomot puternic ma face sa tresar. Radu e jos. Doua scaune trantite langa el. Dintr-unul zburasera cateva bucati rupte din baza si doua role. Alex rade de se prapadeste. Radu se ridica si ii „arde” una peste umar:

– Ti-am zis, ma, sa-l tii?
– Ti-am zis, ma, sa nu faci scheme d-astea periculoase? Te crezi Mircea Badea sa faci spagatul pe scaune?

Da, cred ca Radu a avut o noua tentativa esuata de a o impresiona pe Maria, facand spagatul pe doua scaune cu role, care nu ii oferea stabilitatea necesara. Acum se uita la scaun si ne intreba pe noi pe ce o sa stea el luni, cand se intoarce la birou. Scaunul nu mai putea fi folosit. Fix asa cum vazusem, baza era rupta si doua role sparte in bucati. N-avea cum sa se duca in week-end sa-si cumpere scaun. Ii promisese surorii sale ca o duce la mare in week-end. Se gandea ca, pana la urma, asta era: avea sa aduca luni la birou unul din cele trei scaune de bucatarie de acasa si avea sa stea pe el in ziua aceea. Dar, cum o sa ii explice sefului ce-a patit scaunul? Asta era intrebarea cea mai arzatoare. Daca seful nostru ura altceva mai mult decat lipsa de punctualitate, lucrul acela era sa vada ca nu avem grija de dotarile din firma. Era clar: scaunul trebuia inlocuit luni la prima ora!

scaune-onlineMaria vine cu solutia salvatoare: sa comande un scaun nou online. Trebuia sa gaseasca rapid un scaun identic intr-un magazin online cu livrare rapida. Tot la indemnul Mariei, doua tastaturi tasteaza simultan www.scauneonline.ro. Ohoo, au scaune oamenii astia, nu gluma: de birou, ergonomice, directoriale, pentru copii, scaune bucatarie, scaune living, scaune pentru bar si erau si ieftine. Unde sa cautam? La scaune directoriale sau la scaune ergonomice? Am intrat la scaune de birou, am folosit filtrele de pe site selectand culoarea neagra si materialul piele ecologica si am avut noroc sa gasim acelasi model de scaun ca cel care zacea rupt in colt. Cand a vazut pretul, colegul s-a mai linistit, mai ales ca produsul aparea ca fiind in stoc. Desi scria ca transportul e gratuit, Radu era dispus sa il plateasca, numai sa aiba scaunul luni pana in ora 11, cand avea sa isi faca seful aparitia la birou.banner-mic3

Nu era nici o secunda de pierdut. Maria, care se pare ca mai cumparase de pe acest site, avea si cont si s-a oferit sa faca ea comanda sa nu mai pierdem timp cu inregistrarea. Radu a preferat sa sune ca sa auda cu urechile lui ca, scaunul de birou de care avea nevoie, e in stoc si ca, promisiunea lor de a livra in 24 – 48 de ore, i-ar putea da speranta ca va primi produsul in timp util ca sa evite … probleme mai grave. A format unul din numerele de telefon afisate in dreapta, sus, pe site si s-a lansat in convorbirea care avea sa ii salveze piele:OFF711-1

 -Alo, scauneonline.ro?
Pauza.
– Da, as vrea sa fac si eu o comanda la un scaun de birou care apare ca fiind in stoc. Codul lui este OFF7111.
Pauza.
– Da, asta e modelul: ergonomic, piele ecologica, baza din polipropilena. Este in stoc?
Pauza.
– Da, vreau sa fac comanda acum dar am o problema: am nevoie de scaunul asta urgent, luni dimineata pana in ora 11. Credeti ca se poate? Va rog mult. Am stricat un scaun de la firma si o sa am probleme cu seful daca nu il gaseste intact luni.
Pauza.
– Da… s-a intamplat ceva pe aici, scaunul a cazut si i s-a spart baza aceea in forma de stea si doua role.
Pauza.
– Serios? Nu pot sa cred! Si se poate sa le primesc luni?
Pauza.
– Pai daca se poate livra maine, sambata, e perfect. Eu le platesc online azi si las ca adresa de livrare adresa colegului meu, care o sa mi le aduca luni la birou.
Pauza.
– Da, as vrea atunci o baza stea pentru scaune de birou din poliuretan si un set de role pentru scaune de birou.Baza stea D600

Radu a lasat numele sau si adresa de e-mail, adresa lui Alex, a multumit, a inchis si a zambit. Problema se rezolvase mai simplu decat ne gandisem. Pe scauneonline.ro nu se comercializeaza doar scaune pentru orice nevoie, la preturi bune, ci si componente pentru scaune. Nu ne daduse deloc prin cap ca baza si rolele ar putea fi inlocuite si scaunul salvat. Cei de scauneonline.ro aveau sa livreze chiar a doua zi componentele pentru scaunul accidentat si problemele erau rezolvate.

E 1:30 PM. Operatiunea „Salvati scaunul!” s-a incheiat cu succes. Ne inchidem calculatoarele si ne pregatim de plecare. Alex isi intreaba colegul: „Ce zici, luni, dupa ce il reparam, mai incerci o data?”

Etichete: , , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Eu as vrea un scaun cu masaj…..ar fi de vis.Frumoasa povestioara ta!

    • Hacman Mariana
    • 30/07/2015
    Răspunde

    Foarte frumos articolul!Am si eu un scaun rupt,o sa intru pe site sa vad daca-l pot reface….daca nu poate gasesc ceva asemanator….multumesc Cris!!!

    • Hacman Radu
    • 30/07/2015
    Răspunde

    Mary dar cine a rupt scaunul)))))))))asa ca l fac ca nou….asa s barbatii mai neastamparati)))))))))))))lipsa de ocupatie…saru”mana de articol…

    • Oprea Alexandru
    • 31/07/2015
    Răspunde

    De obicei graba strica treaba, lasa ca este bun si unul nou

    • Mihaica Cristina Iuliana
    • 31/07/2015
    Răspunde

    Lasa Criss ca daca nu ai ce face cu el mi-l dai mie…hehehe

    • Tudor Alexandra
    • 31/07/2015
    Răspunde

    Citeam articolul tau si începusem sa zâmbesc, la care ma întreaba frati-miu: „Ce ai, acum ai vazut ce față ai in poza de profil? ” :))))) Bine de știut, nici scaunul nostru nu mai are zile multe. 😀

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 01/08/2015
    Răspunde

    Imi place articolul,si eu am rupt unul,am cazut de pe el,i s-a rupt un picior(era subred de mult),bine ca mi-am rupt capul,ceva julitura la genunchi,dar am luat altul mai trainic,merita de vizitat site-ul daca cumva se mai intampla…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 shares