Dreptul la viata vs. Serban Ionescu

Nu mi-am propus sa vorbesc din nou despre capuse, insa, discutiile interminabile din presa si de pe retelele de socializare nu ma lasa sa tac din gura. Cred ca ne este cunoscut tuturor cazul actorului Serban Ionescu, devenit maestru peste noapte, muscat de capusa „problema”. Nu vreau sa vorbesc azi nici despre sistemul medical care, se pare ca, a pus un diagnostic gresit, nici despre afacerea nationala „Capusa”, ci despre valori.

human-rights

Ma intorc in timp, cand inca, toata lumea credea ca ceea ce il tine pe Serban Ionescu la pat este boala Lyme. Concerte peste concerte de strangere de fonduri. Asta nu ma deranjeaza pentru ca e treaba fiecarui cat si cui vrea sa doneze. Dar in momentul care s-a ajuns la alocarea de catre statul roman a unei sume importante de bani, mi-a cam sarit mustarul. Am ripostat la aceasta decizie si mi-a sarit lumea in cap ca nu imi apreciez valorile. Ce valori, fratilor? Oare nu e fiecare viata in sine o valoare? E nevoie sa fii actor ca sa ai dreptul la viata? Se prevede undeva in cosntitutie ca meseria prestata faca diferenta cand vine vorba despre dreptul la a trai si la a te trata?
Vorbesc din punctul de vedere al persoanei care are in familie doua cazuri de boli urate, care merg mai departe fara sa se faca ceva pentru ele. Stiu exact ce inseamna scleroza pe care o are actorul. Bunicul meu are aceeasi boala. Nu se misca de ani intregi si nici macar Plavix(medicamentul care il ajuta) nu i se mai da de ceva timp pentru ca nu mai suporta casa de asigurari. Aceeasi casa la care a cotizat patruzeci de ani de munca grea la forja si la gura cuptoarelor Industriale din fostul Vulcan. El nu are acelasi drept la viata? Pai sa i se aloce si lui cateva zeci de mii de lei, zic!
Matusa mea, operata la san pentru extirparea unor tumori, a trebuit sa umble cu drena in san prin tot orasul sa ia concediul sa duca concediul, ca sa nu isi piarda locul de munca. Loc de munca, la care, la 3 luni de la operatie, trebuie sa stea numai in frig si sa ridice navete intregi de pui, in conditiile in care, dupa operatie i s-a specificat ca nu are voie sa dea nici cu aspiratorul jumatate de an.  Dar, ma rog, matusi-mea nu e maestra, nu?
Si nu v-am povestit toate astea doar de dragul de a ma vaita eu. Acestea sunt doar doua cazuri, apropiate mie dar sunteti constienti ca asta e situatia generala. In fiecare zi mor copii in bratele mamelor sau mame care, doborate de cancer, isi lasa in urma copii mici. Oameni batrani si bolnavi care au cotizat o viata intreaga la buget si la veniturile casei de asigurari si acum sunt tratati cu apa de ploaie. Si vietile lor conteaza! Fiecare viata e o valoare, nu doar cea a lui Serban Ionescu. Asa ca, da, sunt rea!
Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 shares