Două țepe luate în materie de protecție pentru telefon

husă piele ecologică Samsung Galaxy S8

La finalul anului trecut, mai exact de Black Friday, soțul meu mi-a făcut o surpriză și mi-a cumpărat un Samsung Galaxy S8 pentru a-l înlocui pe vechiul și deloc performantul A5. Fix în ziua în care mi-am ridicat telefonul din magazinul Auchan Berceni, am decis să-i cumpăr și husă și să-i aplic folie. Eu așa fac întotdeauna pentru că mi-e teamă să nu se întâmple ceva.

Zis și făcut. Am găsit acolo o insuliță de-a celor de la Contakt Shop și am cerut aplicarea unei folii de sticlă. De fapt, mai bine zis, am întrebat dacă se poate pune folie de sticlă pe el și dacă rezistă, pentru că mai citisem că sunt probleme pe dispozitivele cu ecran curbat, și răspunsul a fost afirmativ. 80 de lei o folie de sticlă care ni s-a spus că e foarte bună, se lipește bine, rezistă și nu face probleme de modificare a timpului de răspuns. Cred că am avut ghinion și tipul de acolo era începător.

De ce cred asta? Prima folie a spart-o. A pus alta. A durat o veșnicie. În final, aveam folie de sticlă. Am cumpărat și o husă și am plecat. De husă mi-am dat seama imediat că nu o să-mi placă pentru că rămânea orice amprentă pe ea și se vedea oribil, dar am lăsat-o așa, că nu eram dispusă să merg atunci să caut în altă parte. Problema cea mare a fost cu folia de sticlă. Încă din prima zi am constatat că anumite comenzi nu mi le mai lua telefonul cum trebuia. Swipe up, greu e tot. Like pe Instagram, abia la a doua apăsare. Am zis că am eu pitici pe creier. Dar a doua zi de dimineață, folia se dezlipise deja pe margini.

Noroc că aveam bonul și ne-am dus înapoi la magazin. Același tip care, cu doar 24 de ore înainte, ne spuse că a mai pus folie de sticlă, că e un brand bun și nu sunt probleme cu ea, acum ne spune că cel mai bine este să punem folie din silicon. Ulterior, am înțeles că e vorba de fapt de un plastic siliconat. Ce rost mai avea să cred în cuvintele omului care-mi spunea că protejează bine, că are și el, că asta sigur nu se dezlipește?

Am acceptat soluția ca să nu rămân fără folie deloc după 80 de lei dați. Am greșit. Soluția ideală ar fi fost să-mi cer banii înapoi. Pentru că plătisem pentru folie din sticlă, până la urmă. Folia de silicon NU îmi place absolut deloc. Dacă se zgârie, așa rămâne. Dincolo de asta, nu îmi pun baza în ea în eventualitatea în care telefonul ar lua vreo căzătură. Cu alte cuvinte, 80 de lei dați pe nimic.

folie silicon Samsung Galaxy S8

Asta a fost prima țeapă. Nu vreau să dau vina pe Contakt Shop, ci pe angajat. Cred că era începător și… nu mai zic. A doua țeapă mi-am luat-o cu o husă mirror flip de pe eBay. Mi-a plăcut cum arăta și mi-am comandat-o. Nu v-o recomand. Nu știu dacă există asemenea huse și originale Samsung, deși nu cred, dar restul nu merită banii. Eu am dat pe a mea 12 dolari și am așteptat-o mai bine o lună. În România aceleași huse costă peste 100 de lei. Rezultatul? Nu se fixează deloc bine pe telefon. Arată bine la prima vedere, dar finisajul tip oglindă se umple de amprente la fiecare atingere și te enervează maxim. Plus că nu stă bine închis capacul pentru că nu există elemente magnetice. În final, am dat-o jos. Alți bani dați aiurea.

husă flip mirror Samsung Galaxy S8

În prezent folia nu am schimbat-o încă, dar am în plan s-o fac cu o folie de la SmartProtection. Îmi pare rău că nu am mizat de la început pe ei. La capitolul husă, am făcut o nouă comandă pe eBay, dar de data asta am ales mai bine. Este o husă din piele ecologică, în care telefonul se fixează perfect. Este o husă elegantă, clasică, tot tip carte, care asigură și funcția stand (suport). Materialul interior de pe capac, cel care intră în contact cu ecranul telefonul, este moale, catifelat, nu plastic care să zgârie. Și are și un mic buzunar interior în care poți pune un card.

Cam asta este povestea dotării noului meu Samsung Galaxy S8 cu accesorii de protecție. Se pare că nu putem avea încredere în poze sau în vorbele vreunui angajat. Trebuie să ne facem singuri temele, să cerem păreri, în stânga și în dreapta, despre ce e mai bun în materie de protecție pentru telefon și abia apoi să facem o alegere. Iar, dacă aveți ghinionul să dați peste oameni care bâjbâie, să nu vă feriți să le spuneți că nu este ok să-și facă practica/școlarizarea pe timpul și banii voștri. Evitați foliile din silicon no-name, husele cu efect de oglindă, dar și foliile de sticlă puse pe dispozitive cu ecran curbat! Ați aflat deja de ce.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Răspunde

    Eu am un Samsung J3 si am pus pe el folie de sticla. Tipa la care apelam eu pentru asa ceva e super priceputa, lucra foarte bine. Am folia pe el de 1 an si ceva si ar fi chiar perfecta, daca nu as fi dat eu cu telefonul de pamant, fix pe o jucarie a fetitei (din greseala, evident). Asa ca s-a ciobit putin, dar inca nu am apucat sa o schimb. Dar, ca idee, clar folia de sticla mi se pare cea mai potrivita calitativ, iar angajatul categoric joaca un rol important in toata povestea.

      • Cristina Dragomir
      • 10/03/2019
      Răspunde

      Degeaba e buna folia, daca omul care o vinde nu o aplica corect, ai dreptate.

    • Valeria Chertes
    • 09/03/2019
    Răspunde

    Eu am folie de sticla dar nu am avut probleme până acum.

      • Cristina Dragomir
      • 10/03/2019
      Răspunde

      Iti doresc sa nici nu ai!

        • Gabriela Bratu
        • 10/03/2019
        Răspunde

        Of, da, telefoanele cu ecran curbat sunt cele mai păcătoase! Nu rezista folia de sticla deloc pe ele. Am avut și eu s7 edge și praf… Oricum, asta e cea ce oferă cea mai multa protecție, pe cea de plastic o ai cam degeaba… E complicat cu telefoanele, e adevărat!

          • Cristina Dragomir
          • 11/03/2019
          Răspunde

          Deci nici la tine nu a tinut aia de sticla. Ma gandeam ca numai eu avusei ghionion.

  2. Si eu tottelefon de acest fel am si sta foarte bine pe ea folia de sticla. Cred ca ai gasit tu o persoana neindemanatica (sa nu-i spun altfel). Mai bine iti cereai banii innapoi. Eu husa am luat-o de pe Aliexpress si-s multumita de ea 🙂 Am dat 3 dolari pe ea 🙂

      • Cristina Dragomir
      • 10/03/2019
      Răspunde

      Pe bune? Ai folie de sticla si rezista? Stii cumva ce tip de folie este?

    • Camelia Covaci
    • 10/03/2019
    Răspunde

    Citind experienta ta, mi-am amintit despre una a mea. Despre o folie din sticla, deloc ieftina, aplicata de vanzatoarea de la una din insulele de profil din Centrul Comercial Auchan. Am fost foarte multumita de cum arata pe telefon, pana a doua-treia zi, cand au inceput sa apara bulele alea de aer, inestetice, pe ecran. M-am dus, fireste, inapoi. Foarte revoltata!! De data asta, era colegul ei pe schimb. Ghinion, ca bonul nu il mai aveam, aveam doar cutia de la folie cu toate alea. „Sa nu il tineti in baie, in nu stiu ce zone…” si ce mi-a mai zis el acolo. Stiam ce vrea sa zica, dar nu era cazul. Plus ca nu era prima folie pe care o aveam si niciodata nu mai patisem asa…si 3-4 picaturi de ploaie a mai prins. Incerca cumva s-o scoata basma curata pe fata. In sfarsit..mi-a aplicat o alta, fara prea multe discutii si aia a fost. Folia a rezistat foarte bine, nu a mai luat bule de aer…a trecut orice proba de condens sau de atmosfera umeda. Concluzia: conteaza foarte mult cine ti-o pune (folia, bineinteles). 😉

      • Cristina Dragomir
      • 11/03/2019
      Răspunde

      Da, ai mare dreptate. Nu toate mustele fac miere, cum ar zice mamaie.

  3. Cu cei de la Contakt, am avut si eu o experienta urata, doar ca eu nu m-am lasat. Mi-au pus folie, s-a dezlipit destul de repede, am revenit in magazin si am cerut banii inapoi. Le-am explicat că e foarte clar că au folii de proasta calitate, eu nu am patit ca folia sa se dezlipseasca atat de repede.
    In final, mi-am pus o folie buna, nu cu mult mai scumpa si rezista eroic.
    Ma dispera si pe mine foliile care ingreuneaza folosirea touch-ului.
    Concluzia mea: intotdeauna cand am platit un ban in plus s-a vazut, spun asta si legat de folii si de huse.

      • Cristina Dragomir
      • 11/03/2019
      Răspunde

      dar eu nu stiu care folie e buna. EU i-am zis ca buna vreau. Am dat cat mi-a cerut si degeaba.

    • Anghelina Irina
    • 10/03/2019
    Răspunde

    Eu am folie de sticla și sunt foarte multumita de ea

      • Cristina Dragomir
      • 11/03/2019
      Răspunde

      Pe A5 si eu am avut si intr-adevar se vedea super si proteja bine.

    • Claudia
    • 11/03/2019
    Răspunde

    La telefonul vechi a gasit sotul sa imi puna undeva o folie faina de au trecut 2 ani si e si acum perfecta. La asta nou, cum era prea nou, nu a mai gasit tot la baietii aia de acolo si a pus unde a gasit dar nu sunt deloc multumita 🙁 Husa am luat-o cu 10 lei. O banalitate dar sper sa mi-l protejeze cat de cat pana adun alti bani ca sa imi iau ceva mai bn calitativ.

      • Cristina Dragomir
      • 11/03/2019
      Răspunde

      preturile nu sunt neaprat relevante pentru ca toti vand cam aceeasi marfa. Difera doar adaosul practicat.

  4. Răspunde

    Adevarul este ca daca persoana respectiva nu se pricepe treaba iese de mantuiala si tot eu am de suferit…sau ma rog, telefonul meu. Vorba ta, cel mai sigur ceri recomandari si mergi fix acolo unde stii ca sunt oameni care au habar de ceea ce fac 🙂

    • Trandafir Mihaela Anabela
    • 12/03/2019
    Răspunde

    Eu am folie din comert pusa u 15 20 lei in piata,sotul se oupa,eu nu ka pricep…dar pana acum din cauza ma si a fetitei ca mi.l mai prinde telefonul cred ca de cel puton 4 ori am tot schimbat foliile si 2 telefoane… :)) ca erea iremediabil cu „taciul”

  5. Da, ce ti-e si cu angajatii astia… Eu nu am avut probleme de acest gen pana acum. Totusi vreau o husa noua, dar nu stiu ce vreau mai exact. :))

    • Ramona Gheorghe
    • 24/03/2019
    Răspunde

    Mmmm ce sa zic! Imi pare rau de experienta neplacuta si iti recomand cu drag si caldura Aliexpress. Comand de ceva timp de la ei huse si folii de sticla. Sunt niste folii de sticla care se dezlipesc usor in partea de jos si apoi se lipeste instant … nu stiu cum sa ma exprim.
    Preturile sunt incomparabile cu cele din magazin. Despre huse nici nu mai vorbesc. Am multe si la preturi mici. Chiar iti recomand sa arunci o privire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares