2 ore, 13 trandafiri, o dragoste

Nu mi-a placut niciodata matematica si nu sunt pasionata de cifre, dar nu am gasit un titlu mai bun pentru povestea noastra de dragoste. Cifrele vor capata sens doar daca veti avea rabdarea sa cititi pana la capat o poveste banala, nu rupta din vreun basm cu iz de telenovela. E banala dar e povestea mea de dragoste.
Vorbeam de ceva vreme cu el pe internet. Facuseram schimb de numere de telefon si imi placea sa vorbesc cu el. Doar atat. Nu visam la mai mult. Nu cu el, ci cu altul. In ziua aceea, imi ceruse sa ne intalnim si nu am acceptat. Mi se parea ca e prea mult pentru o relatie virtuala si preferam sa ramana in stadiul acela de iubire mai degraba prietenoasa pe internet. Cred ca a fost prima si ultima data in viata cand a avut ambitia, curajul si initiativa de a face ceva. De atunci n-a mai avut alte tentative. Una singura si reusita! A venit la facultate pentru ca stia unde invat si ii spusesem ca am examen in ziua aceea. Cand l-am vazut acolo, sa nu credeti ca am simtit vreo dragoste ravasitoare. Doar nervi! Imi venea sa il pocnesc pentru ca imi invadeaza viata fara acordul meu. Cand m-a salutat parca m-am mai inmuiat. Ca sa nu port o discutie penibila in fata colegelor mele, am acceptat sa merg la o scurta plimbare prin parcul din apropiere.
O sa tin minte toata viata banca aia cu o scandura lipsa. El a ales-o. Nici ca se putea mai comoda. Am vorbit diverse lucruri, despre vietile noastre, despre ce ne mai povestiseram la telefon. La acelasi telefon pe care il tot etala in fata mea, butononandu-l de imi venea sa-i spun ca am si eu telefon. Discutii de copii mici; asa le vedeam atunci. Intrebari stupide care ma faceau sa simt de parca scriam in oracol in clasa a opta. “Ce flori iti plac?”, “Ce culoare preferi?”. Pe de-o parte apreciam discutia despre flori si ma temeam sa nu inceapa cu discutia despre dragoste. Trecuse deja mai bine de o ora cand am incercat sa ma scuz ca ma duc acasa sa ma pregatesc pentru examenul de maine. M-a rugat frumos sa mai stau putin cu el, sa nu il las singur pentru ca asteapta un prieten. Ca o fata finuta, am acceptat.
Dupa vreo 10-20 de minute, ii suna telefonul si, din discutie, mi-am dat seama ca venise prietenul pe care il astepta. Ne-am indreptat spre iesirea din parc si atunci am avut parte de surpriza care mi-a schimbat viata. In loc de prieten, ne-am intalnit cu un tip cu un buchet de trandafiri in brate, a platit o suma de bani acelui domn care i-a multumit ca a ales Floraria Mobila. La randul lui, partenerul meu de plimbare, i-a marturisit ca avea emotii ca florile nu vor arata atat de bine dar s-a linistit cand a primit poza pe telefon cu buchetul ce avea sa fie livrat.
Cat de lipsita de inteligenta sa fiu ca sa nu imi dau seama ca in tot timpul cat butonase telefonul el cautase buchete de flori pentru mine? M-am simtit speciala. Nimeni nu mai facuse asta pentru mine. Mi-a intins el insusi buchetul cu 13 trandafiri rosii si mi-a spus ca n-are sens sa incerce sa imi explice ce simte pentru ca florile vorbesc pentru el. Erau superbi, aratau ca desenati si mi se cuibarisera in suflet deja. Lasasera putin loc si pentru cel care ii comandase. Nu avusesem habar ca exista o florarie mobila care poate livra florile dorite in doar doua ore. Fusesem gata sa ii dau cu telefonul cap, crezand ca prefera sa isi faca de treaba pe el decat sa vorbeasca cu mine, cand el, de fapt, cautase o florarie online care sa ii livreze rapid trandafiri si se tot agita cautand cel mai frumos buchet de pe site si asteptand cu emotie poza cu trandafirii alesi. Am cautat si eu acasa Floraria Mobila pe internet si am ramas inca o data surprinsa ca din zecile de aranjamente florale il alesese pe cel mai simplu si mai graitor. Cred ca asa se intampla cand alegi cu inima.
Nu stiu daca m-am lasat prea usor cucerita dar de mai bine de un an am o relatie cu barbatul care mi-a adus cele mai frumoase flori in doar doua ore. Ii cunosteam sentimentele inca dinainte de intalnirea noastra, dar, odata cu florile de la el, am luat acasa o parte din sufletul lui bun pe care l-am lasat apoi sa se lipeasca de al meu. Din vaza de pe noptiera, cei 13 trandafiri rosii mi-au trasmis cel mai sincer “te iubesc”, vreme de mai multe zile. Tot ei mi-au pus cuvantul “Da” in gura, cand el m-a sunat sa ma invite la o a doua intalnire. Stiam ca 13 imi poarta noroc dar sa am noroc de asa dragoste, nu banuiam. Nu il iubesc pentru flori ci pentru ce imi transmite prin ele!

Previous Post Next Post

Comments

    • stoica claudia
    • 17/12/2016
    Răspunde

    Ce norocoasa esti sa ai asa barbat,bravo ,te felicit.

    • nicolae claudia
    • 17/12/2016
    Răspunde

    foarte frumos..sa stii ca m-a emotionat foarte mult cele scrise de tine si m-a facut sa ma gandesc si eu la prima intalnire cu sotul meu.

    • Tatiana Sorina
    • 20/12/2016
    Răspunde

    Articolul tau frumos imi aduce aminte de intalnirea mea cu iubirea vietii mele,ne-am cunoscut pe net,am vorbit un an la telefon ore intregi,ne-am vazut,ne-am placut si suntem de 9 ani impreuna. Traiasca netul! (y)

  1. Ai talent de romancier, ar trebui sa te axezi si pe aceasta latura, nu numai tehnica. Nu e o poveste cliseu, are amprenta ta povestea, amprenta voastra ca si cuplu. Apropos…. cum te mai suporta dupa atata timp ? ? ?. Te pup, stii ca mi-esti draga si te indragesc la pachet, cu el cu tot. Viata lunga si frumoasa impreuna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 shares